Sentimente-n rime!

Rătăcim

Observ tot mai multă durere

Relaţiile se schimbă la o simplă adiere,

Ne comportăm tot mai anapoda,

Şi nu observăm lacrimile din ochii altora!

Am uitat să trăim sau să zâmbim

Nici măcar nu ştim ceea ce vrem să fim,

Plângem şi spunem că pân' la sfinţi e mult

Deşi, sunt sfinţi printre noi, aici pe pământ!

Dar... cel cu sufletul bun are mereu de suferit

Pentru ca acela rău să fie mulţumit!

Căutăm iubire în locuri lipsite de sentiment,

Dar acolo unde lumina n-ajunge e doar ciment!

Adeseori noi judecăm după aspec,

Îi adorăm pe cei ce par fără defect,

Precum un măr proaspăt cumpărat,

Pare perfect, dar înăuntru e stricat!

Ne plângem fără să ne găndim de două ori,

Că poate alţii trec prin adevărate terori!

Sufletul nostru atât de rece şi închis a ajuns,

Încât şi îngerii de Sus au izbucnit în plâns...

Eu unul nu văd rostul gândurilor întunecate

Mă intreb, unde duce toată această răutate?

Mă uit in spate, şi văd amar şi chin,

Cu toate astea n-am uitat să mă închin!

De obicei strigăm la Cel de Sus pentru a cere,

Măcar de-ar fi pentru cei ce trec printr-o durere,

Atunci ar fi corect, chiar dacă cei ce primesc

Uită să mai spună şi multumesc!

Noi luăm de la viaţă doar amarul şi lucrurile rele,

Iar pe cele bune ne facem c-am uitat de ele!

Pentru orice fleac viaţa ne e pelin,

Cu fiecare picătură paharul ne e plin.

Şi reacţionăm de multe ori violent

Fără milă sau în mod inconştient

Ne declarăm cu mare uşurinţă război

Ca mai apoi să ne distrugă chiar pe noi!

Adesea ne ignorăm familia şi fraţii,

De puţine ori ne înţelegem unii pe alţii,

Iar când avem nevoie cerem ajutor

La cei care nu ne-ar fi păsat că mor!

Cândva ştiu că vom regreta lucrurile spuse

Toate gândurile şi intenţiile ascunse,

Vom regreta că am avut sufletul pustiu,

Şi sper că, nu atunci când e prea târziu...

Să lăsăm deoparte propria persoană

Şi să răspundem când cineva ne cheamă!

Fără teamă şi cu ochii larg deschişi,

Că prea mult timp ne-au fost închişi!

''Să fim mai buni'' spunem cu uşurinţă,

Dar s-o schimbăm în realitate, nu-i voinţă!

Ar trebui să spunem mai des "te iubesc!"

Nu ştiu tu dar eu pentru asta trăiesc.

Să rupem bandajele ce ne acoperă

Ochii, sufletul şi acea pură flacără

Acea parte, bucată din Dumnezeu

O au toţi, o ai tu, o am şi eu!

Să ne mulţumim cu ceea ce avem,

Şi să oferim mai mult decât putem!

Sper că... lumina din noi încă nu s-a stins,

Şi sper că... cuvintele mele te-au atins!

✔