Registrul tocilarei angelice

Dragă jurnalule #8

Sunt oprită din gândit de propriul nume strigat de către domnul profesor. Așa că mă strecor prin mulțime până ajung la linia de start. Unde încă se afla Xander, care trece pe lângă mine și mă îmbrâncește cu cotul. Ceea ce mă face să mă dezechilibrez puțin. Dar nu suficient de tare, încât să cad la pământ.

Eul meu ●Dummezeu a creat toate ființele după chipul și asemănarea lui iar fiecare fință creata de El prezintă trup și suflet, așa este și la noi acest eu, sufletul nostru; el ne ajută să luăm decizi pentru oameni când va veni vremea să ne prezentăm la datoria dar și pentru atunci când va veni vremea să luăm decizi pentru noi, cu alte cuvinte funcționează ca a doua persoană ca un fel de mini-așistent care mereu te ajută în situații critice; a nu se confunda cu conștiința ce este cu totul altceva iar în comparație cu aceasta care este mereu acolo, eul este o parte din înger care se invocă făcânduși apariția la nevoie; este bine de amintit faptul că mai mulți îngeri care îl invocă la un loc, formează eul suprem, iar atunci apare Dumnezeu servind ca semnal de alarmă pentru situații urgente● mă face să îi văd pe restul cu ochii minții cum zâmbesc la gestul lui. Nu las ca asta să mă afecteze și nici nu vreau să le arăt lor că m-a  atins în vreun fel.

Deci și prin urmare îmi continui drumul. Însă în momentul în care ajung la linia de start îmi dezvălui arpile, acestea strălucesc atât de tare încât îi obligă pe restul să își pună mâna la ochi. Iar atunci când veni vremea să mă urnesc din loc îmi îndoi genunchii și pornesc ca un fulger spre finish unde aterizez după spusele domnului profesor în 5 secunde 89.

Ce bine!

Tocmai mi-am doborât propriul record de 7 secunde 00 .

Nici măcar nu am auzit timpul scos de Xander ca să îmi dau seama dacă m-a luat sau nu. Nu deaia, dar eram cam ocupată cu gândurile mele tumultoase. Nici măcar nu am de ce să îmi fac griji sunt tripla campioană cerească la viteza aripilor, nimeni nu mă întrece nici măcar Xander, care e cel mai rapid la băieți.

Totodată după mimica feței domnului profesor, care debordează de mândrie, pot să stau liniștită. Cu siguranță am luat nota mare. 

Bingo! Medie salvată.

Așadar, dat fiind cele întâmplate mă deplasez din locul inițial, înapoi și zbor spre tribune unde se află Estela pe care o văd fumegând, mai câtă ar sări la gâtul meu. De obicei, acționează așa față de mine într-o singură situație: când este mințită. Acum, în drum spre ea, mă gândesc: "cu se am mințit-o?".

Ceva îmi spune că o să aflu acum:

-Mincinoaso! spune ea apăsat de parcă ar mânca cuvintele nu le-ar rosti.

-Eu, mincinoasă! De ce? raspund încă mirată de reacția ei și oarecum nedumerită.

-Pentru că, ai spus cu gurița ta aia minusculă, că nu îți place de Xander și acum cateva minute aproape puteai orbi o populație întreagă cu strălucirea aia a aripilor tale. 

- Asta n-are nimic de-aface cu ce s-a întâmplat, eram doar entuziasmată că dau norma.

-Aha. Bine, bine! Să zicem că te cred, la faza asta. Dar atunci explica-mi: de ce îți curgeau balele când şi-a dat Xander tricoul jos? Expres m-am uita la tine să îți văd reacția!

-Nu am bălit după el. Doar admiram priveliștea, atâta tot! Cât o să o mai ți cu asta?

-Tu te auzi ce spui, Anarih?

-Da și încă foarte bine!

-Eu nu cred! Știi până când o să o mai țin?

-Zi! Chiar sunt curioasă.