- S.a intamplat ceva? întreaba Louis, vizibil enervat de razele strălucitoare ale soarelui.
- E mama, Lou. Ce sa fac?
- Raspunde.i!
Imi apropii degetul de ecran, dar imi arunc telefonul pe pat impulsiv.
- Nu pot s.o fac. spun, uitandu.ma la celularul care vibra pe plapuma ca la un lucru interzis.
- E mama ta, pentru Dumnezeu! Trebuie sa vorbesti cu ea.
- Dupa tot ce a facut?
- Da, dupa tot ce a facut, tot mama ta ramane. Asa cum daca tu ai face ceva oribil, mama ta te.ar ajuta sa treci peste si ar fi acolo, pentru tine.
Înghit in sec, dandu.mi seama ca are dreptate. Iau telefonul de pe pat si ies pe terasa unde am mai suferit in liniște de cand sunt aici.
- Mama. raspund.
- Oh, Cat, de ce nu răspunzi, puiule?! Stii ca sunt in stare sa chem poliția, da?
Închid ochii încărcați cu lacrimi pentru a.mi limpezi privirea.
- Da, mami.
- De ce plangi?
- Mi.a fost... dor. De tine.
- O, draga mea. Si mie imi este dor de tine. Sti ca oricand te poti întoarce acasa cand simți ca ti.e greu. Nu trebuie decât sa pui mana pe telefon.
- Stiu, dar imi place aici. E frumos.
- Ti.ai facut prieteni?
- Da. Toți sunt niște oameni minunați. Mi.ar fi placut sa.i fi cunoscut.
- Si mie, draga. Vai, o mai ti minte pe fata aia care a stat cu tine in salon? Cand ai avut accidentul?
- Clara?
- Da, parca asa o chema. zice ganditoare.
- Ce.i cu ea?
- Ah, a dispărut din spital acum cateva săptămâni. Părinții ei o caută disperati, dar nu au idee unde se afla. E groaznic. Niciodată sa nu imi faci asa.
O, Doamne. Tocmai asta am facut!
- Nu, mama. mint eu.
- Cand vi in oras?
- In oras? intreb eu. A, acasa. Aaa, nu stiu. Cat de repede ma lasa.
- Bine... draga, te porti ciudat. Ce e cu tine?
- Nimic, nimic. raspund agitata si cred ca m-am dat de gol.
- Draga? insista ea, iar eu parca ma aprind de furie, odată ce imi amintesc ce am simțit ultima data cand am vazut-o.
- Tata e acolo? spun, in cele din urma.
- E la servici. Voiai sa vorbesti cu el?
- Da. Tu voiai?
- Poftim?
- Nimic. zic, regretand ca era sa ma dau de gol.
Nu ma simt pregătită sa vorbesc cu ea despre asta. Cel puțin, nu inca.
- Aa, mama? Ma striga o prietena sa o ajut cu curățenia din cabana. Am uitat sa fac patul. chicotesc eu, sperând sa nu para fals. Paa.
- Pa, scumpo. Te iubesc.
Dar inchid, fara sa ii spun un "te iubesc" înapoi. Sper ca sentimentele mele fata de mama sa fie la fel de puternice, dar, in același timp, ma gândesc ca poate ea nu ar merita asta. Ma asez pe betonul rece si tare al terasei, luandu.mi genunchii in brate. Las lacrimile fierbinți sa imi ardă obrajii. Imi astup gura in mâneca bluzele de pijama pentru a.mi inabusi hohotele. Parul negru si ciufulit imi ascunde fata si imi pot da seama ca arat ca un personaj din filmele de groaza. Nu inteleg de ce plâng acum. Credeam ca m-am descărcat ieri. Probabil plâng din cauza tensiunii care s.a acumulat in viața mea, diferența prea mare intre viața mea de acum si cea dinainte. Am crezut ca pot face fata acestei provocări, dar Doamne, sunt doar un copil de saptesprezece ani! As vrea sa fiu o eroina, dar pe cine păcălesc? Eventual doar pe mine. Il iubesc pe Louis. Deși e greu, sunt hotărâtă sa lupt pentru a fi langa el. Mama imi spunea ca dragostea cere sacrificii. Mama...
