Genesis: Lupta Pentru Libertate

ℭ𝔞𝔭𝔦𝔱𝔬𝔩𝔲𝔩 𝔲𝔫𝔰𝔭𝔯𝔢𝔷𝔢𝔠𝔢

~ SCRISΩΔRΣΔ ~

Oftez îndelung citind încă o dată scrisoarea.

,,Bună seara my lady.

Aș minții dacă aș spune că nu o cunoșteam pe mama ta, din contră am fost destul de apropiați. Te asigur că ceea ce este scris mai jos este doar adevărul. Până la urmă să ascunzi adevărul de o persoană este cel mai dureros lucru. Mai ales când este vorba de pierderea unui părinte...

Îți recomand să începi căutările la fierarul la care mama ta a muncit. Sunt sigur că vei afla ceva de valoare.

Seara minunată să ai, Genesis!"

Cine ar putea fi? Din păcate nu este vreun nume pe scrisoare. Cum ar putea știi cineva că eu vreau să aflu adevărul? Singura persoană care știa despre asta este Arya care nu ar spune nimic din ceea ce vorbim. Am încredere deplină în Arya, fiindcă ea de mai multe ori putea să îmi facă probleme spunând ceea ce noi două vorbim însă niciodată nu a făcut-o.

Las scrisoarea pe birou și mă ridic încet mergând către geam. Afară plouă cu găleata. Stropii mari de ploaie se lovesc cu putere de pământul uscat. Ceața s-a așezat ca o plapumă pe pământ ceea ce îmi îngreunează încercarea de a vedea orașul a cărui cladiri înalte sunt liniștite. E liniște, doar sunetul ploii se mai aude. Închid ochii inspirând adânc. Locul ăsta e locul în care am copilărit, e locul unde m-am născut și de unde provin. Nu m-aș putea gândi vreodată să plec de aici.

Mi-e greu să cred că cineva dorește să mă ajute în căutările mele. Având în vedere că sunt mulți care nu mă prea plac în orașul ăsta mă întreb cine ar putea fi. Cine ar fi dispus să mă ajute? Nici măcar nu ne cunoaștem, sau mai bine spus eu nu îl cunosc.

Greg Mclurry este omul la care mama a lucrat timp de zece ani. Nu era plătită foarte mult pentru asta dar cu toate acestea nu l-a părăsit vreodată. Mătușa spunea că mamei îi plăcea mult să creeze arme. Știa să se lupte foarte bine și era cam certăreață. Având în vedere că avea douăzeci și nouă de ani toți se așteptau să își găsească pe cineva cu care să întemeieze o familie. Însă ea nu a căutat niciodată așa ceva. Îi plăcea mult să petreacă timp cu mine când nu era la muncă sau plecată într-o călătorie.

Călătoriile ei erau mereu un mister pentru toată familia. Nimeni nu știa unde se duce sau pentru cât timp. Uneori stătea zile întregi iar alteori săptămâni. Mătușa se certa foarte des cu mama pe tema asta spunându-i că are un copil de care trebuie să aibă grijă, însă mama spunea mereu că eu sunt pe mâini bune.

Am să merg la fierarul Greg și îi voi cere să-mi spună mai multe despre mama. Poate el va fi dispus să îmi divulge ceea ce mama ascundea de toți, inclusiv de mine. Sunt sigură că știe câte ceva despre ea, așa poate voi afla ceva nou.

Mă întorc și privesc camera mea liniștită. Pășesc ușor spre dulapul mare din lemn și scot de acolo o pelerină lungă cu o glugă mare fiind toată de un verde închis. O iau rapid pe mine și ies din cameră. Închid ușa în urma mea și pornesc pe holul lung și întunecat. Doar lămpile dau o lumină slabă în hol ceea ce este îndeajuns cât să pot vedea pe unde merg. De obicei în zile ploioase stăm în camerele noastre sau ne adunăm în camera de oaspeți unde povestim la un ceai si niște biscuiți proaspeți. Parcă simt mirosul fin al ceaiului și gustul biscuițiilor.

Cobor scările din lemn de stejar pe care este așezat un covor lung și roșu sângeriu. În balustrada lungă sunt sculptate flori de tot felul ceea ce o face mult mai frumoasă.