Registrul tocilarei angelice

Dragă jurnalule #5

Anarih

Eu și prietena mea ne aflăm pe hol și mergem tăcute spre dulapuri. Și din câte se pare, tocmai am aflat că are dulapul lângă al meu.
Nu îmi place liniștea care s-a așternut, sper că una dintre noi să o rupă, urăsc să fim certate. Tensiunea asta este prea mare, simt că mă omoară. Efectiv, doar ce a venit și deja ne certăm. Detest atât de tare întrega situație, și toate astea doar pentru un individ pe nume Xander care face pe șmecherul. Așa că decid să îmi calc pe orgoliu și să rup eu tacerea:

-Hei! Uite, nu îmi place să fim certate! Îmi pare rău. Poate ai dreptate, am nevoie de cineva în "lupta" asta, spun eu cu speranța că totul va fi bine.

-Ți-am spus eu! Mă bucur că ai acceptat ajutorul meu, spune ea cu entuziasm uimită încă de răspunsul meu.

-Mda m-am gândit că nu e bine să fim certate din tâmpenii mai ales că tu ai dreptate.

-Abea astept să vin deseară la tine să-ți spun ce am aflat, și în glas se simte nerăbdarea care zace în ea la fel ca și în mine.

Acea nerăbdare trebuie exteriorizată, Estela trebuie să afle simțirile care sălășluiesc în mine:

- Deja sunt atât de nerăbdătoare că nu mai am stare, îmi vine să plec de acum!

-Ce să mai zic eu! îmi răspunde cu voioșie.

- Nu mai zi nimic. Nu putem decât să lăsăm timpul să treacă până vine vremea momentului mult așteptat.

-Ba da, am ce să zic!

- Serios, ce?

-Te gândesti să chiulești?!

-Doamne ferește! Eu sunt fată cuminte, eu nu chiulesc!

-Da, sigur sigur! Nu chiulești, acum. Dar ai uitat că am venit eu aici?

-Da, cum să nu! Să o crezi tu că.....

Conversația noastră este întreruptă de o voce pițigăiata care mă zgârâie pe timpan.

-Hei tocilaro! Am auzit de micul tău spectacol dinaintea orelor, ai prins curaj, hă.

Aș putea recunoaște vocea ai dintr-o mie, este Angelic, cea mai populară fată din școală. Chiar dacă are o fața de înger este o scorpie și din câte am auzit au încercat-o tot liceul, inclusiv Xander, căruia îi este iubită. Ce pot să spun se potrivesc de minune, amândoi fustangii, se merită unul pe celălalt. Păcat de ea că este așa părinții ei Zeyneb (tatăl) și Arif (mama) sunt niste arhangheli admirabili, au adus multe victorii Elentrium-ului. Cu siguranță dacă într-o altă viață aș fi arhanghel și nu înger imperial ei ar fi idoli mei iar în mod clar aș fi vrut să fiu ca ei.
Cred că dacă ar afla cum se comportă fica lor ar fi foarte dezamăgiți de ea.

-Da! Și ce, e vreo problemă cu asta? spun eu plină de curaj.

-Ei bine, e o problemă, pentru ca te-ai luat de iubitul meu. Cum îți permiți să îi dai o palmă? Cine te crezi? Tu ești decât un nimeni în academia asta! Să nu uiți vreodată lucrul ăsta, spune ea cu zeflemiseală în voce.

-Draga mea, aici te contrazic. Eu nu sunt un nimeni, am un nume: Anarih. Eu nu mă numesc "tocilaro" și spre informarea ta: fetele deștepte care învață, niciodată nu vor fi un nimeni. Desigur, tu nu ai cum să ști vreodată pentru că tu nu faci parte din categoria asta, spun eu triumfătoare (am început bine, să văd cum o termin, chiar vreau să o umilesc, deși nu îmi stă în fire dar pur și simplu, gata mi-a ajuns, nu mai vreau să fiu umilită de ea; observ că deja s-au strâns spectatori exact ca și azi dimineață).