Luna 18+

Capitolul 19-Mai mult decât îți pot spune

Ajunsă în camera mea mă pun pe un plâns de zici că murise cineva.

Vacanță asta a fost un total coșmar pentru mine.

Cu ce naiba se ocupă Lorenzo de părea așa înverșunat? Nu știu și nici nu îmi doresc să aflu vreodată. Nebunul mă amenințase. Eram fiica lui și totuși asta conta cât negrul sub unghie.

Nu mă mai puteam-apropia de Matias. Niciodată. Nu fără să le fac rău bunicilor iar asta chiar nu voiam. Le datorez tot ce sunt azi.

Simt cum sufletul îmi arde la foc mocnit și nu reușesc să sting asta nicicum.

Nu știu cu ce greșisem în viață asta să merit atâtea.

Totul în viață mea se schimbase în mai puțin de două luni.

Plâng,plâng și iar plâng. Îmi aud telefonul sunând dar îl ignor. Stau ghemuită într-o parte în pat și mă uit pierdută pe geam.

Tot amalgamul ăla de informații și sentimente mă distrusese.

Trec ore bune ,iar în jurul orei 1 aud bătăi la ușa.

Strig supărată că vreau să fiu lăsată în pace. În secundă următoare aud o voce mult prea cunoscută.

- Deschide Luna sau jur că scot ușa din țâțâni.

- Pleacă, te rog. Nu vreau să văd pe nimeni cu atât mai puțin pe tine .

- Număr până la 3 .

- Pleacă.

- Unu...

Ăsta doar nu avea de gând să izbească ușa, suntem intr-un hotel ce naiba.

- Doi...

Mă hotărăsc că nu vreau să risc.

- Stai.

Mă ridic greu și mă sprijin de pereți. Descui ușa și îl văd. Intră val vârtej pe lângă mine.

- Ce s-a întâmplat?

- Nu știu la ce te referi.

- Ba da ,știi. Te-am văzut stand de vorba cu Lorenzo.

- Și? Nu am voie să vorbesc cu nimeni? Știi ceva, pleacă Matias ,te rog.

- Nu plec până nu îmi explici de ce ai plecat de parcă te-ar fi bătut cineva. Ți-a zis ceva nenorocitul ăla ? jur că îl ...

- Stai locului. Nu mi-a făcut nimeni nimic. În plus, nu sunt a ta să mă protejezi. Pot avea singură grijă de mine.

- Nu ,nu poți. Uită-te la ține.

- Mă uit. Iubita ta mi-a făcut asta .

- Luna...

- Nici o Luna. Ți-am mai zis Mat, Luna e moartă pentru tine. Iar ca să fiu sigură de asta luni o să îmi prezint demisia.

A rămas cu gură căscată. Îl văd enervându-se și strângând din pumni.

- Nu îți dau voie să pleci.

- Nu e dreptul tău să decizi. Voi pleca indiferent de ce spui.

- Nu, Țipă la mine și mă cutremur . Mă panichez puțin și trebuie să recunsc , arată că și cum ar stă pe un butoi de pulbere.

- Te rog, nu țipa și pleacă.

Se apropie de mine și îi simt parfumul. Inspir și înnebunesc.