Frați Vitregi - (Boyxboy)

8

Peste o săptămână

Sunt pe hol împreună cu tata, așteptăm ca doctorii sa iasă din salonul memei si să ne spună dacă a funcționat operația. Ma ridic de pe scaun și îmi trec mana prin par stresat. Sunt doar un copil, un copil pe cale să-și piardă mama. Ma rog sa fie bine, să-și revine, mai ales fiindcă e insarcinata, și e a 9 a luna, normal trebuie acum sa nască, dar nu știm dacă va fi bine, nici ea nici băiatul. Tata se uita în gol, și are pumnul încleștat. Tata e alcoolic, iar mama știe asta, a încercat să-l oprească sa mai bea, dar fără folos, macar nu ne cearta, și nu e violent. Un doctor iese din sala de operații iar tata se ridica imediat de pe scaun.

-Ne pare rău dar pacienta a decedat înainte de nașterea copilului și a murit și băiețelul.

Tata își șterge lacrimile în timp ce eu cad jos. Nu! Nu! Ea nu moare, nu e posibil, nu ea... Nu copilul, ei trebuie sa trăiască! Ma ridic și fug direct în sala de operații unde o vad pe pat pe mama. E alba la fața, nu respira, nu e nici urma de copil, dar ea e aici. O îmbrățișez strâns și o implor sa se întoarcă, dar nu-mi răspunde.

Ma trezesc transpirat și speriat. Ma ridic automat în fund extrem de speriat, și respirând scandat. A fost doar un vis. Îmi repet de câteva ori încercând sa ma calmez. Mi-am pierdut mama și fratele, eram doar un copil, încă doare, încă îmi amintesc totul de parcă a fost ieri. Atunci a început tata sa bea mai mult și sa fie agresiv. Aud ușa deschizându-se și pe ea întra Artemis. Oftez lung și îmi șterg lacrimile care curgeau pe față fără să-mi dau seama. Se apropie îngrijorat de mine și se așează la marginea patului.

-Ești bine? Ce s-a întâmplat?

Ma întreabă pe un ton îngrijorat și își pune o mana pe umărul meu dar o retrage repede. Îmi zâmbește și își muta privirea incontinuu puțin încordat.

-Am avut un coșmar, atât. Sunt bine acum.

Încerc sa zâmbesc demonstrativ dar îmi iese doar o încercare patetica. Se încrunta și își arcuieste o sprânceană neconvins.

-Nu te cred. Nu ești bine! Poți să-mi spui dacă e ceva ce te apasă, crede-mă.

Îmi spune încercând sa fie cat de puțin mai bine pentru mine, dar nu e, sunt praf, cu moralul la pământ, iar el nu ar înțelege. Pufnește amuzat, încercând sa para ca sunt bine, deși nu sunt.

-Sunt bine, doar puțin îngândurat, serios. Poți pleca?

Îi fac semn spre ușa. Pufnește și se ridica usor trist de pe pat apoi merge către ușa. Un gol mi se formează în stomac când il vad asa trist, dar nu-mi pasa prea mult...sau macar incerc sa nu mi pese.  Înainte sa închida ușa se oprește și se uita ma mine.

-Dacă ai nevoie de cineva, sunt în camera mea. Noapte bună!

Închide ușa și pleacă în camera lui. Oftez lung și ma las pe spate. De ce ma simt așa? Nu-mi pasa de el absolut deloc! Simt totuși ca ceva lipsește, dar nu ma străduiesc sa aflu ce. Sting lumina și adorm la scurt timp.

(…)

Alarma suna incontinuu, asa ca sunt obligat sa ma trezesc. Oare are ceva dacă lipsesc o zi de la școala? Nu ma simt bine, și cred ca am răcit, ma doare capul destul de tare. Decid sa ma scol din pat și ma îmbrac apoi merg în sufragerie. Hmm, ce sa fac azi? Ma uit la televizor la desene animate, chiar dacă în general copii se uita la ele, eu ador desenele. Aud soneria și oftez lung, îmi trec limba peste buze și merg la ușa, total plictisit. Deschid ușa și îmi arcuiesc o sprânceană. În fața mea stă o fată, cam de vârsta mea.

-Aici sta Artemis Collins?

Întreabă entuziasmata. Vocea ei e subțire și ma zgarie pe urechi, se cunoaște ca e plasticata și deja ma enervează. Îi fac loc sa între și îl strig pe Artemis. Șaten coboară grăbit, și se uita confuz când o vede pe fata din fața lui. Blonda îi sare în brațe fericita Iar el îi răspunde la îmbrățișare.

-Iubitule! Ce faci? Am vrut să-ți fac o surpriza asa ca am venit aici.

Ma strâmb la auzul vocii ei, pana și unghiile pe tabla sunau mai bine. Decid sa plec în bucătărie, findca deja mi-e foame, și nu vreau sa surzesc de acum. Deschid frigiderul și iau laptele, iar din dulapul de bucătărie iau cereale. Pregătesc doua boluri și fac cel mai delicios mic dejun pe care îl putem manca, apoi merg sa o trezesc pe Catara. Urc scările în graba și întru în camera ei. Tot parul e pe fața ei și doarme ciudat. Încep sa rad fără sa ma pot abține, iar ea se trezește automat.

-Ce naiba?! A tu erai...ce faci aici, vreau sa mai dorm?!

Se imbufneaza și își trage pătura pe față. Zâmbesc și încerc iar sa o trezesc și sa o fac sa meargă sa mancam.

-Dacă vii mergem la mall, și îți iau eu ce vrei.

Se ridica automat din pat și își ia repede o rochie neagra din dulap apoi merge la baie. chicotesc și îi aranjez patul apoi merg jos. Întru în bucătărie și îi văd pe cei doi cum mâncau din boluri care trebuiau sa fie pentru mine și Catara. Pufnesc nervos și fac alt mic dejun pentru noi.

Ma așez la masa și la scurt timp coboară și bruneta. E îmbrăcata într-o rochie neagra ce se mulează perfect pe corp și arata chiar superb, plus niște pantofi negrii cu toc și ceva lanț legat pe picioare. Parul îi stă perfect pe spate și nu are pic de machiaj pe față, spune ca o enervează sa aibe chestii cremoase pe fata, cum e fondul de ten sau ce mai folosesc fetele.

Blonda o examinează din cap pana în picioare și se încordează. Ciudat. Catara se așează la masa lângă mine și începe sa mănânce. Terminam repede de mancat iar Catara ma trage de mână până în camera ei.

- Cine dracu' a adus-o pe aia aici?! O urăsc! Trebuie să-l facem pe Artemis sa se despartă de ea!

Își trece degetele nervoasa prin par și se învârte prin toată camera.

-Știu și eu... Par cam fericiți împreună.

Se oprește și își da ochii peste cap. Se așează pe pat și îmi face semn sa ma așez pe scaun.

-Fratele meu te place,asta se observa , am o întrebare doar. Am auzit când i-ai spus ca ești homofob, chiar ești?

Îmi pun palmele pe față rușinat. Ea chiar e camera de supraveghere sau de unde știe chiar totul?!

-NDa.

Nu suport oamenii de genul asta, nu știu de ce, pur și simplu nu îi suport.

-Off, dar dacă totuși ar fi sa te întrebe dacă vrei sa fii cu el, i-ai da o șansă? Crede-mă, e un idiot, nesimțit, prost, îngâmfat, dar dacă se poarta frumos ca tine, chiar te place,și uneori e chiar un băiat bun.

Oftez exasperat și îmi trec limba peste buze. Nu aș fi cu el pentru nimic în lume, nu-l suport absolut deloc. Poate se poarta mai frumos, dar asta nu compensează 4 ani în care și-a bătut joc de mine și în care m-a numit în toate felurile posibile.

-Nu, îl urăsc și asa va fi mereu. Nu-mi place absolut deloc de el, și nu-mi pasa ce sentimente are pentru mine, asta nu o sa ma facă sa nu-l mai urăsc. Putea la fel de bine să-și păstreze sentimentele pentru el, nu sa mi le spună.

Oftează și se ridica de pe pat apoi îmi face semn sa plecam. Jos o vedem pe blonda complet confuza și dezorientata uitându-se la ușă.

-Ce s-a întâmplat?

O întreabă Catara pe blonda a cărui nume nu-l știu. Se întoarce către noi cu o față trista și ne spune cu jumătate de glas.

-Artemis a coborât nervos scările și a plecat fără sa spună nimic.

Ma uit la bruneta iar ea la mine. Un gol mi se formează în stomac și un nod în gât. El era sus? Atunci a auzit tot ce am vorbit cu bruneta. E de rău, nu vreau să-i ranesc sentimentele, nu aș fi în state sa fac asta, nu vreau sa se simtă prost din cauza mea. O luam la fuga și nu la mult timp vedem mulți oameni adunați în cerc. Ne strecuram printre eu ca sa mergem mai departe, dar în mijloc era Artemis.

Stătea pe jos într-o balta de sânge.