Registrul tocilarei angelice

Dragă jurnalule #2

Xander

Numele pe care îl poartă cu mândrie vara asta este: demență.
Căci pot spune cu mâna pe inimă că a fost cea mai nebună din toate timpurile.
Am agățat și rezolvat fete, cu grămada, la petrecerile ținute seară de seară (cu acest scop) ale scumpului meu prieten Urelius. Care se întâmplă să dea cele mai tari petreceri din tot Elantrium-ul.
<<Ce naive!>> ele chiar credeau că sunt sufletul meu pereche, cu fraza asta picau toate în plasă ca niște molii proaste și buimace. Însă de aceea sunt eu aici să profit de naivitatea și prostia altora.

Toată nebunia de-o vară s-a stins într-o secundă atunci când m-am trezit dimineața pe gazonul celebrului conac al lui Urelius după petrecerea de aseară, gol puşcă. Şi singura metodă de-a mă trezi respectiv alarmă au fost stropitoarele automate ce udau gazonul, urmate de două perechi de palme care m-au trezit instantaneu. Singurul dobitoc cu astfel de obiceiuri cretine este Urelius; imediat ce am deschis ochii acest fapt mi-a fost confirmat, era el. M-am ridicat în capul oaselor și am văzut mulțimea de oameni care se desmeticeau la fel ca mine. Uni, alți încă dormeau, unul îmbrățișat de două tipe tare vulgar îmbrăcate pardon mai mult dezbrăcate și piese vestimentare lipsă, o altă tipă pe boxă își făcea siesta, altul cu mască de cal pe cap dormea pe un colac uriaș în piscina din aproprierea gazonului și restul erau împărțiți pe unde puteau.
M-am simtit bine atunci când am întors capul și am costatat că nu eram singurul despuiat din zonă, pentru că în dreapta mea dormea dusă o mulatră cu păr roșcat la fel de "aerisită" ca și mine, probabil pertenera mea de aseară.

Mă uit acum mai lucid la Urelius și văd că scoate niște cuvinte pe gură, probabil mă gonește acasă așa cum face de obicei:

-Hai, frate! Trezește-te, odată! Nu mai dormi pe tine, trebuie să mă ajuți să îi dau afară pe restul până nu vin părinții mei și să pleci acasă. Azi ai școală ai uitat? spune el sceptic.

Își permite, având în vedere faptul că eu am 18 ani și sunt blocat, chiar obligat de către părinții mei să merg la academia veșnică plictisitoare, chiar și cu metodele mele de a mă distra. Să nu mai zic de faptul că e plină ochi de reguli stupide; iar el are 20 de ani și a scăpat de calvarul ăsta monoton.

-Nu frate, nu am uitat! Stai să mă dezmeticesc și după te ajut să-i scoți afară pe aștia, ca de obicei, apoi plec acasă să mă pregătesc pentru școală. Până atunci, caută-mi ceva cu care să mă îmbrac, spun eu imitandu-i scepticismul. Diferența e că eu nu îmi permit.

Nu care cumva să afle părinții lui, celebri îngeri imperiali Xia și Elitrius, iar printr-un mod oarecare să se supere. N-aș vrea să fiu acolo când se dezlănțuie mânia lor. Însă pentru ca un rău să nu se aibe loc, trebuie prevenit.
De aceea mereu îl ajut cu toate, ca să iasă basma curată.
Tot eu l-am ajutat să înființeze regula obligatorie a fiecăreia care îi trece pagul casei la petrecerile lui: " Ce se întâmplă aici rămâne aici, nimeni nu spune părinților sau rudelor despre petrecere". Tocmai ca să poată da cele mai tari petreceri fără ca părinții lui să afle, iar în cazul vecinilor prin relațiile lui Urelius reușește să îi țină sub control, pe unii mai căpoși motuindu-i chiar.

Sper să găsească haine ținând cont de faptul că el e mai mic în masă musculară decât mine și mai scund. Pot spune că este o pereche de ochi vezi și păr brunet "pitic" umblător <<1,80 el iar eu 1,99>>. De obicei mă trezesc cu vreun halat de-a lui maică-sa sau cu vreun prosop mult prea scurt pentru a mă acoperi pe mine da' barimi dotarea. De la tatăl său nu poate să ia, pentru că îi este leit lui prin urmare nu m-ar ajuta cu nimic.
Șterg repede gândul și încerc să mă ridic. Asta este o misiune imposibilă luând în considerare faptul că sunt încă amețit și conacul se învârte cu mine să nu mai zic de capul care mă doare groaznic. Nimic neobijnuit, mai ales că aseară mi-am doborât recordul pentru cea mai multă bere băută cu capul în jos: un butoi de 10l. Ce pot să zic, acum nimeni nu mă mai detronează.
În timp ce eu mă luptam cu gravitația să rămân pe două picioare îmi văd prietenul din zare îndreptandu-se spre mine cu un halat roz cu blaniță la fel de roz și un prosop minuscul. Tot ce pot să declar acum este că îmi cunosc bine prietenul. Da, e un mare prost, la faza asta, așa de mare că o dă în gropi și am să i-o spun.