Sentimente-n rime!

Renaissance

Iată-mă! Mă scol din cenuşă colorată

Bat din aripi şi zbor prin calea-mi deşirată,

Renasc după fiecare lecţie luată, cu moartea!

Pe moarte călcând şi reluând apoi cartea.

Iată-mă păşind pe-alte pârghii de foc,

M-agăţ de nebuloase frânghii pe loc!

Şi-apoi mă-ntreb ce-o să pice, ca urmare

Vor fi năpaste şi supliciu sau salvare?

Ochi-mi traversează puntea încinsă

Avizi de echilibru, o vor învinsă!

Dar iată-mi căderea, la care se-nchid sorţi,

Îmi extind fiinţa, nu vreau iar printre morţi!

S-au deschis suficiente porţi, pot răzbate!

Mă-arunc în poziţia de drepţi, mă pot bate!

Însă, tălpile mi se topesc şi sufletu-mi îngheaţă...

Nu pot expira, dar pot inspira speranţă!

Mi-e frig şi ard, se manifestă gripă,

Tuşesc şi scuip roşu, nu-i timp de pripă!

Privesc atent prin clipă şi văd determinare,

Prin slabiciune-mi văd raze de soare,

Prin ninsoare, am zăbovit decenii

Şi acu-mi pictez negrul în culorile iernii!

Focu-mi-l sting cu sudoarea frunţii

Meditez şi caut echilibrul punţii!

Iată-mă! Găsit-am calea eternă!

Prin lungi cautări prin viaţa internă

Dar cea externă-mi supune zestrea la încercări!

La suişuri şi coborâşuri ce par că duc nicăieri,

Dar astăzi nu-i ca ieri, ci într-un alt context!

Am aflat că viaţa-i sub cu totul alt pretext...

Căci toate morţile voiau ca eu să ştiu,

Că mă vor puternic, că de fapt mă vor... viu!

✦