𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

22. La limită

        O săptămână mai târziu, joi după-masa, Jameson învârtea pe toate părțile poziționarea unor camere la un nou proiect.

        Dacă ar pune dormitorul matrimonial de patru pe cinci..., iar baia ar amplasa-o în locul bucătăriei...

        Cineva bătu la ușa apartamentului.

        Se ridică cu năduf și merse în dreptul acesteia.

        Când deschise și văzu șuvițele roșcate desprinse din cocul împletit, cu niște ochi verzi inconfundabili, își aminti că ar fi trebuit să fie acum o oră la restaurantul lui Brody.

        Uitase complet!

    - Oh, Charlotte!

        Ea ridică o mână, ca semn de pace.

    - Nu spune nimic. Te asigur ca-m înțeles. Nu ești nici primul, nici ultimul care are destulă treabă pe cap.

        Îi zâmbi recunoscător.

    - Nu vrei să intri? o întrebă arătând spre apartament.

        Ea strâmbă din nas.

    - Nu de alta, dar am stat închisă în birou toată ziua. Dacă ai chef, mai bine ieșim afară.

        Se uită la ochii ei verzi, de o intensitate care îi captau atenția. Rochia albă cu floricele movii, minuscule, îi venea ca o mănușă și se unduia pe toate părțile corpului, bine definite.

        Într-un mod inexplicabil rămase cu privirea asupra ei, fără a mișca un deget. Ar fi zis și fără a respira, însă își auzea inima bătându-i repezită, în urechi.

    - Jameson? Nu ai timp sau... ?

        Văzu nelămurirea de pe chipul ei. Nici măcar nu îi auzise cuvintele.

    - Desigur.

        Habar nu avea la ce își dase acceptul. Dar, văzând-o pe Charlotte intuise despre ce ar fi vorba.

    - Ce mai aștepți? chicoti ea, adorabil, jucându-se cu un cârlionț.

    - O secundă.

        Se întoarse în cameră, după telefon și luase cheile de pe birou.

        N-ar fi trebuit să iasă. Mâine trebuia să arate proiectul.

        Avea să regrete puținele ore de somn pe care, spera să le mai prindă.

        Totul se întâmplase atât de repede că nu putuse a o refuza.

        Se plimbau pe strada West Markham, încă luminată de soarele călduț, care mai avea cel puțin trei ore până să apună.

        Charlotte parcă aștepta momentul oportun pentru ai vorbi. Dase să spună ceva, dar își mușcă buza inferioară.

    - Ai mai aflat ceva? o îmboldi el.

    - Oarecum. Am vrut să mă duc la locul în care au găsit cadavrul lui Ropin. Dar nu am reușit. Încerc mâine.

    - Ce legătură are polițistul cu cazul acesta?

        Întrebarea îl măcinase de mult timp.

        Charlotte privi un punct fix, din față, iar apoi în ochii lui.

    - Eu cred că are o legătură. Am o bănuială. Cred că "unchiul tău" la ucis. Nu o pot dovedi, acum. Dar crede-mă, nu e timp irosit.

         Charlotte îi mai spuse despre ceva cauze ale decesului polițistului. Încercase să îi explice din punctul ei de vedere.