[~CARTE ÎN CURS DE EDITARE ȘI SCRIERE~]
• Copertă realizată de către: @yoonymi 🫶🏻
Când soarele va apune pentru ultima dată să știi că poporul se va revolta. Își vor lăsa copiii și nevestele acasă pentru a lupta.
Dar nu va fi o luptă ușoară, mult...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
SCHIMβΔRΣΔ CΣ S-Δ IΠTΔMPLΔT DUPΔ CΣ ΔI PLΣCΔT
*
A trecut deja o lună și trei zile.
Clipesc des încercând să-mi înlătur lacrimile de pe genele lungi. Un miros dulceag de prăjitură cu fructe grix îmi inundă nările. Înghit în sec privind rând pe rând persoanele din încăperea mică și colorată. Adora prăjitura asta. Îi plăcea să o facem împreună atunci când nu voia ca mătușa ei să o facă pentru ea. Eram mai mereu de acord, ne distram atât de mult doar făcând o prăjitură. Totul era atât de simplu când eram doar noi două.
Încă îmi aduc aminte cât de furioasă am fost prima dată când ne-am întâlnit. Mama ei venise alături de ea la noi acasă. O fetiță mică de statură cu părul scurt până la umeri și niște pistrui urâți pe nas. Stătea ascunsă după picioarele mamei ei, de parcă îi era frică de mine. Priveam urât spre mama mea știind ce se spune despre cele două. Mama ei era considerată de societate ca fiind o femeie ușoară. Nimeni nu știa cine este tatăl acestei mici ființe plăpânde pe care a adus-o cu ea după o călătorie ce a durat un an și cinci luni. Copiii o numeau bastardă, nu au vrut vreodată să o înțeleagă. Și la fel ca ei eram și eu. Însă mama mi-a spus să-i acord o șansă acestei fetițe și voi înțelege de ce a adus-o aici. Acum înțeleg de ce, pentru că ea a fost schimbarea vieții mele, a fost persoana care mi-a sărit în ajutor mereu. Chiar dacă îi era frică.
,,- Creierul meu îmi îngheață corpul de frică, dar inima mea mereu v-a găsii curajul necesar pentru a învinge această barieră ca eu să-ți fiu alături și să te ajut mereu." Îmi spunea cu un zâmbet tâmp pe față apoi mă lua în brațe strâns. Obișnuia să-mi mulțumească că îi sunt prietenă iar eu îi aduceam aminte că nu trebuie să o facă. Modul în care iubea până și cel mai mic lucru, aprecia și o frunză care cădea dansând pe muzica toamnei cu același entuziasm. Cu aceeași pasiune în ochii-i strălucitori. Ochii ei verzi și plini de speranță.
- Apreciez că ați venit. Am încercat să invit toate persoanele la care ținea Genesis. Este o vreme grea pentru toți, totul era bine când era alături de noi. Acum însă îi pot simții lipsa mai tare ca niciodată, nu a fost vreodată departe de noi. E-ea... uhh, n-noi o vom căuta în continuare. Nu ne vom da bătuți chiar dacă căutările vor dura săptămâni întregi sau, sau chiar ani! spune domnul Blake cu voce tremurândă.
Acesta privește agitat dintr-o parte în alta înghițind în sec. Domnul Blake a considerat-o mereu pe Genesis fiica lui. Erau atât de apropiați încât sunt sigură că Genesis nu a simțit vreodată lipsa ei de tată. A iubit-o la fel de mult cum își iubește fiicele. Nicio diferență. Nicio îndoială în privința asta.
Își frământă mâinile privind cu speranță spre noi. Sub ochii de culoarea caramelului se află mari cearcăne, încă de când această tragedie a apărut nu cred că a mai dormit vreo noapte.
