Suflet negru

Capitolul 3

Bianka

   Îmi dau seama că imaginația nu îmi joacă feste atunci când simt cu mă trage în brațele lui puternice. E o senzație greu de explicat, parcă viața revine încet-încet când îi simt pielea rece, dar totuși caldă pentru mine ce îmi provoacă fiori în tot trupul. După ce îmi revin îmi dă drumul din brațe, iar furia mă cuprinde automat când îmi aduc aminte că aproape am murit din cauza lui. Fără să gândesc îi dau o palmă din fundul grădinii atunci când vrea să mă atingă din nou. Tânjesc după atingerea lui, dar în egală măsură am toate drepturile să fiu supărată pe el. După faptele lui era clar că nu voia să aibă o viață alături de mine, așa că m-am gândit la un plan ca să nu mor din cauza lipsei lui.

— Sunt conștientă că nu va putea fi nimic între noi. De trei ori pe săptămână ne întâlnim aici ca să nu murim de dorul altuia. Ce zici?

— Sunt de acord. Răspunsul lui mă rănește oarecum cu toate că iau am luat inițiativa la lucrul acesta, dar cumva în adâncul sufletului meu credeam că va refuza și își va dori o viață împreună cu mine. M-am înșelat ca ultima proastă.

— Ești liber să pleci. Acesta ezită puțin, dar până la urmă iese pe ușă împreună cu fratele ce a asistat tăcut la această scenă.

Rămân singură ceva timp și cu toate că nu mai simt durere fizică acum simt una sufletească în inima mea moartă. Mai târziu ușa dormitorului meu se deschide pe ea intrând cumnata mea de parcă era o rază desprinsă din soarele strălucitor.

— Te simți mai bine? Mă întreabă când se așează în pat lângă mine.

— Cumva da, dar...e greu de explicat. Am trăit jumătate din viață cu gândul că nu am un ales și acum l-am găsit, dar nu mă vrea și colac peste pupăză e și stăpânul strigoilor. Destinul se joacă cu mine și eu nu mai știu ce să mai fac. Îi explic ce am pe suflet și simt cum niște lacrimi îmi cad pe obraji.

— Îmi pare rău să aud asta. Îmi spune și mă strânge blând în brațe.

Săptămânile trec și strigoiul nu a mai venit să mă viziteze, în momentul ăsta mi-a dat seama perfect de intențile pe care le are față de mine. Am încetat să mai cred că va vrea ceva cu mine. Astă seară minunata mea familie organizează un bal mascat unde toate ființele supranaturale sunt invitate.

Mă privesc în oglindă analizându-mi cu atenție rochia roșie ca sângele și cu un picior descoperit cum îmi îmbodobește corpul slab. Părul mi l-am ondulat și l-am lăsat să cadă liber în valuri pe spatele meu mic. Îmi mai privesc odată înfățișarea și mulțumită de aspectul meu ies din camera mea punându-i pe față masca roșie cu pietricele aurii care o fac să arate elegant.

Ajung în sala de bal și privesc fără interes persoanele prezente în sală, dar zâmbet drăgăstos atunci când îmi privesc nepoțeii cum stau cuminței pe scăunelele lor speciale. Amândoi la vârsta lor de trei anișori sunt niște adevărate pericole publice de aia Sebastian și Evelyne au luat decizia de ai așeza pe scaunele alea în timpul balurilor pentru a nu face stricăciuni. Continui să merg admirând decolațiunile din sală pe care eu personal le-am creat. Dar analizarea mea nu durează mult timp fiindcă mă lovesc de ceva, mai precis de cine reușind să mă desechilibrez din cauza tocurile prea înalte pe care le port.