10 BOYS , 1 GIRL

Capitolul 11: Trecut și Prezent *

*o săptămână mai târziu - vineri, ziua meciului*

Alarma telefonului începe să sune, ceea ce înseamnă că e timpul ca eu să mă ridic din pat și să încep să mă pregătesc pentru meci. A trebuit să îmi pun o alarmă ca să îmi amintesc că trebuie să merg la meci! A fost o săptămână plină, nu am idee cum am reușit să îl ignor pe Dean și pe Jason după toate cele întâmplate, dar cu puțin ajutor de la Annie am reușit. Am dormit două seri la rând la ea acasă și am intrat în comitetul balului, ceea ce mă ține dublu la școală, dar hei am făcut tot posibilul să îi evit. Balul Primăverii, aici la Eastwood se ține în fiecare an. Un rege și o regină trebuie nominalizați, o temă trebuie aleasă și un comitet de realizare trebuie format, format din câțiva elevi dornici de muncit ai liceului. În cazul meu nu sunt dornică de a ajuta, doar încerc să îi evit pe cei doi.

Dar nu și în seara asta.

Nu pot să îi evit la nesfârșit.

Recunosc, îi plac pe amândoi, dar nu e ca și cum ei ar da semne că m-ar plăcea sau ceva de genul, deci nu știu de ce sunt așa ... stresată și încordată tot timpul.

Mă îndrept spre dulap, și îi deschid ușile. Scotocesc printre rafturi și decid să îmi iau o pereche de blugi albastru ca cerul și o cămașă subțirică bleumarin cu buline albe, pe care o bag în pantaloni. Îmi las părul pe spate și îmi încalț tenișii albi.

Mă reașez pe pat și mă uit la ceas, 18:23 . Meciul de fotbal începe la 19:00, iar Annie a promis că vine și mă ia cu mașina pe la și jumate. Cum știu că ea nu e niciodată punctuală, decid să mă întind pe pat, dar poate durează până reușeste să facă rost de mașină de la tatăl ei. Oftez greoi și îmi îndrept privirea spre geam. Priveam în gol ... și mă gândeam ... parcă aș retrăi totul de acum un an, cu Marko și Lucas.

*flashback*

În fiecare an, la sfârșitul primului semestru școala ne dă voie să avem o petrecere de crăciun în sala de sport. Măcar atât pot face și ei, suntem o școală privată și plină ochi de reguli stricte, măcar de crăciun să o lase mai moale...

-Ți-am spus de o mie de ori, încetează să mai îmi umbli prin dosarele de la muncă! o aud pe mama țipănd.

Mă ridic în șezută și ofetz lung.

-Iar eu îți spun pentru a mia oară că nu ți-am umblat prin dosarele tale! Ce nu înțelegi?! țipă tata.

Mă ridic greoi din pat mă încalț repede cu pantofii mei pufoși de casă, îmi iau telefonul în mână și ies din camera mea, mergând fulgerător spre bucătărie.

-De ce minți? De ce minți? întreabă mama exasperată.

Intru în bucătărie, și o liniște cumplită se așterne.

-Ăm, mamă, nu tata ți-a umblat prin doasre, eu am fost! Ști, căutam un dosar gol pentru proiectul meu la engleză și știam că tu trebuie să ai unul. Nu-nu m-am gândit că te vei supăra, îmi pare rău că nu ți-am spus! după ce cuvintele îmi părăsesc gura, mama oftează și dă din cap.

Corpul ei face câțiva pași spre mine și mă cuprinde în brațe.

-E, e ok, scumpo! zice ea mângâindu-mi părul. D-doar data viitoare să mă anunţi întâi, înregulă?

Dau din cap şi îi zâmbesc.
Mă uit la tata , care nu zice nimic şi se uită doar la noi neutru.

-Ăm, îmi e foame, spun zâmbind şi mă dezlipesc de mama, aşezându-mă pe banchetă.

-Da, sigur, cum să nu! se îndreaptă spre frigider şi caută cu privirea ce este acolo. Omletă , dragă?

-Sigur, zâmbesc. Tata, mi-o faci tu? întreb.