Se dezlipește de mine și se așează lângă mine în genunchi.
-Poftim?!
Întreabă total uimit. Îmi trec mana prin par și râd forțat, fiind rușinat de ceea ce am spus.
-M-am îndrăgostit de tine.
Îi răspund simplu și îmi mușc buza inferioara stresat. Un zâmbet uriaș i se contură pe chip și ma îmbrățișă strâns. Chicotesc iar el ma săruta pe frunte.
-E uimitor! Deci... Vrei sa... Fii cu mine? Adică iubitul meu?
Ma întreabă agitat și balbaindu-se puțin. Rad și dau afirmativ din cap iar el ma sărută apăsat. Se întinde pe partea lui de cort și mă ia în brate adormind asa. Observ cum îi curge o lacrima dar o șterge repede, apoi adorm fiind obosit.
(…)
Ma trezesc în brațele satenului și un zâmbet tâmp îmi apare pe față. Dumnezeule, cum de nu mi-am dat seama mai devreme ce simțeam pentru Artemis? E total diferit de arogantul, bătăușul, badboy-ul scolii. Acum e grijuliu, glumeț, dragut, probabil de asta îmi și place de el. Îl sărut scurt și ma ridic lăsându-l pe el să mai doarmă puțin. Îmi iau laptopul și îl deschid. Vad ca la ora 12 trebuie sa merg undeva sa ma întâlnesc cu un tip să-i dau stick-ul cu informațiile apoi sa o sun pe Izabela.
Închid laptopul și casc larg apoi îmi trec mâna prin par. Simt cum satenului se trezește și ma uit la el, e așa drăguț. Se mișcă foarte mult iar parul îi cade în ochi, îi dau parul ușor din ochi, iar el zâmbește și ma trage mai aproape de el. Ma săruta și își deschide ochii sai negrii uimitori uitându-se la mine dragastos. Zâmbesc larg incontrolabil și ma ridic ieșind din cort. Nu pot sa cred ca Artemis Collins este iubitul meu! Ah, trebuie să îi spunem mamei sale și tatei, dar ei mai mult ca sigur nu vor fi deacord.
Artemis iese din cort și ma îmbrățișează pe la spate punându-și capul pe umărul meu. Ma întorc către el, acum mâinile lui fiind pe talia mea, cu o mana îmi da parul din ochi și ma săruta dulce. Ne dezlipim din sărut și mergem la mașină sa luăm haine de schimb. Mama lui era deja la mașină și își încheia cureaua de la pantaloni. E destul de frumoasa, seamănă cu bruneta, iar Artemis bănuiesc ca seamănă mai mult cu tatăl sau. Mama lui îl săruta ușor pe obraz iar pe mine ma îmbrățișează și săruta pe frunte.
-Neața copii! Cum ați dormit?
Ne întreabă cu zâmbetul pe buze luând o gura de aer. Îmi iau un tricou din bagaj și ma întorc cu fața la ea.
-Am dormit foarte bine.
Îi răspund uitându-mă subtil la șaten, acesta zâmbind suptil. De ai ști cât de bine am dormit cu fiul tău... .
-Tu cum ai dormit mama?
O întreba Artemis pe mama sa. Îmi dau tricoul jos și îi iau ce pe cel negru cu flăcări. Tricoul meu preferat. Acum îmi amintesc cum stătea tricoul pe Catara, ei ii vedea ca o rochie scurta. Rad la gândul meu și îmi iau telefonul apelând-o pe Catara. Îmi răspunde repede, iar imaginea din fața mea ma șochează. Are ochii roșii, și se cunoaște ca a plâns mult, are parul ciufulit și tremura.
-Ce ai pățit?
O întreb îngrijorat și ma îndepărtez de cei doi. Își șterge lacrimile ce îi apăruse la colturile ochilor.
-Raisa... A... A editat poze cu mine sa para ca sunt goala și le-a postat peste tot pe internet... Ca răzbunare ca... Artemis s-a despărțit de ea...
Îmi răspunde cu jumătate de glas, iar vocea îi tremura. Începe sa plângă și ma uit în jurul ei. E acasa!
-Venim imediat!
Sunt și îi închid. Alerg spre șaten și îl iau de mana trăgând după mine, pana ne-am îndepărtat de mama sa.
-Trebuie sa mergem urgent acasă. Raisa e o scorpie mai mare decât am crezut!
Spun repede și îmi trec mâna prin par. Nu vreau sa se rada de bruneta. Nu e corect ca ea sa sufere în halul asta pentru ca satenul s-a despărțit de o scorpie.
-Ce? Ce s-a întâmplat?! Zi-mi!
Ma scutura Artemis din gândurile mele. Îl iau de mana și ne urcam în mașină. Pornesc mașină și plecam înspre casă.
-Îți v-a spune Catara, nu am înțeles super bine.
Se încruntat dezorientat și da din umeri mișcându-si buza de jos îngândurat. Oftez lung și accelerez. Nu depărteze limita de viteza permisa, dar e mult mai repede decât viteza normala.
Ajungem în scurt timp acasă și ieșim din mașina apoi mergem grăbiți la Catara. Deschid usa camerei ei și o vedem întinsă pe pat vu telefonul în mana plângând zgomotos. Fugim spre ea și ne așezăm pe pat. O iau în brate protector și îi iau telefonul din mana. Mi-l ia înapoi și îl tine strans la piept.
-NU!
Îmi șoptește și își așează telefonul sub perna continuând sa planga zgomotos. O sărut pe frunte, iar satenul o mangaie pe mana, ținând degetele împletite cu ale fetei.
-Ce s-a întâmplat?
O întreabă confuz Artemis și continua sa-i maseze mana cu degetele mari. Îl îmbrățișează ștrand șoptindu-i la ureche —cel mai probabil — ce s-a întâmplat.
-Ce?! O omor!
Se ridica nervos de pe pat uitându-se cu milă la fata care abia putea respira printre plansete și sughițuri. O întind pe pat spunându-i sa se calmeze și o învelesc.
-Noi suntem aici, rezolvam asta cumva, crede-mă!
Îi spun încurajator iar ea zâmbește neconvinsa. Mai stau cu ea pana adoarme iar după asta ies din camera ei cu grija sa nu o trezesc.
Îl văd pe șaten pe canapea bătând din picior nervos. Ma așez lângă el și îl sărut pe obraz, ca sa nu mai fie asa stresat. Ma ia în brate, câteva lacrimi curgându-i, și ma săruta pe gat.
-Cum rezolvam asta? Pozele deja au fost văzute.
Ma uit în gol. Nu știu dragule, nu știu. I-am promis ca o sa rezolvam noi asta, dar cum? Pozele postate, sigur au fost văzute de mulți oameni, și nu știu ce sa fac. Spune-mi tu! Ce ai face? Te privesc în ochi. Vad ura pentru ea, iubire pentru sora ta, și o scânteie pentru mine, cu o nuanță de regret. Ce regreți? Ce ascunzi Artemis Collins?
Ma săruta cu grija și își ia telefonul mergând în alta încăpere. E ora 10, în două ore trebuie sa îl vad pe tipul ala și să-i dau stick-ul. Ahh, de ce am un program asa încărcat azi? Ma duc la bucatarie si il aud pe Artemis cum vorbește cu cineva la telefon
-Da... Nu... Nu știu... Da, am luat... Ne întâlnim la ora 16... Ce?... Nu știu dacă mai pot... Am înțeles șefu '!
Răpune cu regret în glas ultima parte. Înjura și da cu pumnul într-un perete. Ma încrunt confuz. El lucrează? Decid sa nu bag asta în semăna și îmi iau un pahar de apă. Și problemele tot curg. Primesc un mesaj anonim de la cineva.
"Ora 3 dimineața, la depozitul abandonat de la marginea orașului. În 3 zile sa fii acolo dacă nu, vei avea cea mai neplăcută surpriza, ce tine de familia ta. "
Citesc mesajul și îmi trec mana prin par nervos. Chiar am lipici la probleme!
CITEȘTI
Frați Vitregi - (Boyxboy)
Romance"Ochi care mi se păreau ca ar îngheța și pietrele, iar pe mine ma topea printr-o privire. Ochi care mi se păreau mai întunecați ca noaptea, dar mie-mi luminau ziua. Ochii aceia pe care nu-i voi mai vedea, pentru ca s-au închis ca sa rămână ai mei de...
