10 BOYS , 1 GIRL

Capitolul 10: Cina la familia Evans cu răsturnări de situație

*Vineri seara*

-Oh, dragă, arăți minunat! vocea înduioșătoare a Adriannei îmi ghidilă timpanele. Nu trebuie să îți faci griji, sunt sigură că părinții lui Dean te vor adora așa cum ești!

-Mulțumesc Ade, pentru cuvintele de încurajare! spun și mai trec de 2 ori cu mâna peste rochița roz pal pe care mi-am cumpărat-o atunci când am fost cu Adrianna la cumpărături. O rochiță roz pală, de deasupra genunchilor și cu o fundiță care se leagă la spate.

Îmi încalț pantofii cu toc albi stileto, iar apoi îmi trec mâna prin buclele mele blonde, proaspăt șpreiate cu fixativ.

-Mă bucur tare mult că te-ai acomodat aici, încăt să îți faci și un iubit! zâmbetul

Adriannei este sincer.

Mă încrunt și îmi mușc buza.

-Oh, nu! Hmhm... Nu, Ade! Dean și cu mine nu suntem împreună! mă întorc cu spatele la ea, prefăcându-mă că îmi caut geanta. Nu voiam să vadă cât de roșie sunt la față.

-Iartă-mă, draga mea, credeam că sunteți împreună! vorbește repede Adrianna. Credeam că, cum te-a invitat să îi cunoști părinții ... este o relație destul de serioasă între voi doi!

-Păi este mai complicat! Mama lui m-a invitat la cină, nu Dean , spun pe un ton mai trist.

Adrianna își pune mâna pe umărul meu stâng, făcându-mă să mă uit drept în ochii ei. Zâmbetul pictat pe fața ei, era mereu așa de dulce, mereu te molipseai după el.

-Ce pămpălău!

Capul meu se întoarce rapid spre ușă, unde îl văd rezemat pe Jason. Avea un rânjet stupid pe față.

-Nici măcar nu poate să invite o fată la o întâlnire! adaugă el. Jalnic!

-Jason, te rog, ieși afară din camera mea înainte de a spune ceva ce ai să regreți! serioasă mă uit în ochii lui albaștri, iar rânjetul de pe fața lui dispare.

Adrianna tăcea și nu spunea nimic. Se uita la telenovela live din fața ei.

Ochii lui mă scanează din cap până-n picioare, își mușcă buza încetișor și dă din cap afirmativ. Se întoarce stânga-nprejur și pleacă.

Răsuflu greoi și mă întorc spre Ade.

-Îl urăsc!

Liniștea se așternă în cameră.

-... Nu ai nimic de zis?! întreb lipindu-mi buzele într-o linie, iar mâinile mi le fixez pe șolduri.

-Nup! pune accent pe "p" , iar eu mă uit la ea confuză. Se uită la mine, îmi zâmbește și dă din cap.

-... Ăm, ok, cred că am să plec, nu vreau să întârzii! spun, iar ea dă afirmativ din cap. Merg la ea, îi plasez un sărut pe obraz, îmi iau geanta și ies din cameră.

***

Ok. Haide Chloe! Haide că poți! Doar bagă chestia asta în gură! Nu te mănâncă! Tu o mănânci pe ea! Haide! Haide că poți!

Mâna mea începe a tremura, și las furculița jos.

Simt o mână, cum se așează pe piciorul meu stâng, și îl observ pe Dean cum se apropie să îmi șoptească ceva.

-Ești bine? Ai nevoie de ceva? întreabă, zâmbetul lui fiindu-i atașat pe chip.

-Da, da, sunt bine! Nu am nevoie de nimic, mulțumesc! îi răspund înapoi în șoaptă.