Rotten Heart

10| Interviul - Katya

După 7 ani

— Mami....dar nu vreau la școală ! – îmi spune Isay cu lacrimi in ochi stând în colțul camerei sale pe podea.

Mi se rupe sufletul să-l văd plângând iar faptul că știu motivul mă dărâmă.

— Tu ești mai mult decât un copil fara tată ! Ești un campion ! Te rog...nu mai plânge !– reușesc să articulez cu stăpânire de sine.

— Dar....ii aud și îi văd in fiecare zi...cu tații lor... Se duc la fotbal împreună, eu n-am parte de așa ceva – adaugă micuțul.

Mă apropii de el și îngenunchez în fața lui. Ii șterg lacrimile și-l stâng tare in brațe. Știu că suferă că nu are un tata și e numai din vina acelui nenorocit. Jur că o să-l găsesc și o să-l fac să plătească.

— Ce zici dacă astăzi vin sa te iau mai devreme de la școala și mergem la o înghețată ?– ii propun încercând să zâmbesc pentru a-l convinge.

— Promiți ?– mă întreabă el cu ochii roșii de la plâns.

— Promit !

— Bine...

Când aud răspunsul lui Isay nu pot sa-mi mai ascund lacrimile. Acum el este cel care mi le șterge. E cel mai bun copil pe care mi l-aș fi putut dori.

Ii iau ghiozdanul și îl duc la mașină. As fi vrut să-l duc chiar eu dar astăzi mi-am promis mie că o să mă duc la interviul de muncă. Nu mai pot sa fiu așa o povară pentru unchiul meu căruia acum îi zic "tata". El m-a susținut și financiar, m-a ajutat sa termin facultatea pe care mi-o doream, Administrație Afaceri, iar acum vreau să-l ajut cumva și eu.

— Pa, mami ! – striga Isay in timp ce-mi face cu mâna, scoțându-ma din gândurile mele.

— Pa !– repet și eu gestul de mai devreme.

Imediat cum vad că mașina iese din curtea casei, fug in camera și încep să mă pregătesc. Cu viteza luminii îmi fac un dus și încep să mă machiez. Interviul la care voi participa este pentru un post in cadrul celui mai mare și important lanț hotelier din țară. Am atât de multe emoții.

{•••}

Când ajung in fata hotelului rămân surprinsă, pare ireal, desprins din povești. Trag aer in piept și pășesc înăuntru. Mă apropii de recepție pentru a cere informații.

— Buna ziua ! Puteți să mă îndrumați cu privire la sala unde vor avea loc interviurile ?

— Buna ziua ! Sigur că da ! Trebuie să luați liftul până la etajul cinci iar acolo veți găsi cu ușurință sala de conferințe, acolo se vor tine interviurile.

— Mulțumesc mult !

Când ies din lift am un șoc. Bărbatul care aștepta liftul. Îl cunosc. Nu i-am putut uita chipul. E Ivan, prietenul Annei. Dar oare ce face aici ?

Decid sa mă fac că nu-l cunosc. Trec pe langa el incercand sa par nepăsătoare, dar în interiorul meu mi-era teamă , nu știu de ce. De când Anna a decis să-l dea uitării definitiv și să plece din țară, m-am gândit să-l caut și să-i zic vreo două, dar prietena mea a zis că nu e nevoie, ea simte că face ce e bine pentru ea. A trebuit sa abandonez ideea.

Observ că nu mă recunoaște, iar în momentul ăla răsuflu ușurată. Nu vreau sa fiu privită cu mila sau cu dispreț pentru că am un copil de șapte ani la 24 de ani. Nimeni nu trenuie sa judece pe cineva dacă nu-i cunoaște povestea.

Mă așez pe scaun și îmi aștept cu emoții uriașe rândul.

— Katya Kozlov !

Când îmi aud numele mă ridic rapid și fug spre interviu. Nu am idee ce mă așteaptă, dar știu că nu o să mă doboare, am trecut prin lucruri mai rele.

După multe întrebări legate de studii, bineînțeles, că a venit și una legata de viață personală.

— Sunteți căsătorită ? – mă întreabă femeia in timp ce mai arunca câte-un ochi prin CV.

— Nu !

— Foarte bine ! Atunci de mâine puteți începe să lucrați ca asistenta Domnului Makar Volkov ! Programul incepe la ora 07:00 fix, iar punctualitatea este cheia pentru a va pastra locul de muncă ! Nu uitați că trebuie să abțineți de la orice fel de comentarii, sunteți aici doar pentru a executa, nu pentru a gândi !

— Am înțeles ! Mulțumesc mult pentru post !

— Nu-mi mulțumiți încă, sa vedem daca rezistați mai mult de o săptămână !

Încuviințez din cap și ies din sala. Nu voi lăsa pe nimeni să-mi strice ziua asta. Iar acum sa-mi iau copilul și să-l duc la o înghețată de ciocolată.