Registrul tocilarei angelice

Dragă jurnalule #4

Anarih

Am ajuns în clasă, unde ținea ora nimeni altcineva decât profesoara mea preferată Josephin <<cu ea fac algebra semnelor coflictuale și geometria semnelor afirmative umane>>. În acest moment sunt în extaz. În sfârșit facem acele ecuații complicate pe care le așteptăm de mult timp. Pur și simplu ador orele de matematică semnelor cu profesoara asta.
Deşi sunt entuziasmată pentru acestă oră, tot nu pot să-mi iau gândul de la scena cu Xander ce tocmai a avut loc pe hol. Încă debordez de mândrie că am reușit să îl pun cu botul pe labe. Am început destul de bine liceul, chiar excelent aș putea spune, sper să nu-l termin prost. În fine, încerc să revin la marea mea iubire algebra semnelor conflictuale, problema e, că nu prea îmi iese. Mintea mea este încă blocată în trecut cu jumatate de oră și culmea, continuă să rămână acolo.

Brusc gândurile mele năstrușnice sunt întrerupte de o bătaie în ușă. Profesoara spune politicos să între anonimului de pe partea cealaltă. Privesc uluiă spre bucata aceea de lemn atunci când se deschide, și nu îmi vine să cred ochilor: părul acela lung de un saten închis și carlionțat, ochi aceia căprui luminoși <<ce erau mereu în nopțiile albe cu maratone de seriale și filme extra>> completate de figura gravă a feței și a corpului acela de statură mică grozav de firav. Nu pot să cred este Estela, prietena mea cea mai bună din copilărie. De fapt, din toate timpurile, singura în carne și oase pe care am avut-o vreodată. Este înger heruvin în devenire. Părinții ei sunt Rafaela heruvin și Afriel arhanghel. Ei sunt prietenii cei mai buni din copilărie ai părinților mei și să spunem că eu duc "tradiția" mai departe.

<<Să revenim la acțiunea noastră>>.

Intră timid în clasă, iar profesoara Josephin o poftește în încăpere cu o clătinare ușoară a capului și ni se adresează:

-Dragi copii, aceasta este noua voastră colegă, spune ea iar vocea-i răsunătoare cuprinde întreaga încăpere.

-Bună! răspunde ca de fiecare dată respectuos și cercetează subtil încăperea spre căutarea unei fețe, probabil a mea, iar în dată ce a gasit-o mă țintește fix cu privirea aia a ei de genul "noi două trebuie să vorbim" și asta mă face să cred că a aflat deja ceva.

Acesta era veșnicul ei talent, mereu află repede noile vești și am o bănuială că va urma o lungă discuție între noi două în care va trebui să-i povestesc veșnica pomenire.

-Draga mea, dorești să te prezinți noilor tăi colegi? o întrebă doamna profesoară cu o curiozitate evidentă în voce.

-Desigur! Bună.... asta cred că am mai spus-o deja.... ăăă.... (veșnicul ei tic cu brățara; are emoții, cred că urmează să își muște buza de jos, așa face mereu când minte sau e terminată de emoții; la asta semănăm, avem aceleași ticuri, uneori) mă numesc Estela și am 17 ani, tocmai ce am venit cu părinții mei în oraș dintr-o misiune a lor din care am fost nevoită să îmi părăsesc orașul natal Elantrium încă de mică, de la vârsta de 7 ani, pentru împărăția cerului. Tot de mică am mai fost aici la această școală mai precis grădiniță și clasa 1 apoi am placat. Cum ar veni pentru mine uni dintre voi nu îmi sunteți colegi noi și eu nu sunt nouă cu locurile acestea. Și....(își mușcă buza; << e clar!>> indubitabil e terminată de emoții) ... îmi place tot ce ține de artă: desenul, muzica, dansul, puțin actoria ... ăăă... și c-am atât despre mine << respiră acum ușurată>>.

-Bine! Mulțumesc, Estela, pentru prezentare! Poți să mergi să-ți alegi un loc unde să stai și ne vom vedea la următoarele ore. Eu sunt Josephin profesoara ta de matematica semnelor umane, cu mine vei face algebra semnelor conflictuale și geometria semnelor afirmative. Bun venit la academie! <<aici în aceste ținuturi academia ●cuprinde tot; de la grădiniță până la facultate inclusiv●>>.