Suflet negru

Capitolul 7

Mă plimb liniștită pe holurile acestui palat neavând ce să fac ceva mai interesant ținând cont că sunt captivă în acest loc. Mă întreb ce face Sebastian în momentul ăsta, oare o să vină să mă ia înapoi acasă sau mă va lasă să-mi petrec viața alături de alesul meu.

— Ai greșit să o aduci aici și mă enervezi la maxim că te abați de la plan! Aud niște voci vorbind dintr-un dormitor și mă opresc din mers pentru a asculta în continuare.

— Nu-ți face griji, voi duce planul la bun sfârșit. Aud vocea lui Antonio și inima începe să-mi bată tare.

— Îmi fac multe griji! De ce ai însemnat-o dacă știi că urmează să o s-o ucizi? Inima mi se frânge în mii de bucăți și în ochi mi se adună lacrimi. Mă îndepărtez rapid de acea ușă, dar din neatenție dau peste o măsuță de lângă perete vaza de pe ea cade pe podea spărgându-se în zeci de cioburi. Sunetul alarmează gărzile și pe cei doi care ies din cameră, Antonio uitându-se  suprins la mine.

— Bianka...Se apropie de mine încercând să-mi vorbească, dar îi opresc orice fel de acțiune.

— Să nu îndrăznești să mă atingi! Ești un nenorocit care nu merită nici măcar un strop de iubire din partea mea! Îi spun cu scârbă tot ce am pe inimă și fug  sub privirile lui rănite cu ajutorul vitezei mele de vampir și mă barigadez în dormitor. Trebuie să fac cumva să scap de aici.

— Bianka, deschide ușa să vorbim! Liniștea mea care a durat doar o secundă fiind distrusă de glasul lui Antonio care bate disperat cu pumnii în ușă.

— Noi doi nu avem ce să vorbim! Țip la el îndreptându-mă spre fereastră.

— Dacă nu deschizi sparg ușa! Strigă fiind foarte furios.

— Nu-mi pasă! Îi răspund și deschid cu putere fereastra. Observ că sunt la șapte metri de pământ și cu toate că sunt vampir înălțimile mă înspăimântă. Înghit în sec și mă ridic pe marginea ferestrei fix în momentul în care ușa zboară din balamale Antonio reușind să intre în dormitor.

Mă uit preț de o secundă la fața lui uimită și sar peste pervaz cu ochii închiși, dar picioarele mele nu fac contact cu solul. Îmi deschid ochii și observ sunt în cameră, mâinile lui Antonio fiind încătușate pe talia mea, semn că m-a prins înainte să cad.

— Ia-ți mâinile de pe mine, idiotule! Strig când lipitoarea asta mă strânge și mai tare la pieptul lui mirosindu-mi pielea gâtului acest lucru dându-mi fiori.

— Când o să te potolești și o să asculți. Spune și își lipește buzele de gâtul meu fix pe porțiunea pe care a însemnat-o. Lucrul acesta mă face să îngheț și îmi dau numai decât seama că vrea să mă distragă.

— Nu știu ce ai auzit din acea discuție, dar te asigur că nu e nimic așa cum pare. Vorbește, dar spusele lui nu mă fac să mă simt mai bine.

— Vrei să mă ucizi, nu nega, am auzit cu urechiile mele totul! Răspund cu vocea sugrumată de durere fiind imediat întoarsă cu fața la el.

— Tot ce a spus Alma nu e adevărat. Aveam de gând să o fac, dar acum mult timp când nu știam că îmi ești aleasă.

— Asta nu schimbă nimic! Ești un mare mincinos! Țip și scap din îmbrățișarea lui puternică privindu-l cu furie în ochi și apoi plec din fața lui.

— Bianka, stai pe loc. Strigă folosind un ton dur care mă face să mă opresc și să tremur în mai puțin de o secundă acesta fiind în fața mea.

— Nu-mi spui tu mie ce să fac. Scuip cuvintele cu venin, iar acesta începe să mârâie nervos. Mă privește atât de animalic, atât de sexy. Stai ce?! Înghit în sec și încerc să ignor starea care m-a cuprins.

— Atât timp cât locuiești cu mine faci ce îți spun eu!

— În primul rând, nu eu am decis să vin aici și în al doilea, Sebastian va veni după mine și te va face să plătești pentru tot ce ai făcut.

— Îți dorești atât de mult să pleci de aici? Întrebarea lui mă ia puțin pe nepregătite, dar intuiția îmi spune să zic da ca să văd ce are de gând.

— Da.

— Dacă asta te va face fericită, ești liberă să pleci.