10 BOYS , 1 GIRL

Capitolul 8: Surprize, surprize! *

*o săptămână mai târziu la micul dejun*

-Chloe, ști ce ai de făcut! vocea jucăușă a lui Jason se aude. Îmi dau ochii peste cap,cam a treia oară de când m-am trezit. Băiatul ăstă îmi dă mai multe oridine decât îmi dădea mama. Mă ridic în picoare pentru a putea mai bine tăia clătitele. Apuc de lângă farfurie cuțitul și furculița și le înfing în clătită. 

Jason se uita la mine cu un zâmbet ștrengar,iar eu îmi rostogolesc din nou ochii.

-Ești chiar bădăran,Jason! cuvintele lui Thomas se aud din capătul celălalt al încăperii.

-Pariul,e pariu,frate! zâmbetul lui șmecher nu dispare de pe față, și continuă a se uita la mine cum tai în continuare. Amintirea de acum o săptămână cum atunci când l-am împins pe Jason și am început să alerg ca besmetica printre oamenii de pe plajă,mi s-a derulat din nou în minte. Credeam că am să câștig,dar soarta nu mi-a surâs. Bine,poate doar puțin. În timp ce alergam,am călcat într-o sticlă de bere spartă (credeam că plajele din Miami sunt mai curate,dar se pare că nu), căzând la pământ. În acel moment, Jason a trecut pe lângă mine, crezând că m-am împiedicat și așa a câștigat el pariul. 

-Mănâncă, spun și mă așez la locul meu. 

Micul-dejun  a fost unul foarte tăcut în dimineața asta. Am rămas să o ajut pe Ade să curețe masa.

-Draga mea,nu e nevoie să mă ajuți, o am pe Elina să mă ajute.

-Măcar atât pot face și eu, zic. Elina merită o pauză!

-Ai dreptate. Poate ar trebuii să îi dau un concediu,zice ea zâmbind și luând în mână câteva farfurii îndreptându-se spre bucătărie , dar trebuie să te grăbești , nu vreau să întârzii la școală.

-Nu,nu spun râzând. Iau restul farfuriilor de pe masă și le duc repede în bucătărie și le așez în mașina de spălat vase.

-Du-te, dragă, ne descurcăm, zice Ade,iar eu îi răspund cu același zâmbet cald ce mi-l oferă.

-Ok, cedez într-un final. Le plasez un pupic scurt ei și lui Elina și ies din încăpere.

...

Încă 5 minute, încă 5 minute , îmi tot repet în cap , și scap de ora asta de agonie. Ora de biologie a doamnei Sampson e cea mai sufocantă dintre toate orele. Acele emoții atunci când aștepți să vezi dacă ți-ai prescris moartea sau nu. Speri să nu fi tu ghinionustul pe care îl ascultă în ora aceea. Cu toții trecem prin asta.

Clopoțelul sună,ne ridicăm din bănci,o salutăm respectuos pe profa și ieșim.

-Chloe, vocea gălăgioasă a Annei se aude pe culoar. Zâmbesc, în timp ce îmi închid dulapul și îmi întorc capul spre ea. Hey, mă salută ea și mă strânge într-o îmbrățișare duioasă.

-Salutare și ție, spun zâmbâtul meu rămând intact. Foarte energică observ că ești, sa întâmplat ceva? întreb curioasă, în timp ce îmi scot din buzunarul genții telefonul care a început să sune. Îi fac semn să aștepte o secundă și răspund.

-Am nevoie urgent de echipanetul meu de fotbal! vocea lui Jason se aude prin telefon. Ochii mi se rostogolesc instictiv și îmi pun mâinile în sân, ca și cum m-ar vedea.

-Și?! întreb oftând greoi.

-Cum adică ”și?” ? Am nevoie să mi-l aduci! L-am uitat acasă! spune el incredibil de relexat.

-Poftim?! aproape țip exasperată pe hol. Câteva persoane s-au uitat la mine ca și când au văzut o stafie, dar și-au continuat drumul mai departe. Jason, nu am degând să mă duc până acasă petru echipamentul tău! Am oră! Și pe deasupra, nu e problema mea că tu ești uituc și mintea îți este în altă parte și l-ai uitat ... Descurcă-te! continui nervoasă.