Suflet negru

Capitolul 1

Mă trezesc buimacă și simt o durere ce mă apasă groaznic în spatele capului. Privesc confuză camera în care mă aflu și rămân șocată când observ că sunt legată pe un scaun cu lanțuri de argint. Argintul nu ard pielea vampirilor așa cum face pielea vârcolacilor, doar că e un metal tare și nici cu puterea noastră nu e așa de ușor de rupt.

Încet să mă agit când toate evenimentele de aseară îmi revin în minte. Am fost răpită de strigoi, grozav mod de ați aminti de aflarea veștii că vei urma să fii mătușa pentru a doua oară. Îmi spun și încep să mișc corpul meu pe scaun în încercarea de a scăpa, dar evident nu reușesc. Când spunea fratele meu să mă duc mai des pe la atrenamente pentru a-mi spori puterea îmi plăcea să stau cu fundul în patul meu pufos, acum regret nespus de mult că am fost o leneșă. Încerc să trag cu toată puterea mea de lanțurile astea imbecile, dar e în zadar. În ritmul ăsta e clar că voi deveni sluga strigoilor libidinoși. Deodată ușa se deschide și pe ea intră unul dintre cei doi strigoi care m-au răpit. E cel pe care l-am zgâriat și care m-a pălmuit.

— Te-ai trezit, prințesă? Întreabă în bătaie de joc și eu îl privesc urât.

— Ați fost așa de fricoși încât m-ați legat, sunteți niște proști! Vorbesc cu scârbă și se pare că vorbele mele îi cam taie elanul.

— Nu e vorba de frică aici și de protecție ești mult prea sălbatică. Îmi spune și răspunsul strigoiului libidinos mă face să îmi dau irită ochii peste cap.

— Ce vreți de la mine? Îl întreb furioasă.

— Ce nu am reușit atunci când am răpit-o pe regină. Spune scurt.

— Cum adică? Îl întreb neînțelegând unde bate apropo.

— Așa cum regina trebuia să fie biletul nostru de a-l face pe Spintecător să ne cadă la picioare așa vei fi și tu. Practic un nou bilet la victorie după ce l-am pierdut pe celălat. Idioții dracului! Cum au îndrăznit să-mi răpească cumnata preferată! Bine teoretic e singura mea cumnată, dar asta nu contează.

— Până atunci ce se va întâmpla cu mine. Întreb agitată, dar nu las acest lucru să îl observe strigoiul.

— Eu sincer ți-aș suge sângele până la ultima picătură, dar îți vei afla sentința când va sosi stăpânul. Până atunci să stai cumințică și să nu mai faci gălăgie că oricum nu te va ajuta nimeni. Îi vorbește în sictir și apoi iese trântind ușa după el. Numai să scap eu din lanțurile astea blestemate și le voi rupe capetele lor și stăpânului lor infect.

Timpul trece și eu tot răsticnită pe scaun stau, sincer îmi cam pierd răbdarea și încep să țip cât mă țin plămânii. Acest lucru enervându-i pe strigoi și același care a venit acum câteva ore intră pe ușă purtând o pereche criminală, dar stați calmi că nu o egalează pe a mea.

— Corcituro, nu mă face să îți pun bandă pe bot! Cum mi-a zis? Deja dracii ăia mari încep să mă apuce de picior.

— Corcitură e ma-ta, urâtule! Spun și îl scuip între ochi. Știu, nu e întocmai un gest pentru o domnișoară, dar atunci când ești legat măcar de gură să te folosești. Acesta începe să mârâie, dar nu apucă să îmi spună nimic fiindcă în încăpere intră strigoiul pe care l-am aruncat în copac seara trecută purtând pe chip o expresie agitată.

— Stăpânul a sosit! Strigă și se așează amândoi pe fiecare margine a ușii în genunchi.

Brusc, un miros puternic masculin îmi intră în nări și corpul meu o ia razna când îl simte. Îmi dau seama că posesorul mirosului care m-a zăpăcit e bărbatul care tocmai a intrat în încăpere. Încep să îl analizez și înalt și lat cât un munte, asta nu-i nimic. Dar în momentul în care îi privesc ochii negrii ca noaptea lumea se năruie deasupra mea. Un fir de electricitate îmi traversează întreg trupul făcându-mă să mă simt așa de vie, asta însemnând un singur lucru.

— La dracu'! Înjurăm amândoi odată când ne dăm seama ce tocmai se întâmplă. Corpul meu tremurând ușor când îi aud vocea incredibil de groasă și senzuală. Acesta mă privește pierdut și îmi dau seama că la fel ca mine nu se aștepta la asta.

Eu am trăit mare parte din viața mea veșnică cu gândul că alesul meu e mort și el în clipa asta e prezent în carne și oase în fața mea. Lucrul ăsta mă șochează și mă face să mă pierd cu ușor cu firea. Stăm așa câteva minute bune și îi aud vocea ca prin ceață din cauza șocului pe care îl am.

— Dezlegați-o! Ordonă și unul din strigoi dă în câteva secunde jos lanțul greu ce îmi strângea trupul firav cu brutalitate de scaun. Eu fiind încă vrăjită de glasul lui.

Mă ridic de pe scaun, dar nu reușesc să fac nicio mișcare fiindcă el deja e în fața mea stând foarte aproape de mine. Îmi privește chipul și se încruntă nervos atunci când observă vânătăile pe care mi le-a lăsat unul din strigoi pe obraz când m-a lovit aseară acesta îi privește pe cei doi cu o furie greu de explicat. Își ridică mâna la nivelul obrazului meu rănit și începe să îmi mângâie încet cu degetul mare locul vătămat. Atingerea lui mă înmoaie și simt din nou un fir de electricitate cum îmi străbate corpul făcând toată durerea ce o simțea să dispară.

Într-un gest necontrolat îmi aduc aminte prin ce am trecut și mă dau un pas în spate îndepărtându-mă de atingerea lui. Mă privește pierdut atunci când vede că fug de el, dar chiar nu știu cum să mă port în acest moment. Să-l tratez ca pe persoana care a ordonat răpirea mea sau ca pe bărbatul ce Dumnezeu mi l-a dat ca drept ales. Ironia sorții face ca el să fie tocmai dușmanul neamului meu.