𝐈̂𝐧 𝐢𝐧𝐢𝐦𝐚 𝐞𝐢 - 𝐹𝐼𝑁𝐴𝐿𝐼𝑍𝐴𝑇𝐴

5. Ziua Recunoștinței

         

        Louisiana , De Soto

        Jameson auzea ciripitul unei păsări prin geamul rabatat.

        Era 26 Noiembrie.

        Oricine știa că ziua asta avea sa fie aglomerată. Dar... mai stătu să se bucure măcar un minut de vântul rece care îi mângâia fața.

        Ce bine că era cel mai mere dintre frați, așa se face că putea avea camera lui. De fapt nici vârsta lui nu era prea mare, la 10 ani nu poți să-ți iei lumea în cap, însă măcar se bucura să aibă camera lui.

        Brusc un zgomot ciudat îl ridică în capul oaselor.

        Se auzea ușa dulapului de bucătărie cum se deschide și se închide cu o bufnitură.

        Oooo nuu!

- Zoe! strigă alarmat Jameson.

        Coborî într-o suflare jos în bucătăria spațioasă a mamei lui. Exact cum bănui.

        Micuța Zoe -în vârsta de patru ani- stătea pe gresie cu sacul de zahăr pe jumătate pe lângă picioarele ei.

        Pumnii îi avea plini de zahăr, era gata să își înfunde pe gât următoarea doză când Jameson se puse lângă ea și o lua în brațe.

- Zoe, ști că nu-i voie cu zaharul lui mami.

- Daaar îmi pace, Jamey! Și e gutos.

- Știu micuțo. Da' dacă te prinde mama te mănâncă cu tot cu fulgi.

        Fetița râse zglobiu.

        Ochii ei căprui se oglindeau în cei de un albastru intens, un albastru ca al mării învolburate, ai lui Jameson.

- Jamey? De ce tu ai părul negu și eu bond? întrebă curioasă Zoe care de obicei punea cele mai multe întrebări.

        Ce răspuns să-i dea unei fetițe de patru ani? Nici el nu știa ce răspuns iar fi dat, însă era fratele mai mare și mereu trebuia să aibă un răspuns, nu-i așa?

- Tata are părul negru și mama are părul blond, deci tu ai moștenit-o pe mami și eu pe tati.

        Ei, ăsta era un răspuns demn de fratele mai mare, cu siguranță.

- Și Brigid s-a tredit! anunța ca și cum avea un triumf, Zoe.

- Unde e? Jameson avea un sentiment ciudat că Brigid nu era în pătuțul ei.

- Plantează loli, zâmbea micuța.

- Cum? Pe frigul ăsta? Poate să se răcească! Și florile nu se plantează toamna, bolborosi Jameson în timp ce își lua pe el în cel mai rapid mod jerseul și papucii.

- Te rog mult, Zoe să nu faci mai multa mizerie, mă întorc imediat.

        Ieșii afară pe ușa din spate.

- Brigid!

        Oare unde umbla și neastâmpărata de șase ani? Se gândi Jameson.

        Când ocolise garajul , fetița nu era în curtea din spate și de aceea o caută în față. Brigid era cu mâinile afundate până la coate în pământul de lângă pomii de la poartă. Se vedea treaba că Brigid udase generos pământul ca să poată lucra cu el.

- Brigid! Off, nu poți planta acum. E frig și te vei raci.

- Oh Jameson! Mereu mă oprești de la distracție! Nu ști tu cât de frumos e să sapi în pământ. Și uite! Florile mele au nevoie să fie plantate.