Rotten Heart

29|Somnul- Makar

O privesc dormind și încerc să mă conving că voi reuși să schimb lucrurile, că voi găsi o modalitate de a o convinge că sunt altă persoană, una mai bună.

Îi veghez somnul așa cum și ea, de fiecare dată când Isay avea febră, o făcea. Am lăsat-o să ducă tot greul dar e timpul să mă revanșez începând chiar cu ea.

Nu știu din ce motiv a ajuns să se simtă rău dar voi avea grijă să fiu motivul care o va pune pe picioare din nou. Urăsc să o știu slăbită.

Scaunul de lângă patul ei mai are puțin și se rupe cu mine, cred că voi ajunge să îi cumpăr unul nou lui Isay pentru că îi voi strica scaunul-dinozaur de pe care Katya îi citește povești.

— Of, Katya ! De ce a trebuit să te cunosc în acele circumstanțe ? De ce a trebuit să fie totul așa de mizerabil? Mai bine spus, de ce am fost eu așa cu tine ? De ce am fost un prost și te-am rănit ? Îmi merit soarta, nu ? Așa mi-ai spune ! – îi vorbesc eu cu speranța că va deschide ochii și că îmi va vorbi chiar dacă singurele ei cuvinte ar fi " IEȘI AFARĂ DIN CAMERĂ".

După toate cele întâmplate la ziua mea, nu ne-am mai întâlni. Rectific, ea a avut grijă ca drumurile noastre să nu se intersecteze. Are o abilitate enervant de bine dezvoltată pentru a mă evita, a reușit asta 7 ani.

Simt că îi e teamă că o voi răni din nou, dar jur că nu aș mai face-o vreodată. O iubesc. Mi-a fost atât de greu să-mi recunosc până și mie asta, dar e purul adevăr.

— Te iubesc, Katya ! – îi șoptesc și îi sărut mâna care nu a stat o secundă departe de a mea. În fiecare clipă petrecută în camera ei am avut degetele împletite.

Un zgomot produs de ușa de la intrare mă anunță că băiatul meu a venit de la școală. E prima zi în care, de când am devenit tată în adevăratul sens al cuvântului, nu m-am dus să-l duc și să-l iau de la școală, dar ăsta a fost un prilej potrivit ca mama mea să se apropie de nepotul ei.

Nu durează mult că Isay urcă scările și intră ca o furtună în cameră și apoi se cuibărește la pieptul mamei lui. E o imagine care mă emoționează cum nu credeam că e posibil.

— Mai doarme mult mami ? – întreabă cel mic cu ochii umezi deja.

— E obosită, dar când nu te aștepți o să te trezești cu ea aducându-ți ceva dulce !

— Vreau să se trezească, vreau să îi povestesc ceva!

— Povestești-mi mie ca să scapi de nerăbdare iar când mami se va trezi îi vei spune și ei ! Ce părere ai ?

— Sună bine ! Dar înainte să-ți povestesc, dă-te jos de pe scaunul meu că o să-l rupi!

Replica lui îmi provoacă un zâmbet. Isay devine din ce în ce mai încrezător și mai direct, iar relația noastră tată-fiu se dezvoltă  cum trebuie.

Mă ridic de pe scaun și mă așez pe marginea patului. Cel mic se ridică, se dă jos din pat și se duce pe scaunul lui. Aparent doar de acolo se spun povești.

— E vorba de o fată....E atât de drăguță....

Și se pare că fiul meu are parte de prima lui îndrăgosteală.

— Și îți place de ea ? Vrei să fie iubita ta ?

— Scârbos ! Nu ! Iubiții sunt ciudați, nu vreau așa ceva! – răspunde intrigat ridicându-se chiar de pe scaun. E atât de greu să mă abțin din a râde. E atât de inocent.

— Rectific ! Vrei să fie prietena ta ?

— DAAAA ! Vreau să mergem în parc să ne jucăm împreună !

— Atunci va trebui să mă asculți și să faci cum îți spun eu !

— Puiule, să nu faci cum spune tatăl tău! Se va speria fata!

Și s-a trezit. În sfârșit.