Sentimente-n rime!

Gând depresiv

Mă-ntrept spre necunoscut

Strig, dar sufletul meu e mut.

Rămâne înţepenit, nemişcat...

Nu pot, e trist... am încercat!

E precum un castel de hârtie

Rupt în bucăţele mici, o mie!

Gândurile toate-mi dispar... e în zadar!

S-a aruncat de mult ultimul zar.

Inima din piept se zbate,

Între fragila viaţă şi moarte!

Mă-ntreb ce a rămas de facut,

Ştiu, mai e puţin... nu mult.

Şi poate lumea o să spună "vezi? laşul..

S-a oprit înainte să-i sune ceasul"

Dar ei nu pot înţelege,

Că asta nu-i ceva ce poţi alege.

Acum nu pot decât să aştept

Aştept, cu o emoţie în piept,

În întuneric ca un orb, mă înec...

Mă zbat să ies, refuz să plec!

Şi-n timp ce cad, realizez cât e de greu

Să urmez un drum al meu...

Nu m-am pierdut, sunt tot aici!

~o voce îmi spune "nu te las să pleci"

Îmi pare cunoscut, încep să transpir

Mă panichez, am uitat sa respir!

Am uitat sau poate nu,

Poate-i de vină sufletul.

Că s-a oprit, că-i mult prea trist

Că nu mă lasă să exist!

Dar, vocea aceea duioasă

Mă strigă-n sus... acasă.

O lacrimă îmi cade,

Fără milă obrazul mi-l arde.

Am suferit poate prea mul,

Şi n-am ştiut să îmi ascult..

Inima, ce ma-ndemnat să mă ridic de-atatea ori

Şi m-a purtat deasupra corului de nori...

Sunt în genunchi acum privind în jos cu nepuţintă

N-a mai ramas decât un strop de credinţă.

Când credeam că m-au lasat...

Persoanele dragi mie m-au înconjurat,

Toţi întinzâdu-mi câte o mână

Scoţându-mă din întuneric la lumină.

~aminteşte-ţi...

...fluturii trăiesc doar o zi pe pământ

Din câmp în câmp, purtaţi de vânt

Fără regrete, fără vreun gând

Până-n clipa-n care mor

Cenuşa fura corpul lor

Şi nici atunci nu vor,

Să se oprescă din zbor!

✘