9

951 49 1
                                    

Stam deja pe hol așteptând ca doctorul sa iasă din salonul bărbatului și sa ne spună ca totul e bine. Spera sa fie bine, nu pot să-l pierd și pe el. Știu ca am zis că-l urăsc și toate chestiile pe care le-am mai zis atunci, dar chiar nu pot sa o fac, oricât de mult aș încerca. Vreau sa îl vad iar, să-mi aud numele strigat de el, și să tipe la mine ca sunt un idiot și că i-am rănit sentimentele. Mama lui și tata au venit imediat la spital când le-am spus ce s-a întâmplat, sau ma rog, aproape totul. Deja am un sentiment de deja-vù și îmi simt buzele uscate, la cât am respirat pe gura, e normal. Vedem doctorul cum iese pe ușa salonului și ne ridicam toți.

-Cum e?

Întreabă mama satenului iar tata își tine o mână pe umărul ei și o săruta pe frunte. Chiar pare ca o iubește, dar cu mine e la fel de aspru. Doctorul oftează și o privește trist.

-A supraviețuit doar ca e în coma. Nu știm peste cât timp ar putea sa se trezească, dar pare destul de stabil, asta deja vom vedea în următoarele zile. Corpul lui nu răspunde la medicamentele administrate, însă e destul de stabil, iar dacă nu se intampla ceva ce îl poate destabiliza, va fi din ce în ce mai bine. Puteți întra în salon însă nu îi spuneți nimic ce l-ar putea face sa se agite, chiar dacă e în coma, creierul lui răspunde la orice informație pe care o afla cât este în coma.

Mama bărbatului și tata au rămas sa vorbească cu doctorul însă noi am mers direct în salonul lui. Îl văd pe pat stand atașat la niște aparate care bipaie după bătăile inimii sale. Bruneta îmi arunca o privire de gheață iar eu înghit în sec. Ma urăște, acum și ea ma urăște!

-Hei! Trezește-te, am nevoie de tine, nu pleca și tu, te rog! Trezește-te, Nova e dispus să-ți dea o șansă, doar bate-l la cap cu asta. Știi? Mama e pe hol, nu ar suporta dacă te-ar pierde și pe tine, înțelegi? Vrem sa fii bine, deci trezește-te naibii odată și hai sa mergem acasă!

Îl roagă bruneta sa se trezească, dar nu vrea. Ma așez lângă el pe un scaun și îi iau mâna în a mea. Nu-l plac în modul ăla, dar e fratele meu vitreg, și îmi pasă de el. Dacă ar pleca și el, eu chiar as rămâne fără nimeni, căci Catara m-ar urâ pentru tot restul vieții ei. Mă joc cu degetele lui și îmi amintesc cum îmi schimba bandajul și mi-a luat mâna în a lui începând sa se joace cu degetele mele. Chiar a fost drăguț atunci. Îi duc degetele la gura mea și i le sărut ușor.

-Știi? Aș prefera sa îți bați joc de mine, în loc sa stai pe un pat de spital. Marele Zeu al liceului, tu, Artemis, stai pe un pat de spital?! Ridică-te, hai să mergem acasă! Mi-ai spus că vrei sa ma faci sa mă îndrăgostesc de tine. Vrei sa abandonezi promisiunile? Nu sunt bun la astfel de chestii, și poate nici nu te iubesc în modul acela, dar îmi placi mult, ca un frate,depinde de tine deja dacă o sa te plac mai mult sau nu.

Îi spun sincer și îmi pun capul pe palma lui întinsă pa pat. Vreau să-mi răspundă ca totul e bine și sa continue sa se poarte ciudat, dar drăguț cu mine. Cei drept, atunci când a sărutat-o pe blonda mi s-a făcut un gol în stomac, dar nu stiu de ce. Nu-l plac în modul acela, și nu l-aș vedea precum un iubit, nici nu sunt gay,  dar asta nu înseamnă ca nu-mi pasa de el, și poate chiar îmi plăcea sa stau în brațele lui. Ahh, deja gândesc deplasat, sunt obosit.

Peste o lună

In trei zile absolvim liceul, iar satenul tot nu s-a trezit. Deja simt ca înnebunesc, îl vreau viu! La munca totul e normal mi-am recuperat zilele în care nu am fost și am reușit sa strâng banii de care aveam nevoie. Nu mai trebuie sa muncesc, dar sâmbăta și duminica sunt mereu acolo, deobicei îl ajut pe Derek, dar mai vorbesc și cu Izabela și îmi spune ce mai este nou, planuri, și chestii de astea.

Stau pe scaunul asta idiot, și țin mana lui Artemis între palmele mele. Nu da semne ca ar vrea sa se trezească prea curând. Am fost aici în fiecare zi, și am stat cu el, i-am povestit ce am mai făcut, și cumva, speram sa se trezeasca. Acum îmi dau seama cât de mult îmi lipsește defapt satenul. Acum înțeleg vorba aia "Iti dai seama cât îți lipsește ceva după ce nu-l mai ai". Mi-e dor sa țipe la mine, dar uneori sa ma ajute.

-Hei, în trei zile absolvim. Te rog trezește-te, deja nu mai suport sa te vad asa. În momentul asta as face orice ca sa te trezești. Mă simt ca atunci când am pierdut-o pe mama, ma simt la fel de prost. Vreau sa fii aici, cu mine și să-mi spui ca totul va fi bine. Mi-ai spus să-ți spun dacă ma apasă ceva, căci tu ești aici. Ești, dar nu vorbești cu mine. Știi ce mă apasă? Ca îmi lipsești extrem de mult, și nici nu înțeleg când am început sa simt asta. Simt că nu e la fel fără tine. Poate te urăsc, și o parte din mine îmi spune ca meriți asta, dar mai e și cealaltă parte din mine, care striga efectiv după tine. De ce ma lași sa ma simt asa? Parca voiai sa ma vezi fericit, acum, acum nu mai vrei asta? Trezește-te odată! Te rog!

Spun ultima parte fără glas. Am obosit, îl vreau înapoi, acum! Încep sa plâng fără să-mi dau seama și îmi las capul sa cada pe pat, lângă mana lui, plângând în continuare. Ma simt singur, bruneta nu mai vorbește cu mine, tata nu ma bagă oricum în seama, mama satenului încearcă sa ma încurajeze, dat nu prea merge, pana nici LIC nu-mi mai răspunde la mesaje. Aud cum chestia la care e atașat brunetul începe sa bupaie tare asa ca fug repede după un doctor.

(…)

-S-a trezit, doar ca are nevoie de odihna, asa ca aveți grija ce îi spuneți și încercați sa nu îl faceți sa se streseze sau enerveze, fiindcă are probleme cu inima, însă nu sunt grave. Probabil după multă odihna o să-și revină complet nu va faceți griji!

Ne spune doctorul după ce iese din salonul satenului. Zâmbesc și întru direct în salon, lăsându-le pe mama lui și oe Catara afara. Înghit în sec și îmi trec degetele prin par zâmbind, atunci când il vad uitându-se la tavan. Își ridica privirea spre mine uimit și se încrunta.

-Ce cauți aici? Parca ma urai!

Se ridica în fund și îmi spune dezinteresat de răspunsul pe care îl v-a auzi. Las privirea în jos și îmi frământ degetele. Ma tot gândesc la ce să-i spun dar nu găsesc cuvintele potrivite. Ma urăște, și el ma urăște. Toți ma urăsc, căci e vina mea ca el e aici. Dar nimeni nu știe cum ma simt eu, nimeni nu vede cât de distrus am fost luna asta, nimeni nu vede ca eu sufăr, ci toți ma vad indiferent. Îmi strâng palma în pumn și merg spre el. Nu am idee de ce fac, dar am nevoie de asta. Îi ridic bărbia cu două degete iar el ma privi confuz. Îmi apropii exagerat de mult buzele de ale lui și îl privesc în ochi. Îmi lipesc buzele de ale lui într-un sărut apăsat dar dulce. Rămâne împietrit câteva secunde, dar îmi răspunde la sărut.

Nu știu de ce te-am sarutat, dar mi-au lipsit buzele tale, aroma de dulciuri de pe ele, care s-a păstrat bine și sărutul acesta mic dar extrem de dulce și drăguț. Pot spune cât vreau ca sunt homofob, dar asta era fals, am spus asta, și ma minteam asa dar pentru a  nu mă îndrăgosti de tine. Știi? Lasă-l naibii de trecut, ca degeaba încerc sa te scot din trecutul meu, cand eu nu-mi vad viitorul fără tine. Ah, buzele astea care m-au jignit atât de mult, buzele astea de pe care orice cuvant ieșea, ma enerva, buzele astea de pe care ieșeau dar tâmpenii, busele astea ma înnebunesc cu aroma lor dulce.

Ne dezlipim din sărut și ma privește confuz și uimit în același timp.

-De ce ai făcut asta? Parca erai homofob!

Își arcuieste Artemis o sprânceană și își încrucișează brațele la piept 

-Sunt, dar știu ce mai sunt?

În întreb zâmbind cu coltul gurii.

-Ce?

Ma întreabă după o pauza scurta, în care se lăsase liniștea. Ma apropii de urechea lui și îi șoptesc pe un aer cald.

-Fan al buzelor tale!

Frați Vitregi - (Boyxboy) Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum