Am reușit să ajung la biroul meu. Eram încă bulversată de tot ce se întâmplase la etajul 15.
Până la urmă fratele satanei m-a făcut să accept să organizez petrecerea,dacă voiam să mai lucrez aici,
Ziua a trecut fără să se mai întâmple nimic important.
Am încercat să găsesc o idee pentru petrecere dar până acum fără succes. Mă întâlnisem cu Mira când am ieșit de la serviciu și îi povestisem cam tot ce s-a întâmplat. Mai puțin partea în care mă invitase fratele satanei să merg cu el la petrecere.
Ajunsă acasă am făcut o baie lungă și mi-am făcut un ceai. N-am mai avut poftă de mâncare în schimb mi-am luat-o carte să citesc să mă mai destresez.
Prinsă în paginile cărții , n am-auzit telefonul vibrând .
Am citit până când povestea m-a purtat departe tot și toate, într -o altă lume și mi -a oferit răspunsul pe care îl căutăm în privința petrecerii.
Somnul a venit mai repede decât am crezut. Am-adormit pe canapeaua din living,iar pe la 1 :30 m-amtrezit buimacă. M-am ridicat , mi-am luat telefonul și m-am dus în dormitor.
Mi-am-aruncat un ochi în telefon. Avem un mesaj de la un număr necunoscut. M-amîntrebat cine să fie și l-am deschis.
Update la petrecere?
Draci. Ăsta cred că glumea. Nu reușisem să găsesc sigur nici tema , dară altceva.
Îi dau mesaj înapoi pentru că mă râcâiau degetele și nervii.
Nimic. Revin când o să am toate problemele acoperite. Până atunci nu îți ține respirația.
Poate nu trebuia să îi scriu ultima parte, dar mă frecase la ridiche cu toate ordinele lui.
Oricum nu avea ce să mai zică acum că e târziu.
Mare mi-a fost mirarea că n-am-ajuns nici în pat și telefonul a vibrat.
Tentant..așa cum ți-ai ținut o tu când m-am-apropiat azi de tine.
Pizda mă-sii . Chiar observase asta? Cine e ăsta ,Houdini?
Mi-o țineam să nu mai simt mirosul de acru. Nu de altă dar nici lămâia nu e atât de acră că dvs.
Stau că pe jar să văd dacă mai zice ceva. Poate în sfârșit îi inchisesem gură aia .
Da' de unde.
Vrei să mă gusti să vezi ce gust am?
Ok. Ăsta ajunge prea departe. Nu-i mai dau nimic.
Colac peste pupăză îmi mai trimite un mesaj , care mi-a furat somnul și mi-a creat coșmaruri erotice.
Eu aș fi mușcât din ține azi...
Doamne. M-am culcat nervoasă și excitată.
În zilele ce au urmat am reușit ca prin minune să pun la punct aproape tot pentru petrecere.
Alesesem ca tema „ BAL MASCAT" . Fusesem inspirată de cartea pe care o citisem.
Cu fratele satanei nu am mai avut nici un contact din seara cu mesajele dar trebuia la un moment dat să îi trimit detaliile petrecerii.
Îmi fac cruce și îi trimit un mail prin care îi era explicată în detaliu fiecare parte din seară aia , mâncarea,băutură, formația care cânta și tema în sine , specificându-i în ultima parte că trebuia să vină cu o mască.
CITEȘTI
Luna 18+
RomanceCând îți dai seama că zece ani din viața ta au fost o minciună încerci cu toată ființa ta să nu m-ai repeți aceleași greșeli și să îți promiți că nu te vei mai îndrăgosti. Toate bune până apare el : binele și răul din povestea mea, visele frumoase ș...