Registrul tocilarei angelice

Dragă jurnalule #17

-Bine, în acest caz, trebuie să îmi iau cartea mea de rune.

-În regulă vă aștept aici, spun eu calm în timp ce îl văd cu dispare pe scari în sus.

Îmi întorc privirea și mă izbesc de privirea uimită a lui Anarih. Nu îmi pot abtine curiozitatea pentru privirea ei uimită, deși am o vagă idee ce ar putea fi însă mai intai trebuie să mă conving că am dreptate așa că îmi fac curajul să o intreb:

- S-a întâmplat ceva ?

- E adevărat ce ai spus?

-Da, crede-mă că nici eu nu mă așteptam la asta... erai ultima persoană la care mă puteam gândi că o să simt astfel...

- Serios, ultima persoană?  Daaaa... Xander, mersi frumos pentru lamurire! Ultima persoană la tine sunt, nu? Ai spus-o de parcă aș fi fost ceva scabos pentru tine și ca o boală râiosa în care te-au apucat  damblalele și nu ai avut de ales decât să te îndrăgostești.

-Nu am vrut să sune așa! Doar că nu mă așteptam ca la persoana ce credeam că nu o suport și nu vreau nimic cu ea brusc, de nicăieri, vara asta să ajung să simt aceste sentimente pe care nu credeam că le voi simți pentru tine și  mai ales că azi în prima zi de școală vii atât de sexy aranjată îmi venea să ți-o trag acolo pe hol în mijlocul mulțimii fară să îmi pese că ne vede toată lumea.

O văd cum se roșește și mă privește cu niște ochi rușinati de cuvintele perverse pe care eu le-am spus, iar buzele ei caută să formeze niste cuvinte care abea dacă se aud.

- În vară? Ccum... cum adică în vară?!

-Trebuie să recunosc că patrulam prin ceruri mă pusese tata la antrenament de viteză unde trebuia să înconjor Elantrium- ul de 100 de ori în 10 secunde și la final să patrulez zona ca să văd dacă ceva e în neregulă și am dat din greșeală peste tine cum te dezbrăcai și îți luai un body minuscul din dantelă roșie și...

- Stai, stai, stai putin! Tu m-ai spionat în timp ce mă dezbracam?

-Nu cu intenție.... din greșeală!

-Din greșeală, pe bune? Asta e tot ce poți să spui?

- Ce vrei să îți spun că mă excită de fiecare dată când te văd, zici că am pitici pe creeri care mă bântuie noaptea de nu pot să îmi scot din minte dantela aia roșie. Ce să mai zic că în următoarea zi când eram iarăși în patrulă și te-am văzut în bikini la piscină cu toate formele tale scoase în evidență.... îmi vedea să dau năvală pe tine. Asta vrei să auzi?

- Ce să audă? spune o voce groasă care este ceea a tatălui lui Anarih care se uită fix la noi ținând cartea în mână.

- Domnule nimic grav, doar voia Anarih să audă scorul de la proba de atletism, trebuie să recunosc că suntem într-o competitie care are cel mai bun scor. Nu e așa Anarih?

- Da așa e!

- Aha, bine!

- Să știi că am 7, 50 de secunde Anarih! Spun și mă întorc spre ea.

- Te-am luat! Spune ea și îmi face cu ochiul, care apropo, este un gest de-a dreptul surprinzător din partea ei pentru mine.

-Nu fi rea Anarih e un scor bun!

-Eu rea tată? Doamne ferește!

-Acum să trecem la lucruri serioase. Mă scuzați că v-am făcut să așteptați, dar abea am găsit-o. Nu am mai fost solicitat de mult să fac o cercetare pe caz, sper că nu v-ați plictisit cat timp am lipsit.

- Daca-i știi ce bine ne-am simțit tată, minunat!

O schitează tatăl ei cu privirea o secundă... și continuă să pășească către masă, se așează pe scaunul de catifea și trantește cu un zgomot strident cartea pe masă, atât de tare a dat cu ea încât a ieșit praful din ea și când a dechis-o acesta a acaparat toată încăperea.