𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

7. Cursa sufletului

       Jameson se îmbarcă în mașină alături de frății lui.

       Era duminică.

- Unu, doi, trei, patru, cin... , stai puțin! Unde-i Zoe? întrebă tatăl lor.

       Toți se uitară după Zoe, dar micuța nu era în mașină.

- Mă duc să o caut, anunță mama în timp ce i-o plasă pe Ama în brațe la tata.

- Jameson! Jameson! Uite!

       Noah îl smucea de haină.

       Mașina care făcea un zgomot asurzitor trecu într-o viteză nemaipomenită.

- Mda. Cred că-i tare.

-Doar tare?

       Noah începu să-i vorbească despre cât de multe are aceea mașină, de la piese până la culoare.

       Jameson nu se sinchisi să-l asculte. Deja îi vorbea de asta de cel puțin trei ori pe săptămână.

***

       Charlotte era în mașina lui Esther.

       O îmbrăcase cu o rochiță verde și niște ciorapi groși. La gât purta de acum colierul mamei.

       Doamna Meyer îi promise că nimeni nu îi va lua lănțișorul.

       Ajunseră în fața biserici.

- O să mergi la școala duminicală. E sus. Eu stau jos și ascult predica, când e gata vin după tine, promit.

       Charlotte dădu din cap.

       Se duse într-o încăpere cu copii între vârstele de 6-10 ani.

       Privi în jur, dar niciun chip nu-i era cunoscut.

       Așa zisa învățătoare le vorbea despre un om care fusese înghițit de un pește gigantic.

       Se uită pe rând la fețele copiilor. De acum aici va veni deci ar trebui să fie familiarizată.

       Brusc încremeni.

       Un băiat cu păr negru îi atrase atenția.

       Când el întoarse capul spre ea știu că acela fusese băiatul de la geamul orfelinatului.

       Totuși nu voia să facă nimic.

       Și ce dacă era el? Nu avea să fie înghițită de balenă ca și personajul biblic -Iona- doar pentru că îl recunoscuse.

       Mintea îi fornăia de întrebări, nici nu mai bagă de seamă ce vorbea profesoara.

       Bine că nu o întrebase nimic. Nu știa ce ar răspunde.

       Programul era pe terminate fiindcă învățătoarea tocmai ce încheia rugăciunea.

***

       Jameson nu îndrăznea să se uite a doua oră la roșcată. Putea pune rămășag că era fata din orfelinat.

       Însă tot nu se cuvenea să se holbeze.

       Toți oamenii ieșeau afară.

       Nimeni nu mai rămânea cu excepția pastorului Becker.