𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

1. Cele șapte perle

        Mama lui Charlotte fredona odată cu radioul muzica liniștitoare de vioară. Glasul ei era ca răsăritul soarelui într-o zi de iarnă geroasă.

    – Lotty? Ești bine, scumpo? glasul tatălui o făcea pe Charlotte să se gândească la omul din fața bisericii care tot vorbea de Crăciun ori de Paște.

    – Da, tati. Totul e minunat. Abia aștept să ajungem la mătușa Vivi.

    – Sigur, și ea așteaptă să-și vadă micuța nepoată.

        Charlotte avea doar cinci ani. Părul fetiței era de un roșcat rar întâlnit după cum îi spuse-se și mătușa Vivi. Pielea lui Charlotte era aproape ca al laptelui, semăna leit mamei ei. Ochi săi aveau nuanța unui brad înmugurit. Verdele ochilor îi accentua pielea albicioasă și părul roșcat care îi cădea,în ondulaturi naturale, pe umeri. Era îmbrăcată cu rochița verde de catifea cu motive florale.

        Îi auzea pe părinții ei cum vorbesc tot felul de idei pentru firma de construcții a tatălui ei. Charlotte nu era prea interesată de asta, privea pe geam copacii care au îmbrăcat coroana multicoloră de toamnă. Amalgamul de culori se amesteca de la ruginiu până la roșcat, gălbui sau chiar ciocolatiu.

        Culorile îi captau atenția micuței, dealurile din jur atenționau apropierea de ferma mătușii Vivian. Charlotte abia aștepta să se joace cu poneiul blond și să-i împletească două codițe la fel ca cele pe care i le făcea mama ei - Kathy Lee.

        Șoseaua pe care mergea BMW-ul lui Antonew Lee -tatăl lui Charlotte- nu era prea populată. Din Red River până la mătușa Vivian, în De Soto, la Mansfield, făceau cam trei ore cu mașina.

        Aveau să stea la fermă un weekend întreg, iar Charlotte radia de fericire. Ei i-ar fi plăcut să stea și mai mult, însă știa că tatăl ei nu-și putea pierde mai mult timp, cu firma lui avea o grămada de chestii de oameni mari pe cap.

    – Mami pot să stau cu tine? întrebă Charlotte cu glasul ei subțire de copilaș.

    – Desigur.

        Mama ei întinse mâinile și Charlotte se prinse de gâtul ei cu mânuțele slăbuțe.
Simțea căldura mamei când o prinse de corpul său subțire și o lipise de ea. O iubea atât de mult. Nu știa ce s-ar face fără ea!?

        Mama îi mângâia părul care se amesteca cu pletele ei roșii. Se uită la tatăl ei care avea un păr de culoarea spicelor de grâu, ochelarii cu ramă pătrată îi veneau perfect. El îi zâmbi și în ochii lui de un albastru deschis ca al cerului își putea vedea reflexia.

        Nici că și-ar fi dorit altceva! Avea o familie perfectă. Privi la volanul care se învârtea, o fascina cât de bine putea să conducă tatăl ei. Apoi privi la schimbătorul de viteză, tatăl ei schimbase viteza însă mâna și-o puse pe cotieră. Mama ei își trecu mâna peste cea a tatălui și apoi privi cum degetele lor se împletesc. Îi plăcea să își vadă părinții fericiți.

        O curbă mare se ivea în fața lor. Tatăl ei își fixă de data asta ambele mâini pe volan.

        În stânga lor era un fel de bandă din fier pusă pentru a nu deraia de la drum. Când vehiculul se învârti pentru a face curba o mașină neagră venea cu o viteză, fără doar și poate, exagerat de mare.

        Nu apucă decât să clipească o singură dată că mașina neagră se ciocnii sfâșietor de fața mașinii lor. Simți brațele mamei care se încleștau pe trupul ei.

        Mașina sări de pe șosea și se învârti în aer o singură dată, după care nu mai simți nimic.

                                      ***

    – Lotty?! glasul spart și impacientat al tatălui o trezi.

        Își mișcă rapid pleoapele și observă că se afla în brațele lui tremurânde. Mașina era la trei pași de ei, era pe jumătate dezmembrată. Capota era aruncată cât colo, iar roțile mașinii zăceau dezumflate.

    – Tati? vocea lui Charlotte tremura.

    – Da scumpo, tati e aici, te rog stai pe loc, mă duc să o scot pe mami.

       Tatăl său se îndreptase spre mașina deteriorată și în doua minute, care lui Charlotte i se păruseră o veșnicie, mama sa atârna în brațele tatălui. El venise lângă ea și o ținea strâns pe mama în brațe.

    – Kathy? Te rog ! Vocea i se gâtuise și pentru prima data Charlotte văzu lacrimi pe obrajii tatălui. El tremura violent, îi dădu părul soției sale de pe față și o sărută ușor pe frunte.

        O liniște de mormânt se lăsase între ei. Charlotte nu înțelegea prea multe. Într-un final vocea răgușită a mamei străpunse tăcerea.

    – Antonew?

        Tata îi luase mâinile mamei ei într-ale sale.

    – Lotty? bâiguii mama sa.

    – Mama?

        Charlotte o apucase de o mâna pe care aceasta i-o întinse.

    – Iubito, mami o să plece imediat, însă tati va rămâne cu tine. Vreau..., tuși gâlgâit de două ori, să iei asta.

        Mama îi întinse un lănțișor care avea trei perle de dimensiuni mici și apoi o perlă mare în mijloc iar de partea cealaltă se înșirau tot trei perle de dimensiuni mici.

    – A fost a mamei mele, îi spuse Kathy printre lacrimi. Te iubesc, micuțo. Te-am iubit mereu.

        Tatăl lui Charlotte o strânse tare pe mama în brațe.

    – Antonew..., aceasta încerca să spună ceva, însă o alta tuse excesivă o copleșise și nu auziră cuvintele ei.

        Tata îi puse un deget pe buze și îi șopti:

    – Nu vorbi, Kathy, doar rezistă, iubito. O sa chem ajutor și...

        Charlotte nu mai auzise nimic din spusele tatălui ei, însă atunci când ochii mamei se închiseră simți un gol imens în inimă. Nu știa de ce sau ce e acela dor, avea impresia că lumea ei dispare , se sfârșea nu mai exista "mama". Exista doar "tata".

    – Mami te rog, nu mă părăsi! strigă Charlotte copleșită de mii de lacrimi care îi inundau ochii ca o perdea ce i se puse în față împiedicând-o să mai vadă clar.

        Se agăță strâns de lănțișorul cu cele șapte perle pe care le primise de la mama și brusc, își aminti ce îi spusese bunica White despre acel număr:"Lotty numărul șapte e numărul perfect, e scris în Biblie". Știa că Biblia e cartea din care îi citea bunica, însă nu știa ce însemnătate au cuvintele acelea. Considera că e doar o poveste cum îi mai spusese tatăl ei de atâtea ori.

        Închise strâns ochii și vru să simtă brațele lui tati înconjurând-o și spunându-i ca o iubește, dar el nu se despărțea de trupul inert al mamei sale. Își dori să îl strige, dar rămase nemișcată, cu picioarele strângându-le la pieptul ei micuț, tremurând, cu ochii împăienjeniți de lacrimi.