Prolog

1.9K 78 4
                                    

Bianka

Această zi se anunță a fi una foarte plictisitoare din punctul meu de vedere. Nu mă înțelegeți greșit, mă bucur că este ziua nepoțeilor mei monstruleți care îmi scot peli albi mie și părinților lor cu fiecare ocazie. La prima vedere sunt niște scumpi, dar când ajungi să îi cunoști sunt niște drăcușori. Aia e, nu îi condam și eu am fost așa când eram copil poate chiar mai rău. Doar că fratele meu idiot și cumnata mea prostuță au cam exagerat cu organizarea acestui bal. Pe bune că au exagerat, nici măcar la nunta lor nu a fost atât de multă splendoare.

Singurul lucru pot să-l fac în seara asta e să stau singură la masă cu o sticlă de vin în față. Partenerul meu de băutură fratele meu din altă mamă, Matteo, a devenit super responsabil de când cea mică s-a născut. Nu sunt proastă, normal că mi-am dat seama că el a renunțat la niște obiceiuri nu întocmai ideale ca să îi demonstreze lui Sebastian că va fi bărbatul ideal pentru fiica lui. Sincer mie chiar nu îmi pasă lucru acesta, dacă Dumnezeu i l-a dat nepoatei mele pe Matteo ca ales e și logic că va fi bărbatul ideal pentru ea. Numai pe mine m-a lăsat singură Dumnezeu în această ecuație, dar treacă de la sine. Cât să mai suferi după un bărbat? Vorba aia băutura e dragostea adevărată.

După ce ajung în sală ignor toate persoanele nesemnificative pentru mine care vor să intre în vorbă. Mă așez în colțul cel mai întunecat al sălii și fac tocmai cum am spus. Mă ridic de la masă sătulă de vinul ăsta care fie vorba între noi zici că e apă chioară și de privirele insistente pe care mi le aruncă Sebastian care sută în mie îmi trasmit să o las mai moale. Atmosfera absurdă de la bal mă face să strâmb din nas nemulțumită și decid să mă refugiez în camera mea, dar sunt oprită de vocea cumnatei mele.

— Anka, pot discuta ceva cu tine între patru ochi? Mă întreabă și o privesc în ochi dându-mi seama că este un pic agitată.

— Sigur. Spun și îi fac semn spre terasa ce are ieșire în grădina din spate a castelului. Ieșim în grădină și ne așezăm pe una dintre băncuțele amenajate acolo. O privesc și observ că starea de agitație nu i-a trecut.

— Anka, sunt însărcinată. Deschide gura într-un final și eu rămân profund surprinsă.

— Felicitări! Îi spun și o strâng ușor în brațe. Cum să nu te bucuri, un nou monstruleț își va face apariția în familia noastră și eu voi fi din nou mătușică. Sebastian a aflat? O întreb fiind sigură că nu știe. Dacă știa mai mult ca sigur era undeva pe mese când de băut la toată lumea în cinstea copilașului.

— Nu, dar o să îi spun acum. Vii și tu sau mai stai? Mă întreabă după ce se ridică entuziasmată de pe bancă.

— Nu, mai vreau să simt aerul rece. Aceasta îmi zâmbește și dispare din aria mea vizuală. Oftez și mă întind pe lungimea întregii băncii fără să îmi pese că îmi șifonez rochia.

Meditez un pic asupra vieții mele în timp ce mă bucur de briza rece a nopții și de cântecul liniștitor al creierilor până când urechiile detectează mișcare în jurul meu. În deschid ochii și mă ridic de pe bancă îmi ciulesc urechiile și încep să analizez fiecare sunet ciudat în parte, în afară de asta simt și niște mirosuri străine. Îmi era clar, niște necunoscuți au pătruns în palat. Mă panichez puțin, dar când îmi revin în fire pornesc spre intrarea în palat.

Dar apuc să fac decât câțiva pași fiindcă cineva mă prinde de la spate blocându-mi orice mișcare. Încep să țip, dar îmi acoperă gura cu o mână. Cu toată puterea pe care o am mă trag din mâinile atacatorului meu și îl împing brutal într-un copac. Rămân uimită când văd ce creatură m-a atacat, era un strigoi. Cum au reușit să intre în castel aceste animale infecte? Încerc să fug din nou, dar un altul apare și mă prinde de brațe. Reușesc să îmi eliberez o mână și încep să îmi bag unghiile lungi în pielea lui până când iese sângele. Acesta țipă de durere și mă lovește peste față. Între timp strigoiul pe care l-am aruncat în copac revine și îmi imobilizează orice mișcare.

— Ai cam multă energie, nu-i așa? Întreabă nervos și în nici o secundă îl văd în fața mea ținând în mână o sticluță. Îmi dau seama ce vrea să facă cu ea, dar îmi strâng buzele în așa fel încât ca lichidul să nu îmi pătrundă în cavitatea bucală. Strigoiul se enervează și mai tare și îmi mai dă o palmă peste obraz care mă face să micșorez intensitatea strânsorii buzelor. Profită de ocazie și îi bagă lichidul amar în gură care mă face să tușesc cu disperare până când întunericul mă cuprinde.

Hei! Am zis să nu vă las să așteptați prea mult și am postat prologul. Sper că vă place, aștept părerile voastre în comentarii.💙

PS: Coperta de la carte este una provizorie până o voi primi pe cealaltă.❤

Suflet negruUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum