Frați Vitregi - (Boyxboy)

18

Pov. Kiran

După o zi lunga de făcut un plan plictisitor, uite-ne pe mine și pe Nova pe pat în camera mea. Azi am avut multa treaba și am mai făcut și planul acela fără prea mult sens și complicat, iar acum sunt obosit.

-Și acum ce facem? Mai sunt trei ore pana plecam.

Ma întreabă brunetul punând telefonul... Naiba știa a cui este... Pe noptiera mea. Încă sunt uimit cum a reușit sa fure un telefon fără ca nimeni să-l vadă, și sincer l-am lăsat să-l păstreze ca să vorbească cu Artemis. E ciudat, și doare rău de tot sa vezi cum cel pe care îl iubești este cu altcineva, și sunt fericiți, iar cu tine se plictisea mereu. Am multe amintiri frumoase cu Artemis, deși mai mult ma evita în ultimul timp și găsea tot felul de scuze penibile, iar eu ma prefacem că-l cred. As fi furios pe Nova, însă el nu e vinovat, pana la urma cei 4 ani de liceu au fost un chin pentru el din cauza satenului. Cred ca cel mai bine este să-mi trăiesc viata, și sa nu mai stau sa ma comande tata, iar pe cei doi iubiți— ori cât ar fi de greu pentru mine—să-i ajut sa fie fericiți.

-Nu știu, hai sa jucam ceva. Ma plictiseeeeesc.

Spun pe o voce de copil mic iar brunetul zâmbește și deschide laptopul apoi cauta un jos de lupte, iar eu ma conectez cu telefonul. Nu-mi place sa ma joc de pe laptop, prefer telefonul oricând, e mult mai confortabil. Începem sa ne jucam fiecare încercând din greu sa reușească.

-O să câștig!

Îmi spune sigur pe el bărbatul de lângă mine. Zâmbesc malefic și îl împing cu piciorul el apăsând aiurea. Câștig și zâmbesc învingător iar el îmi arunca o privire cu ura, apoi închide laptopul.

-Ai trișat, altfel câștigam!

Se strâmbă și pune aparatul din mana lui pe noptiera. Are ochii la fel a ai lui Artemis. Am mințit când am zis ca nu știu ce vede la el, e chiar drăguț. Nu l-aș vedea ca pe un iubit, normal, are și iubit, și nu e genul meu, dar de arătat... Arată chiar bine. Nu e foarte înalt, însă are înălțimea perfecta, și are un corp lucrat, nu e un pachet de mușchi, însă mai bine, oricum în băiat cu prea mulți mușchi arata rău. Observ ca ma holbam la el prea mult, asa ca îmi întorc privirea.

-Oricum tot eu câștigăm, sunt prea bun la jocul asta.

Își rostogolește ochii sai negrii ca noaptea peste cap și își scoate limba la mine. Ranjesc și îl trag mai aproape de mine apoi încep să-l gadil. Nu înțeleg încă (,) cum am ajuns eu să îl gadil pe prizonierul meu, dar în fine, asta deja nu mai contează.

-Oprește-te!

Încearcă să-mi spună printre hohotele de râs, apoi încearcă sa ma îndepărteze de el, dar fără folos. Ajunge cumva peste mine iar mâinile mi le blochează deasupra capului pentru a nu-l mai gadila.

-Nu ma mai gadila, nu-mi place!

Imi spune serios iar eu îmi ridic o sprânceană amuzat. Explodează într-un ras colorat, iar eu fac lafel. Ma întreb dacă poate cineva sa fie serios când trebuie sau încearcă, fiindcă eu nu pot! Se da de pe mine și ma simt brus ușurat și ca pot sa respir normal.

Incerc sa ma ridic  de pe pat, însă îmi iese doar o cazutura bună, piciorul fiindu-mi amorțit. Brunetul continua sa rada cu pofta și își întinde mana către mine pentru a ma ajuta sa ma ridic de jos. În lumina lunii câte strălucea în spatele lui, seamănă cu un înger. Îi apuc mâna și ma ridic de pe jos. Îmi îndrept privirea către dulap și îmi amintesc ca trebuie sa ne pregătim ca să plecam. Deși acum ne plictisim, mai târziu s-ar putea sa fim extenuati de la alergat căci avem vreo 2 km pana ne întâlnim cu Artemis.