Suflet negru

Capitolul 15

Anka

   Încep să-mi rod unghiile din cauza stresului și emoțiilor ce au pus stăpânire pe mine cu ivirea zorilor. Astăzi e logodna mea, iar peste două zile nunta. A dracu de treabă, niciodată nu m-am visat sau măcar gândit că o să fiu în ipostaza de mireasă și acum totul se întâmplă atât de repede.

— Anka, tocmai ce ți s-a făcut manichiura și tu o distrugi? Liniște-te nu trebuie să fii atât de agitată fiindcă totul va fi bine. Îmi spune cu calmitate cumnata mea ce mă asistă de pe celălat fotoliu în timp ce își mângâie burtica unde crește viitorul meu nepoțel.

— Încerc să mă calmez, dar nu îmi prea iese. Auu! Spun și îmi vine să țip de durere când slujnica care îmi aranjează părul mă trage de o șuviță prea tare.

— Îmi cer scuze, prințesă. Acum sunteți gata. Spune și se retrage împreună cu slujnica care o aranja pe Evelyne. Îmi privesc reflecția în oglindă și sunt mai mult decât mulțumită de rezultat. Părul căzut în valuri de bucle asortându-se perfect cu machiajul simplu pe care îl am.

— Așa eram și eu în ziua nunții mele, dar faptul că un bărbat ca Sebastian urma să-mi fie soț m-a făcut să mă liniștesc. Sunt sigură că Antonio te iubește și va avea grijă să fii fericită. Încheie prin aceste cuvinte frumoase, mă ridic de pe fotoliu și o strâng în brațe.

— Mulțumesc că ești alături de mine Eve, ești cea mai bună cumnată pe care puteam să o am. Îi spun cu sinceritate, vorbele ei înțelepte m-au făcut să mă simt mai bine.

— Mă bucur să aud asta, acum haide și îmbracă-te cu rochia. Mai e puțin de o oră și începe ceremonia. Spune și se ridică de pe fotoliu mergând spre ușă.

— Unde pleci? O întreb fiind supărată că mă lasă singură.

— Mă duc să pregătesc copii și să-l caut pe Sebastian ne vedem la ceremonie. Spune își ia rămas bun și iese pe ușă lăsându-mă singură cu gândurile mele care din nou nu-mi dau pace.

Îmi revin repede și îmi chem slujnica să mă ajute să-mi îmbrac rochia de prințesă albastră. Rochiile de acest gen nu sunt absolut deloc pe gustul meu, dar ținând cont că purtarea unei rochii de acestea este o tradiție trebuie să o respect. După ce sunt gata slujnica îmi pune la gât un lănțișor care este un accesoriu perfect la această ținută. Arunc o privire în oglindă și mulțumită de cum îmi stă arunc o privire la ceas și încep să mă agit când văd că mai sunt 20 de minunte până începe ceremonia. Îmi trag rapid pantofii cu toc în picioare și ies rapid pe ușă unde îl găsesc pe Matteo care pare că a văzut o fantomă.

— Matteo, ce faci aici? Îl întreb și acesta începe să zâmbească ca prostul.

— Ești foarte frumoasă Anka, ești uluitoare. Sclipirea ta nu se compară nici pe departe cu cea a soarelui. Spune și îmi dau ochii peste cap.

— Lasă lingușelile, deci până la urmă ce cauti în fața camerei mele, amice?

— Sebastian m-a trimis să te conduc în siguranță până în sală. Îmi acorzi mâna domniță? Întreabă și mai am puțin și mă bufnește râsul.

— Ce formal ești astăzi. Spun și îi întind brațul pe care acesta îl cuprinde cu al său.

O luăm încet spre sala de evenimente din cauza emoțiilor era să mă împiedic de câteva ori când coboram scările, dar Matteo m-a prins de fiecare dată înainte să cad, era și prezența lui bună la ceva. Ajungem în fața ușilor mari unde fratele meu mă așteaptă împreună cu Evelyne și cei doi nepoței. Când mă vede dă copiii în grija unei slujitoare și mă strânge ușor în brațe.

— Ești pregătită? Mă întreabă, dar din cauza modului din gât apărut de la emoții dau din cap în semn de da.

   Sebastian îmi zâmbește încurajator și îmi ia brațul în al său. În momentul în care soldații deschid ușile uriașe toate privirile cad pe noi. Dar pe mine mă interesează, doar o singură pereche de ochi negri ce mă privesc cu o intensitate puternică ce îmi furnică tot corpul. Nici nu știu când am început să ne mișcăm, dar în momentul în care am ajuns în dreapta lui și Sebastian i-a încredințat mâna mea cu o mare reținere lumea mea se învârtea doar în jurul lui. Nici nu aud ceea ce spunea preotul, dar totul începea să aibă un rost pentru mine când mi-a pus vergheta pe deget și eu i-am pus-o lui. Sărutul ce veni la încheierea citatului spus de preot fiind o adevărată binecuvântare pentru sufletul meu ce acum pulsa numai pentru Antonio.