Frați Vitregi - (Boyxboy)

1

Ajung în fata porții de la liceu și îmi strâng mai tare cureaua de la geanta în mână. Alta zi ploioasa, alta zi în care toți rad de mine apoi merg acasă și încerc sa supraviețuiesc.

Pășesc în curtea scoli și ma împiedic de piciorul cuiva, când mă uit îl vad pe Artemis râzând și pe maimuțele lui râzând împreună cu el. Îmi dau ochii peste cap și îmi pun masca mai bine pe față. Sunt considerat un ciudat pe aici, dar probabil fiindcă sunt singurul care poarta masca, și port mereu haine negre, nu vorbesc cu nimeni și cad în gol destul de des.

Am parul destul de mare, pe care îl ciufulesc și mi-l dau în ochii mei negrii, pentru a nu-i vedea nimeni, pentru a nu-mi vedea lacrimile. Merg în clasa și ma așez în banca așteptând plictisit începerea orelor.

Normal ca Artemis nu ma poate lăsa în pace niciodată asa ca vine împreună cu maimuțele lui și se așează în jurul meu, ceilalți elevi din clasa privind scena curios. Îmi trec limba peste buze și ma las pe spate, stand sprijinit de spătarul scaunului.

- Ce faci ciudatule?

Ma întreabă Artemis abținându-se cu greu sa nu rada. Nimeni niciodată nu mi-a văzut fața, asa ca ei comentează ca sunt urat și mna, nu am ce face. Tarfa de Maia pune mana pe masca mea gata sa mi-o dea jos dar îi prind mana și o trag aproape de mine, fiind la câțiva centimetri distanta de ea. Ma privește oarecum speriata iar ceilalți urmăresc totul puțin uimiți.

-Nu îmi atinge masca!

Marai și îi dau drumul brutal. Artemis mă ia de guler și îmi spune pe un aer înfricoșător pentru unii.

-Nu te atinge de ea!

Îmi dau ochii peste cap și îl împing apoi ma ridic și o împing pe tarfa în masa iar Artemis mârâie. Aleg să-i ignor și îmi iau ghiozdanul de pe scaun. O iau la fugă și ma opresc doar în parc pe banca. Ploua afara, și e destul de frig, dar nu-mi mai pasa.

Ma simt ca naiba, nu mai vreau sa merg la liceu în viața mea, și deși mai am doar câteva luni și pot pleca la facultate, nu mai vreau deloc sa merg! Îmi pun gluga pe cap și căștile în urechi. Nu știu ce sa mai fac! La liceu se iau toți de mine, acasă ma bate tata, iar noaptea trebuie sa muncesc ca să-mi fac banii pentru facultate. Ce sa mai fac? Îmi mușc buza de jos stresat și las lacrimile să-mi curgă pe obraji.

O fată cam de 15 ani se așează lângă mine, pare la fel de trista ca mine. Ma analizează din cap pana în picioare și își șterge lacrimile.

-Tu de ce ești trist?

Ma întreba pe un glas stins. Vocea ei e una drăguță, dar cam răgușită. E îmbrăcata cam subțire și e uda toată de la ploaie.

- Probleme cu familia și la liceu. Tu?

Oftează și își trece mana prin par apoi își musca buza de jos și o lacrima îi mai cade pe obraz.

- Tata a murit acum 6 luni , fratele meu nu ma înțelege sau asculta iar mama vrea sa se recasatoreasca. Nu mai știu ce sa fac!

Începe sa plângă zgomotos asa ca o iau în brate. O înțeleg, asa ma simțeam și eu când a murit mama, iar tata a început sa bea și sa ma bata, eram distrus.

-Gata, liniștește-te! Știu prin ce treci, chiar dacă nu știu cât de apropiata erai de tatăl tău, asa ma simțeam și eu când a murit mama. Crede-mă, o sa fie bine totul , v-a fi bine! El nu și-ar dori sa te vadă plângând, zâmbește ca sa se simtă și el bine acolo sus!

Încerc sa o încurajez deși știam ca nu o v-a ajuta prea mult măcar sa sw simtă puțin mai bine, și sa se mai liniștească. Ma privește în ochi și da din cap în semn afirmativ, îi șterg lacrimile iar ea zâmbește forțat. Măcar nu mai plânge...