[~CARTE ÎN CURS DE EDITARE ȘI SCRIERE~]
• Copertă realizată de către: @yoonymi 🫶🏻
Când soarele va apune pentru ultima dată să știi că poporul se va revolta. Își vor lăsa copiii și nevestele acasă pentru a lupta.
Dar nu va fi o luptă ușoară, mult...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
,,𝔓𝔞𝔫𝔞 𝔠𝔞𝔫𝔡 𝔪𝔬𝔞𝔯𝔱𝔢𝔞 𝔳𝔬𝔦 𝔡𝔢𝔳𝔢𝔫𝔦 𝔢𝔲"
•𝒜𝒾𝓈𝒽𝒶•
Din norii cenușii avea să cadă în curând picături de ploaie mari. Vântul cald adia lent făcându-mi părul întunecat să danseze alături de voalul alb prin care observam toți invitații. Erau multe persoane adunate astăzi aici, creaturi simple cu o viață precară care îl cunoscuseră pe cel decedat de mult timp.
Priveam către un copil cam de zece ani, pomeții săi erau foarte tare evidențiați, tot ce era din el erau doar oasele. Ochii săi goi priveau spre cutia din lemn frumos amenajată. Aștepta în liniște lângă mama sa care își ținea mâna la piept privind parcă speriată în jurul său. Multe dintre creaturile adunate aici așteptau mâncarea care urma să fie dăruită în numele persoanei decedate. Strâmb scârbită din nas mutându-mi privirea. Mereu am urât cerșetorii, sunt ca o molimă care cuprinde întreg imperiul si de care cu greu poți scăpa. I-am propus regelui de mai multe ori să scape de ei fiindcă nu avem nevoie de alte griji pe cap, însă acesta a refuzat vehement spunând că cândva voi înțelege de ce ne sunt de folos. Sunt furioasă de fiecare dată când îmi aduc aminte de asta, cu ce ne pot ajuta niște oameni murdari care cerșesc pe stradă? Aceștia fac umbră pământului în van fără a aduce profit pentru acest imperiu. Ar trebui uciși doar pentru că trăiesc din mila altora în loc să muncească.
Cu toții eram adunați într-un singur loc, patul de iarbă de pe acest teren părea mult mai ștearsă decât în alte locuri, părea că până și zeii erau triști că trebuiau să îl aibă în grija lor de acum. Liniștea apăsătoare dintre cele invitați doar amplifica durerea pe care toți se prefăceau că o resimțeau. Mai puțin eu, voalul de pe față îmi ascundea orice figură a feței pe care o făceam. Priveam neutră, oricât voiam să simt ceva inima mea nu dădea vreun semn că ar fi prezentă în toată această harababură. Moartea este singurul moment frumos de pe acest pământ, nimic nu poate fi mai pur și sincer de atât.
Familia regală a fost invitată la înmormântarea a unui apropiat al palatului. Tyvel Leofyrc a fost cel mai loial om dintre toți ceilalți lucrători. De-a lungul anilor munca sa devenise tot mai eficientă și nimeni nu l-ar fi putut vreodată înlocui. Era dedicat complet pentru sarcinile sale la registrele regale. Unde verifica ca fiecare act să fie bine pus la punct și nimic să nu fie pierdut. A murit la o vârstă foarte înaintată, anul acesta împlinea deja o sută zece ani.
I-am propus eu însămi să nu mai vină fiindcă se mișca greu, iar mâinile îi tremurau ca varga. Devenise un deranj pentru planurile mele, de fiecare dată când ceream un act îmi punea sute întrebări care nu își aveau locul. Așa că am avut grijă să nu îi mai spun a doua oară să se dea bătut.
,,Vreau sa devin arhivistul familiei regale cândva, vreau să te admir și să te iubesc în fiecare zi când vei trece pe aici pentru a studia arhiva regală" o șoaptă bine știută îmi inundă gândurile trecând în inima mea un junghi dureros, simt două mâini care se lasă pe șoldurile mele parcă strângându-mă mai aproape de el. Mă dau cu un pas deoparte privind în spatele meu, dar nu este nimeni care m-ar fi putut atinge.
