[~CARTE ÎN CURS DE EDITARE ȘI SCRIERE~]
• Copertă realizată de către: @yoonymi 🫶🏻
Când soarele va apune pentru ultima dată să știi că poporul se va revolta. Își vor lăsa copiii și nevestele acasă pentru a lupta.
Dar nu va fi o luptă ușoară, mult...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Păși alături de cei doi părinți ai săi în liniște privind către fețele lor. Avea ochii mamei sale și părul tatălui ei, știa asta, însă mereu se întrebase de la cine moștenise atitudinea. Regele și regina erau ambii răi și reci, însă cum era ea nu a mai văzut nimeni în regat. Bunica sa, Aythne, îi spusese că ea avea să fie cea mai bună conducătoare, însă opinia ei se schimbase complet când întreaga familie a fost șocată de ceea ce i se întâmplase fetiței. O priveau cu o ură de nedescris, iar copii din palat nu voiau să se mai joace cu ea.
- Vreau să te comporți ca atare. Avem nevoie de această alianță, vocea subțire a mamei sale sparse liniștea ce se instalase pe holul întunecat. Buzele-i pline se mișcau rapid în timp ce ochii săi ageri priveau doar în față fiind atenta la tot ceea ce se întâmplă în jurul ei, rareori mama sa o privea.
După ce au coborât și ultimele trepte se întâlniseră la baza acestora cu persoanele pe care le așteptau părințiiei de multe zile. Aisha știa că părinții ei aveau multe de vorbit cu această familie, dar nu era lăsată să participe la vreo întâlnire importantă. Era considerată prea mică la nouă ani ca să poată înțelege ceva. Sau poate pur si simplu nu o voiau prea mult prin preajma lor decât era necesar.
Cele trei figuri din departare începeau să prindă contur în față. O doamnă de vârstă mijlocie privea spre ea pe sub gene încercând să forțeze un zâmbet larg și sincer. Rochia sa trandafirie curgea pe trupul său lat până peste genunchi alături o haină groasă din blană de urs pentru vremea friguroasă de afară. Bărbatul de lângă ea părea mult mai nerabdator, se uită la ceasul de buzunar, apoi își trecuse cu mâna ușor pe pe pantalonul de înaltă calitate. Dar nu ei doi ieșeau în evidență din acest tablou, ci fiul lor. Părea de aceeași vârstă cu ea, dar nu știa sigur. Ceea ce îi atrăgea privirea fetei fusese părul său bălai și blond, cei doi părinți ai săi erau de o culoare castanie în cap, însă nu și el. Acesta din urmă privea în jurul său curios jucându-se cu o brățară de pe mâna dreaptă.
- Înălțimile voastre, suntem onorați să fim în prezența voastră! spune bărbatul pe un ton nesigur și alături de familia sa se apleacă în fața lor. Aisha îi privește de sus pe aceștia cu seriozitate. Familia asta se credea mai presus decât sunt deja.
Familia regală le răspunde printr-un gest scurt din cap și zâmbesc ușor în colțul gurii, aveau aceleași obiceiuri uneori. Privind către tatăl său, văzu că era ceva ce nu îl mulțumea deloc la această întâlnire, avea un mod malițios prin care privea lumea atunci când nu îi convenea.
- Lord Bov, mă bucur că ai reușit să ajungi cu bine! spune tatăl Aishei cu voea groasă. Mereu i sa părut că tatăl său era un om misterios, nu știai la ce să te aștepți de la el.
Acesta aprobă din cap încet, apoi se uită în jurul său. Soția sa îl ia de după braț privind blând la fiul lor. Era singurul său moștenitor, niciunul dintre frații săi nu au reușit să aibă vreun copil.
Regina se apropie de Aisha și îi așază mâna pe părul bălai al fetei, privirea totuși îi era asupra oaspeților săi. Aisha știa că tot ceea ce se întâmplă acum este doar un teatru.
- Aisha, ai putea să îi faci turul băiatului până ce noi vom termina? o întreabă regina forțând un zâmbet larg pe buze.
Era un ordin, nu o rugăminte, așa că Aisha aprobă din cap, iar cei doi copii porniră în plimbare prin castelul din copac.
***
- Prințesa ești atât de frumoasă în această zi minunată, îi spuse Lyevent acesta era fiul lordului Bov care venise în vizită la rege pentru a discuta niște probleme.
În timpul șederii lor, Aisha era obligată de către regina să îi fie gazda tânărului din fața sa. Nu îi plăcea deloc asta, dar știa că este de datoria ei să fie un exemplu peste întreg poporul nobil. Stăteau în biblioteca palatului unde Aisha îi explică istoria acestei camere largi și pline doar de pagini și coperți. Tânărului nu îi plăceau lucrurile de genul, el preferă să se distreze însă părea că prințesa nu vrea să iasă din cuvântul părinților săi.
- Iar aici este secțiunea în care poveștile marilor eroi sunt datate și respectate de către familia regală, spuse aceasta arătând către un culoar lung și întunecat. Băiatul pufni zgomotos în timp ce tânăra prințesa continua să vorbească și să înainteze pe culoar.
La un moment dat băiatul se opri în mijlocul holului printre rafturile înalte de cărți. Își întinse mâna căutând să îi atingă părul fetei, în schimb acesta trase cu putere de lanțul de trei degete grosime al printesei acesta prăbușindu-se pe jos.
- Îmi pare nespus de rău prințesă chiar nu a fost cu intenție, spuse acesta și se aplecă cu repeziciune.
De indata ce printesa simtii lipsa colierului sau bine cunoscut se opri in loc privind crispata privind înfricoșată către tânăr. Știa că avea să le vadă, apoi o va spune tuturor și toți vor încerca să îi ia dreptul la tron. În cele câteva secunde care trecuseră, Aisha simțea ca toate emoțiile sale se combină într-una singură. Iar aceea era furie. Până ca băiatul să se ridice de pe podea, apucă o carte și îl privii pentru câteva minute, tremurând din toate încheieturile ridică cartea deasupra capului său și îl lovi cu cea mai mare putere pe care o avea în corp direct în creștetul capului blond al băiatului. Tânărul se dezechilibră și căzu în genunchi confuz de reacția fetei, abia când privirea îi căzu asupra gâtului ei își dădu seama. Ochii săi mici se făcură instant mari privind bulbucați când la gât când în jurul său. Se trase puțin mai departe de ea încercând să dispară din fața ei. Trebuia să plece de acolo cât de repede putea, era necesar ca părinții lui să afle despre asta.
- Ești...marcată, dar cum este posibil? murmura îngrozit, voia ca totul să fie doar un coșmar, iar acum să se trezească în patul său din casa lor. Realiză însă cu stupoare că totul este aievea.
Prințesa se urcat pe el numaidecât și începu să îl lovească continu țipând. Simțea un lichid cald începând să îi acopere mâinile și fața dar nu se oprii decât când agitația și tremurul tânărului se opriră, era îmbrăcată aum într-o rochie plină de pete roșii închis. Privea scena din fața sa zâmbind larg și plângând, nu știa ce făcea greșit. Tot ce făcuse în viața asta fusese mereu pentru a se proteja pe ea însăși. În spatele ei apăruse mama ei, Regina. Văzând oroarea din fața sa schiță o mină dezgustată la vederea colierului din mâna inertă a tânărului ce zăcea pe podea.
- T-trebuia să o fac, e bine că am făcuto, nu regină? întrebă Aisha în timp ce se ridică în picioare.
Regina își ridică bărbia pentru a o privii de sus și spuse:
- Ai facut ce trebuia copilă, mergi în camera ta acum, spuse iar fiica sa trecuse pe lângă ea târându-și picioarele. Plângea, dar nu înțelegea de ce, era normal? Tot ce a făcut este bine, regina a spus că este bine. Va fi în siguranță, nu o vor putea ataca și în seara asta....
În salvarea ei apăruse domnișoara ei de onoare care o luase rapid de mână și o conduse cu viteză către odăile sale. Nu părea prea încântată de evenimente, iar mâna sa o strângea cu putere în timp ce pașii îi erau vioi.
- Îmi pare rău myca...,spuse Aisha privind-o perplexă. Nu îi pasă prea tare dacă regina se supăra pe ea, dar atunci când myca o făcea se simțea atât de tristă încât nu se putea gândii la nimic altceva. Myca nu îi răspunse, în schimb pornii pe scările înalte din piatră spre parter. Aisha plecă capul și începu să urce în liniște supărată.
