Sentimente-n rime!

Cercetare şi observare

Desculţ păşesc pe marmură-ngheţată, printre priviri vagi şi semne optuze,

Chipuri confuze cu măşti de gaze, evitând vreo infecţie dar cu venin pe buze,

Văd mase difuze în mişcare, mărşăluind spasmatic împrejur,

Gâfâind asmatic şi tuşind cenuşă, făcând la ziduri transparente înconjur!

Îmbrăţişând la piept bolovani de sticlă, să-mbrâncească nu se dau înlături,

Fără zgârieturi prea multe, dar cu simţurile palide în borcane de murături.

Alţii poartă eşarfe îmbibate-n morfină, adulmecâdu-şi murirea nepăsători,

Unde mergi fiinţă? Întreb unul, dar răspunsul se face pierdut printre trecători..

Unii au tăciuni pe tălpi căci se-ntorc din mine, o altă zi fără nestemate,

Le văd amăgirea pe chipurile dezvelite, se întorc la femeile resemnate,

Privind spre cei cu hârtii semnate, îşi blesteamă zilele mizerabile,

Dar văd iertare-n ochii femeilor, îi primesc cu dragoste, le zâmbesc amabile!

Copiilor le e foame în trupuri dar sunt sătui în suflete, poartă scântei pe faţă..

Candele în întuneric, mângâind pământul negru şi alimentându-l cu viaţă!

Alţii au murit de mult dar n-au încetat să umble, fără nume, doar umbre,

S-au lăsat sărutaţi de moarte, capturaţi în vid, făcându-le eterniţăţile sumbre.

Oamenii mutanţi.. şi-au pierdut controlul, au dezvoltat deprinderi maniacale,

Însetaţi de sânge viu, ucid conştiinţa ca apoi să se ucidă între ei ca animale!

Cu perspective limitate, văd înainte şi uneori doar reflexia lor bolnavă,

Cu mintea sclavă, aceste fiinţe au sufletele păstate la macerat în otravă..

Au ochi de sticlă uscată, fără sclipire, sunt goi la atingere ca siluetele de porţelan,

Dar sunt mânaţi de setea de-a fi plini şi-şi îndeasă pe gât iluzii de pământean.

Şi printre ei răsar doar câţiva arbori zvelţi, cu rădăcinile fixate spre centru,

Cu fiecare zi mai coloraţi, hrăniţi dar osteniţi, stau la amurg de spectru.

Prafuite le sunt veşmintele, dar cu gesturile curate şi pline de parfum,

Te mângăie curativ şi-ţi pansează răni, seva lor îţi dezbracă sufletul de costum,

Şi-ţi ridică durerea spre cer ca un fum, ducându-se cu norii!

Aşa sunt ei nemuritorii, îngeri cu aripile sângerând ducând în spate zorii..

Oamenii sunt palete de culori incerte cu multe nuanţe de gri ca însăşi murirea,

Cu scopuri adiacente dar despicate de concepţii şi deprinderi pierdute cu firea.

Iar eu.. mi-adulmec nemurirea.. printre fiare, monştrii ce scot colţi şi ghiare,

Vârcolaci şi vrăjitoare, printre îngeri cu aripi frânte ş-alte fiinţe încântătoare!

✦