𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

10. Fără scăpare

Trecuse un an de când se afla la familia Jordan.

Simțea cum mai bine ar fi fost la orfelinat decât într-un loc ca acela.

Îi era frică.

Frica îi devenise atât de cunoscută încât, putea zice cu certitudine că speranța devenise un dușman cu sufletul ei, iar frica un prieten mai bun decât orice altceva.

Nu mai mâncase bine de când plecase din bucătăria Norei.

Își promise că nu se v-a atașa de ea, însă simțea dorul unor mici gesturi de bunătate sau chiar... blândețe.

Ar fi vrut să fugă dar era imposibil să fugi în timp ce, ești ținut în cușca ca un animal.

Da, asta era în această familie.

Ei erau cușca în care era închisă, iar lumea de fără, era liberarea pe care simțea că n-o va mai atinge.

Măcar mă consideră ființă umană?

Stătea în tăcerea dimineții.
Soarele era de mult pe cer, pentru a-i reaminti că trăia o altă zi în închisoare.

Ea avea voie doar în podul casei.

Stătea la geamul dreptunghiular și privea în depărtare.

Geamul îi era deschis larg. Priveliștea de pe geam îi permitea să vadă dealurile unde era Leven, și un pic mai jos, în curtea vecinilor.

Charlotte nu era sigură cum se descurca Leven acum. Când era la MacWallys a fost mult mai simplu să plece și să hrănească animalul.

Acum, era închisă aici, sperând că Leven o ducea mai bine decât îi mergea ei.

Razele soarelui îi ciupea pistruii pe care și ura.

Nicio fată nu avea acei pistrui enervanți și roșiatici pe pomeți. Partea rea era că, pielea ei albicioasă îi scoatem în evidență, ceea ce nu își dorea în ruptul capului.

De parcă nu era de-ajuns părul ei făcea ca totul să fie imposibil.

Când era mică chiar crezuse că va arata ca mama ei -frumoasă și fermecătoare.

Dar, acum după atâția ani în care i se reproșase că "roșu e culoarea provocatoare" iar, unele fete de la liceu îi spuneau că, ar trebui să plece ceva mai jos pe strada Joseph 215, în cârciuma unde stăteau cele cu "părul tău roșu!", nu voia altceva decât să-și vopsească insuportabila culoare aidoma cireșelor.

Ar face-o bucuroasă la orce oră. Garantat ar fi o blondă. Ele păreau cele mai frumoase, iar, dacă nu putea să fie blondină, atunci se mulțumea chiar și cu un șaten.

Se uită în jos, încercând să distingă vreo mișcare în curtea vecină.

Vecini ei se dovediseră a fi însăși familia Granger.

Se bucura că acolo era și Brigid. Mereu vorbea cu ea, în puținele dăți când era lăsată la biserică.

Cu toate că stătea așa aproape de ei, nu putea să interacționeze ori să le vorbească. Fuseseră ordinele stricte ale lui Manson Jordan.

Omul era o bestie îi carne și oase. Doar simpla lui prezență o făcea să tremure din toți rărunchii.

Se purta cu ea ca și cum ar fi fost ultima ființă de pe pământ care merita respect -respect era prea mult spus.