Negru

101 4 0
                                    

Cad florile pe morminte, dezamăgite de cântul păsărilor din hârtii,

Şi bolţile de piatră se frâng formând morminte iar ciorile se plâng pe ramuri,

Umezind negrul lor ş-apoi, curg ca smoala încinsă peste piepturi de copii.

Se-aud... blestemele şuierând, vuiet, teamă şi regrete sparte-n geamuri.


Răgetele au subjugat urma de cuget, se frâng suflete pe genunchi,

Se atârnă suflete pe crengi şi se prăjesc cu tot cu trunchi!

Trupuri îşi urlă-n cor durerea dezintegrându-se-n vânt,

Părăsesc ţiplele lor cântând, se-ntorc şi iar se fac cuvânt...


Iar porcii de porţelan zac în mocirlă, blestemaţi să nu vadă cerul nicând.

Din zbor, porumbei de nea privesc la ei de sus nesfârşit de blând...

Zadarnic cad inocenţii seceraţi căci se ridicâ jivinele din borcane!

Urcându-se pe pereţi, lăsând dâre şi umbre ce doar par a fi umane.


Pleoaplele lui amorţite şi însângerate încă duc durerile lumeşti,

Mă-ntreb : „până când?", „peste tot doar putrefacţii nefireşti?"

Doar lacrimi îi mai spală în amurg, dar, iar îşi ucid demnitatea

Aduc stâlpi grei şi piroane cu jăratic să-şi răstignescă umanitatea!


Nu pot privi barbarismul în care se fălesc cu a lor amărăciune

Nu stiu... : „până unde pot pogorî fiinţele astea de tăciune?"

Până unde...

Sentimente-n rime!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum