Suflet negru

Capitolul 22

În timp ce relația mea cu Antonio a devenit în acest timp foarte solidară și puternică cea cu sora lui a devenit una de dușmănie cel puțin din partea ei ce mă vede ca pe un gândac ce merită călcat. Cu toate că Antonio a convins-o să îmi ceară scuze pentru faptele sale nu pot avea deplină încredere în ea, deoarece se vede cu ochiul liber că e genul de femeie ce nu pune capăt unui conflict așa de repede și ușor. Cât de Rebeka, a fost concediată și acum în locul ei a venit o doamnă în vârstă. E zână a focului din câte am înțeles și se comportă cu Eliza de parcă e una dintre nepoatele ei, acest lucru bucurându-mă la maxim fiindcă se vede clar fericirea din ochii fetiței când aceasta își face apariția.

În prezent sunt foarte supărată pe scumpul meu soț deoarece a plecat de dimineață și acum e aproape seară, dar m-a anunțat că s-ar putea să rămână toată noaptea în birou. În ultimul timp este foarte ocupat și își petrece mai mult timp în birou decât cu mine, iar acest lucru mă supără ținând cont că am devenit dependentă de prezența lui constant lângă mine. Știu că sunt egoistă fiindcă el doar muncește în acest moment, dar tot îi duc nespus de mult dorul. De aceea, m-am gândit să îi fac o mică vizită așa pot verifica dacă are nevoie de vreo ceva. Așa că mă ridic din pat și mă încalț cu perechea de cizme negre de catifea lungi până deasupra genunchiilor ce se asortează perfect cu rochia roșie cu decolteu generos ce o port. Îmi trec de două ori degetele prin buclele mele blonde și pornesc spre biroul soțului meu ajugând în mai puțin de două minute. Bat sfios la ușă și când îi aud vocea senzuală intru în birou și îl găsesc stând pe scaun cu nasul între niște hârtii.

— S-a întâmplat ceva, iubito? Mă întreabă surprins că mă venit aici.

— Nu, doar că îmi era dor de tine. Nu te-am mai văzut de dimineață. Spun bosumflată când ajung lângă el și mă așez în brațele sale sprijinindu-mi mâinile de umerii lui lați.

— Și eu ți-am dus dorul în fiecare minut care a trecut extrem de greu fără tine lângă mine. Îmi mărturisește acest lucru făcându-mi inima să bată ca nebuna.

Îmi duc buzele pe linia pulsului său și încep să sărut, mușc și să sug fiecare bucățică de carne pe care o găsesc. Acesta geme înfundat, iar când îi mușc ușor urechea începe să mârâie în timp ce buzele lui sunt la rândul lor pe gâtul meu.

— Bianka, trebuie să ne oprim. Spune după ce își ia buzele de pe gâtul meu.

— De ce? Am făcut ceva greșit? Îl întreb neînțelegând ce s-a întâmplat de a vrut să ne oprim.

— Sigur că nu din contră, doar că trebuie să termin rapoartele astea urgent. Spune râzând de confuzitatea mea.

— Bine. Spun supărată și mă ridic din brațele sale așezându-mă cu fundul pe birou având de gând să îl aștept până termină, dar timpul trece al naibii de greu. Încep să mă joc cu un pix pe care îl găsisem pe birou și din neatenție îl scap pe jos acesta căzând sub birou.

— Ups. Spun și mă aplec sub birou în căutarea pixului fugar care se face nevăzut. Căutarea mea se încheie atunci când simt mâinile lui Antonio cum îmi cuprind talia așezându-mă înapoi pe birou cu el între picioarele mele și din obișnuință îmi încolăcesc picioarele în jurul mijlocului său.

Începe să mă sarute ca nebunul băgându-și puțin colții în scobitura gâtului meu și încep să gem ușor în timp ce mâinile lui îmi sfâșâie rochia de pe mine.

— Hei, mai aveam nevoie de rochia asta! Spun prefăcându-mă supărată.

— Oricum era prea decoltată. Îmi spune mârâind și își lipește buzele de ale mele făcându-mă să tac.

Încep să îi desfac cu grabă nasturii cămeșii și i-o dau cât ai clipi jos apoi îmi înfing unghiile în spatele lui când acesta îmi mușcă o porțiune sensibilă a gâtului făcându-mă să gem din ce în ce mai tare. Mă împinge ușor pe birou spatele meu lipindu-se complet de suprafața din lemn, iar toate hârtiile și dosarele cad pe podea și începe să își plimbe mâinile pe trupul meu. Momentul e plin de săruturi pasionale, respirații întretăiate și șoapte de te iubesc la sfârșit.