[~CARTE ÎN CURS DE EDITARE ȘI SCRIERE~]
• Copertă realizată de către: @yoonymi 🫶🏻
Când soarele va apune pentru ultima dată să știi că poporul se va revolta. Își vor lăsa copiii și nevestele acasă pentru a lupta.
Dar nu va fi o luptă ușoară, mult...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
ℭ𝔬𝔞𝔯𝔫𝔢 𝔦𝔫 𝔰𝔞𝔫𝔤𝔢 •𝔄𝔦𝔰𝔥𝔞•
Tocurile pantofilor mei din sticlă se aud pe holul gol, sabia lui Koa face zgomot în teacă. Ajungem în centrul palatului, din mijlocul cercului priveam spre toate holurile analizând îndelung. Mă urnesc din loc alături de Koa pe urmele mele. Palatul din capitală este cel mai măreț din întreg imperiul. Copacul sacru care ne-a devenit casă acum sute de ani și acum este în picioare fără nicio problemă.
Pe marginile holului din stânga mea străluceau licurici ce stăteau adunați pentru a oferii lumină, erau ținuți printr-o magie veche de sute de ani, aceasta este știută doar de marii vrăjitori. Pășesc lent luându-mi tot timpul din lume pentru a ajunge la întrunire. Eram singura care încă nu ajunsese, dar așa trebuie să fie. Ca viitoare conducătoare trebuie să mă asigur că eu sunt cea care ajunge ultima, cea mai importantă componentă din întreaga întrunire.
Koa tușește subit privind spre fereastra încruntat. Ridic de o sprânceană. Nu pare deloc în apele sale de ceva timp, însă nu reușesc să îmi dau seama ce se întâmplă în micul său creier. Urăsc când nu îi pot citii gândurile de pe chip, pare că îmi pierd din aptitudini cu cât vorbim mai puțin.
O singură ușă, strălucea atât de tare, pe ea erau crengi care se întindeau de-a lungul ei. Culoarea lor întunecată ieșea în evidență pe lemnul maro deschis. În stânga și-n dreapta stăteau doi soldați centauri care priveau în față monotoni. Îmi deschid ușa iar în sala de conferințe se face brusc liniște. Subiectul "eu" numai trebuie discutat, căci lupul a venit direct la ușa corbilor.
- Jbra¹! spun zâmbind și pășesc înăuntru.
***
După întrunirea celor șapte imperii de acum câteva săptămâni devenisem tot mai încordată pe zi ce trece, știam ce aveam de făcut până ca următoarea întâlnire să îmi bată la ușă. Cu toții ne făceam griji, dacă nu reușeam să oprim umbrele, încoronarea va trebui anulată pentru un moment. Nu ne permitem să pierdem vreun viitor conducător în situația în care ne aflăm. Ridic capul pentru a privii stelele ce străluceau cu putere în seara asta. Orrian era de partea mea totuși, căci luna stătea ascunsă după nori, iar lumina sa nu îmi divulga aventura.
În întunericul nopții doar pașii mei se mai auzeau pe dalele din piatră, din când în când îmi aruncam privirea în spate pentru a mă asigura că nu sunt urmărită. Se întâmpla în fiecare zi să fiu însoțită de către cele cinci prjva² domnisoarele mele de onoare de la curtea palatului. Acum însă, voiam să am parte de un timp cu mine însămi și cum puteam face asta mai bine decât în casa din fața ochilor mei. Era una mică din lemn, cu geamuri mici care avea o singură încăpere.
Ridic mâna pentru a bate, dar mă opresc la jumătatea drumului pentru a contempla, nu pare o idee bună ceea ce continui să fac. Îmi pun întregul drept la tron în pericol doar pentru asta, dar uneori merit să mă relaxez. Bat de două ori așteptând un răspuns. Este acasă, știu sigur asta.
Ușa din lemn se deschide puțin, ochii săi ca soarele privesc afară analizând împrejurimile. Când constată cine sunt îmi face loc să mă strecor prin crăpătură invitându-mă înăuntru.
- Nu ne-am mai văzut de mult timp alteță, spuse acesta zâmbind larg. Sau mai degrabă spus rânjind la mine.
***
Flăcările dansau într-un ritm alert în șemineul înalt, lumina caldă pe care o emanau acoperea camera mică din lemn. Pe noptiera patului se aflau o mulțime de pergamente unele dintre ele fiind căzute pe jos. Privind în gol tot ce puteam auzii acum era doar liniște, ceva de care nu am avut niciodată parte când sunt la castel. Însă aici este locul în care mereu o primesc cu brațele deschise. O mână mă trage mai spre mijlocul patului, îi pot simții căldura corpului încălzindu-mi trupul firav. Inima sa bătea un ritm calm, semn că adormise nu de mult timp. Mă întorc cu fața la el privindu-i chipul. Buzele-i subțiri stau într-o linie dreaptă, îmi așez o mână pe fața sa proaspăt rasă.
- Simt că mă privești, spune blând, iar de după pleoapele sale închise apar doi ochi aurii care mă privesc drăgăstos. Mă ridic în șezut zâmbind, pătura din blană de urs îmi cade de pe trup. Voiam să rămân aici, dar nu puteam. Totul este doar un vis frumos până ce mă voi trezi din nou la palat.
Îl simt foindu-se prin pat, degetele sale aspre îmi trasează linii imaginare pe spate lent parcă admirând ceea ce simte.
- Mi-a fost dor de tine, Aisha, îl aud spunând, au trecut câteva săptămâni de când ne-am mai putut întâlnii. De când verișorul meu a revenit în oraș trebuie să fiu mult mai precaută, ochii săi de soim nu mă scapă prea des din priviri.
- Și mie de tine, spun scurt și îmi așez capul pe genunchii adunați la piept, nu îmi era frig, dar voiam să mă relaxez.
Acesta se ridică în picioare părăsind patul moale. Mă uit după el cum pășește prin camera căutându-și hainele neglijent aruncate de către mine cu un ceas mai devreme. Trupul său plin de mușchi strălucea la lumina flăcărilor mari.
- Mă întrebam..., murmură el, dar se oprește pentru câteva momente pentru a își regăsi cuvintele, sprâncenele sale negre se încruntau de fiecare dată când se gândea profund.
- Oare nu riscăm prea mult acum? Phoenix este înapoi la palat, iar în curând, după ce vei fii încoronată, va trebui să ți se găsească un soț, dacă suntem descoperiți? întreabă acesta între timp chinuindu-se să se îmbrace.
Zâmbetul îmi cade dintr-o dată, nu voiam să discut despre asta cu el, știam că este riscant. Dar ce era să fac? Mă ridic la rândul meu si mă îndrept spre el, acesta se întoarce spre mine încercând în zadar să își lege ațele cămășii.
- Aisha, te rog, spune ceva, trebuie să ne gândim ce vom face pe viitor. Am o idee, ce spui să fugim? Te iubesc, tu mă iubești, iar împreună vom forma o familie frumoasă, îi dau mâinile deoparte și îi dezleg ațele înapoi, acesta se oprește din vorbit instant privindu-mă cu ochi mari.
Îi dau cămașa peste cap privindu-l în continuare. Era un plan prostesc, nimeni din lumea aceasta nu ar fi îndeajuns de prost să renunțe la un întreg imperiu pentru iubire, iar în cazul meu nici atât. Imperiul acesta îmi aparține, iar indiferent de obstacole voi călca peste inimi inocente pentru a ajunge la tron.
Îl împing înapoi în pat privindu-i pantalonii și umflătura din ei.
- Ael, ești al meu până când eu nu te voi mai vrea, spun trecându-mi o mână prin părul meu lung. Zâmbește larg către mine privindu-mă cu ochi strălucitori.
