SECRETE...

CAP.11

Miguel aruncă o ultimă privire nesatisfăcută la lanţişorul de aur.
~E atât de simplu...-se lamentă,dorind un model mai ţipător şi strălucitor.
~Cred că Anastasiei îi va plăcea.~spuse Ximena.Miguel acceptă şi scoase cartea de credit.
~Hai să bem o cafea înainte să merg la birou.Am o reuniune abia la 10,Ce ai de gând să faci tu?
~Nu am un plan anume,dar cred că voi vizita din nou Galeria Uffizi.Ultima vizită a fost prea scurtă.
~Îţi e dor de Londra?-o întrebă Miguel,după ce ceruseră cafelele la o terasă din faţa biroului.
~Nu,disfrut de schimbări.-Ximena se gândi,dar văzând oportunitatea,hotărî să profite.-Când ai fost ultima oară în Londra?
~Acum mai bine de 20 de ani-răspunse Miguel,gânditor.
~În vacanţă?-îl animă ea,luând o gură de capuccino.
~Nu,am fost pentru a începe o afacere,dar a ieşit rău.-spuse el cu tristeţe.
~Ce s~a întâmplat?
~M~am îndrăgostit de o femeie greşită şi mi~a golit contul bancar.-admise Miguel.Zâmbi ruşinat când ea nu îşi putu ascunde surpriza.-Aşa s~a terminat aventura şi afacerea.M~am întors acasă să îmi ling rănile şi nu m~am mai întors niciodată acolo.
~Ai denunţat la poliţie?
~Nu.Am lăsat să treacă de la mine.Mă îndoiesc că poliţia m~ar fi putut ajuta.Eu aveam încredere în ea şi avea liber acces la contul meu.Ce s~a întâmplat a fost vina mea.Atunci eram tânăr şi fără experienţă.Maturitatea are avantaje.
Ximena dorea să îl întrebe dacă acea femeie era Odette Taylor,dar dacă menţiona numele mamei ei,ar fi trebuit să spună tot adevărul şi încă nu era pregătită pentru asta.Oare era mama ei cea care îl furase pe Miguel?Acest gând o deprima,şi făcea mai greu de soluţionat misterul paternităţii ei pentru că ,dacă Odette fusese hoaţa,pe Miguel l~ar fi afectat să ştie că avusese o fiică cu ea.Dar Ximenei,ce fusese martoră în alte ocazii de cât de avariţioasă şi mincinoasă putea fi mama ei în temele economice,nu îi era greu să creadă că ea fusese hoaţa.Odette chiar admisese că preferase să mintă şi să îi spună amantului ei,jucătorul de polo,că el era tatăl fiicei sale mai mici,pentru că i se părea că are mai mulţi bani decât Miguel.
~Eşti foarte gânditoare.-comentă Miguel.
Ximena ridică privirea din cana cu cafea şi clipi surprinsă la vederea figurii masculine ce traversa piaţa spre ei;era Fabio,cum nu îl mai văzuse până atunci,îmbrăcat în blugi prespălaţi şi o cămaşă cu mâneci scurte cu dungi albastre,deschisă la gât.Briza suavă îi bătea în părul negru şi avea chipul fericit.Era frumos.Îşi umezi buza inferioară cu vârful limbii.
~Fabio vine încoace.-îl avertiză pe Miguel.
~Nici măcar nu a menţionat că va veni în oraş azi.-Miguel se încruntă şi relaxarea îi dispăru complet.
Ximena,ce admira pe ascuns cât de bine îi stăteau blugii lui Fabio,îşi bău capuccino dintr~o înghiţitură,încercând să îşi controleze agitaţia.Avea obrajii roşii când el ajunse la masă.
~Mă aşteptam să vă găsesc aici.După câte spune mama,asta e cafeneaua ta preferată pentru micul dejun.-comentă Fabio cu voce suavă.
~Aşa e şi ajungi exact la timp,pentru că eram pe punctul să o las pe Ximena pentru a merge la o reuniune.-spuse Miguel,întorcând capul pentru a~i zâmbi Ximenei.-Nu vei găsi mai bun ghid al oraşului ca Fabio.Florenţa e locul naşterii Băncii Aligueri şi locul unde e şi~a început cariera.
~Serios?-Ximena se ridică dispusă să îşi arate independenţa.Nu vroia să o dea pe mâna lui ca şi cum ar fi fost o turistă ce avea nevoie de atenţie şi îndrumare.Observă că el se uita după Miguel în timp ce acesta intra într~o clădire.
~Nici măcar nu ştiam că tatăl meu vitreg avea un serviciu până azi dimineaţă.-comentă Fabio.
~Mama ta nu e de acord pentru că îl separă de ea,dar lucrează doar patru zile pe săptămână.-explică ea,luând apărarea bărbatului mai în vârstă.-Credeam că o să îţi facă plăcere faptul că face acest efort.
~Când mă gândesc la marea avere a mamei mele,îmi pare o demonstraţie de independenţă fără prea mult sens.
~Doar bogăţia apreciezi ca probă a unui bun caracter?Oricine cu un pic de sensibilitate şi~ar da seama că Miguel e conştient de poziţia lui şi că nu e dispus să profite de asta!
~De ce îl aperi?-Fabio îşi ridică ochelarii de soare pe frunte şi o privi nervos.
~O adoră pe mama ta şi o face fericită.-replică ea cu ton de reproş.-Îmi cade bine şi pe mama ta o deranjează că ai o părere atât de rea despre omul cu care a ales să se căsătorească.
~Maledizione!-un muşchi i se tensă la colţul gurii şi ochii aveau un rece ton argintiu din cauza reproşului.-Ce drept ai tu să te bagi în treburile private ale familiei mele?Sau măcar de a~ţi exprima părerea?
Ximena îngălbeni şi apoi se înroşi,simţindu~se ruşinată şi enervată în acelaşi timp;ştia că ar fi trebuit să îşi pastreze părerile pentru ea.Privirea măreaţă şi rece a lui Fabio o indignă,aşa că se întoarse şi traversă piaţa.O mână se închise peste braţul ei şi o opri.
~Unde mergi?
~La Galeria Uffizi.
~La ora asta?Va fi plină de turişti şi vei reuşi să intri doar dacă ai loc rezervat.
~Nu am.-recunoscu ea.
~Ar fi un coşmar.Renunţă la Galerie şi îţi promit că îţi voi organiza o vizită specială una din zilele astea pentru a putea vedea totul liniştită.-o privi în ochi şi ea simţi că avea un gol în stomac,era ca şi cum lumea ei începea să se cutremure,ca şi cum cineva ar fi împins~o cu violenţă.Prinsă în acea specie de distorsiune a planetei Terra,Fabio era unicul ce era important;îi umplea mintea de idei inapropiate ce o întorceau pe dos şi îi provocau o mulţime de senzaţii ce o speriau dar pe care nu le putea controla.Îl dorea,îl dorea cum nu dorise niciodată pe nimeni,cu fiecare gură de aer ce lua.
Un zâmbet lent curbă gura lui Fabio în timp ce îşi cobora ochelarii,întrerupând acea vrajă vizuală ce făcea corpul Ximenei să vibreze de excitaţie.Ea clipi,momentan surprinsă de intensitatea dorinţei nesatisfăcute;îşi coborî capul şi privi uimită mâna ce o prinsese pe a ei.
~Nu mi~ai spus ce cauţi aici.~spuse cu voce joasă.
~Mama a uitat să îţi spună să îi iei lentilele de la optică.-spuse el cu indiferenţă.
~Ah,ar fi trebuit să îmi amintesc.Întotdeauna îmi cere ceva,dar nu am vrut să o trezesc atât de devreme pentru a o întreba.
~Aici e sediul original al Băncii Aligueri,spuse el oprindu~se în faţa unei clădiri vechi ce avea caracteristicile arhitecturii fiorentine tradiţionale.-Am început să lucrez aici când aveam 21 de ani,iar,după câţiva ani,am centralizat toate operaţiunile în Milano şi am donat clădirea oraşului pentru a o transforma în muzeu.
~21?Erai tânăr.Nu ţi~ai dorit să fii altceva în afară de bancher?
~Ceea ce trebuia să fiu a fost scris în piatră în ziua în care m~am născut.Tatăl meu nu ar fi permis să fiu altceva şi,din fericire pentru mine,am moştenit talentul financiar al Aliguerilor şi îmi plac numerele.Încă nu mi~ai spus cum ai captat greşeala în acel document seara trecută.
~Am putut vedea că era greşit.-Ximena se înroşi.
~Dar ai văzut foaia doar câteva secunde.
~Nu pot evita ca creierul meu să lucreze ca un calculator câteodată.-admise ea cu voce suavă,incomodă cu subiectul ridicatului ei coeficient intelectual ce o făcuse o fetiţă superdotată şi o adultă ce era mult mai mult.-Unde mă duci?
El o conduse spre plinele străzi medievale ce se aflau între via Maggio şi piazza Pitti,zona unde se aflau atelierele de artezanie.Ximena avu senzaţia că se întorcea în altă epocă,în timp ce trecea prin faţa vitrinelor pline de cărţi,fabricanţilor de viori,meşteri ai metalului,sculptori şi pantofari.Ximena era încântată pentru că era o zonă a Florenţei ce doar un om al locului putea să îi arate.Petrecuse multe ore plimbându~se prin oraş cu un ghid turistic,mereu înconjurată de turişti.
Într~un atelier de design alese o frumoasă ramă de poze cu culorile preferate ale surorii ei Ely.Se încruntă când Fabio vru să plătească.
~Nu e pentru mine,e un cadou pentru sora mea mai mare.-comentă,refuzând educat să plătească el.
Avu mai mult succes când îi cumpără o îngheţată de lămâie,atât de cremoasă încât ea gemu de plăcere când recea şi delicioasa savoare îi invadă papilele gustative.Fabio luă un şerveţel şi îi şterse vârful nasului şi colţul gurii.
~Eşti mai rău ca un copil mâncând,carissima mia.
Hipnotizată de zâmbetul lui,îl privi cu ochii ambar mai serioşi ca de obicei.El îi putea face rău şi acea teamă îi servise pentru a da înapoi cu o seară înainte,dar în acel moment precauţia îi părea o scuză pentru a nu trăi viaţa la maxim şi începea să îşi schimbe părerea,flămândă de noi experienţe şi incredibil de curioasă în privinţa lui şi a ce putea să o facă să simtă.
~Acum vom merge să mâncăm.-spuse Fabio.
~Ar trebui să mă întorc la muncă.-protestă ea.
~Mama nu aşteaptă să te întorci.Va lua masa cu nişte prietene.
O conduse spre un Bugatti Veyron,ce era înconjurat de un grup de adolescenţi ce îl admirau.El puse o bancnotă în mâna celui mai înalt dintre ei şi îi mulţumi pentru îngrijirea maşinii,apoi o ajută pe Ximena să se aşeze pe locul copilotului.
~Unde e Pagani~ul?
~E la atelier pentru un timp.-Fabio zâmbi.-Eşti un pericol public.
~Cel puţin nu a fost nimeni rănit...Unde mergem să mâncăm?
~O să vezi.
Ea îşi aţinti privirea pe coapsa lui puternică,îmbrăcată în blugi şi apoi se obligă să se uite în altă parte pentru a~şi controla ciudatele senzaţii ce o asaltau.Putea fi curioasă,dar nu era proastă.Nu se putea întâmpla nimic între Fabio şi ea doar dacă ea permitea acest lucru şi îşi spuse că avea suficient autocontrol pentru a nu comite acea greşeală.Mintea sa era un amestec;îl dorea cu pasiune şi după o secundă îşi spunea că trebuia să îi reziste.
~Spune~mi...unde ai fost cu Miguel azi dimineaţă?-întrebă el.
~Vroia sfatul meu în legătură cu un cadou pentru ziua mamei tale.-spuse Ximena,nevăzând ce putea fi rău în a împărţi acea informaţie.
~De ce are nevoie de sfatul tău pentru asta?
~Pentru că întotdeauna alege rău.
~Rău?-o presionă Fabio.-În ce sens?
~Lui Miguel îi plac chestiile ţipătoare.
~Înţeleg că asta ar putea fi o problemă.-Fabio lăsă să îi scape un neaşteptat hohot de râs .

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Jumătate de oră după,deja pe câmp,după ce urcaseră pe o mică şosea de munte,Fabio întoarse pe un drum pietruit şi opri motorul Ea îl privi surprinsă şi el ridică din umeri.
~Mă tem că de aici trebuie să mergem pe jos.
Ximena ieşi în soare şi admiră peisajul muntelui şi oraşul din depărtare .
~Unde suntem?
~La finalul terenului Aligueri.-Fabio deschise portbagajul,scoase un coş mare de picnic şi îi dădu o pătură să o ducă ea.
~Mergem la picnic?-Ximena îl privi uimită.
~Cred că mâncarea va fi mai bună ca cea de la un picnic obişnuit.Chiar dacă o spun eu,.bucătarul meu e insuperabil.
~Nu ştiam că eşti dintre cei ce merg la picnicuri.-comentă ea,punându~şi pătura sub braţ.
~E vina ta.Am nevoie de un motiv bun pentru a purta blugi.-glumi Fabio,mergând pe o cărare printre copaci şi iarbă înaltă.
Rochia din bumbac i se ridică în timp ce încerca să meargă la pas cu el.Ximena o coborî,respirând greu din cauza căldurii.Avea fruntea perlată de transpiraţie.
~Ar fi trebuit să mă anunţi.Nu sunt îmbrăcată pentru ocazie.
~Ştiu,dar nu aş fi pierdut această rochie pentru nimic în lume,carissima mia.-spuse el.-Forma în care se lipeşte de spectacularele tale curbe,mă lasă fără respiraţie.
Nu era decât o rochie gri din bumbac,acompaniată de o elegantă eşarfă,dar el o descria ca şi cum ar fi fost ceva nemaipomenit şi ea se înroşi.Nu era obişnuită la acea candoare la un bărbat."Curbe spectaculare?".Ea invidiase întotdeauna corpurile svelte ale surorilor sale.Hainele le stăteau ca şi cum ar fi fost modele de pasarelă,în timp ce a îmbrăca corpul mult mai plin al Ximenei fusese o mare provocare.
~De ce un picnic?-întrebă ea când ajunseseră la o poiană ce se afla sub un castan enorm.Mai încolo de poiană terenul cobora spre o zonă de pădure,dar peisajul văii era impresionant.
~M~am gândit că era mai potrivit stilului tău decât o elegantă mâncare în oraş.-lăsă coşul jos,îi luă pătura şi o întinse.
Tăcerea,întreruptă doar de cântecul păsărilor,o acoperi pe Ximena.Îşi scoase pantofii şi se aşeză,făcând un efort pentru a nu~şi arăta emoţia.
~Unde sunt gărzile tale de corp?-întrebă.
~Le~am dat ziua liberă.Suntem totuşi pe terenul castelului şi a fost unn impuls de ultim moment despre care nimeni nu ştie.-servi vinul şi îi dădu un pahar,atingându~i degetele.-Bea şi relaxează~te.
Să se relaxeze?!?Ximena aproape scăpă un hohot de râs.Să fie singură cu un bărbat care o fascina atât de mult o desconcerta.Luă o gură de vin în timp ce el servea o farfurie cu o selecţie din delicatesele ce scotea din coş.Mâncă şuncă tăiată atât de fină încât era aproape transparentă,aperitive delicate şi panzanella,o refrescantă salată de rosii.Prânzul termină cu prăjitură de lămâie şi o felie de tort de fructe.După ce termină al doilea pahar de vin,Ximena se întinse pe spate şi contemplă frunzele însorite de deasupra lor.
~Nu mă voi mai mişca niciodată.-jură.Nu mâncase niciodată atât de mult.
~Asta îi va face plăcere bucătarului meu.
Dintr~o dată,o strălucire de claritate lumină mintea ei ameţită de soare şi de vin.Îşi pusese chiar şi blugi.Ximena se ridică repede,gândind că nu era deloc inteligent să îi dea aripi întinsă sub ochii lui.Privirea ei o întâlni pe a lui.
~Ştiu de ce m~ai adus aici.-murmură.
~Amândoi ştim de ce.-Fabio se apropie mai mult de ea.
~Asta nu se va întâmpla!-îl avertiză.