Sentimente-n rime!

Imnul unei vieţi plăpânde

(Prima poezie)

Viaţa m-a purtat prin locuri de mult uitate şi reci,

Păduri întunecate prin care-i greu să treci,

Mări ce nu mă lăsau să navighez,

Închisori de piatră unde-mi era interzis să visez.

Credeam că nimic nu se mai poate întâmpla...

Atunci am căzut fără a mă putea ridica...

Un abis necruţător avea să-mi spulbere visele,

Am aflat că încet, încet mi se şterg zilele!

Aveam timp de joacă vreo câteva decenii,

Dar în singuratate pareau că trec milenii.

Astfel, cu fiecare zi, m-au rupt de realitate,

Prietenii ce îi aveam cândva, m-au lasat deoparte,

Colegii de şcoală mă judecau,

Că-am rezultate prea bune insinuau,

Ei nu ştiau că nu eram într-o exotică vacanţă,

Ci blocat în casă fără putere, fără viaţă!

Fără speranţă, uitat ca pe-un obiect stricat,

În fine... nu m-am lăsat, am luptat!

M-am ridicat... dar conştientizez că mult nu se poate,

Şi că odată şi odată se termină toate!

Apoi mă opresc şi privesc spre cer

Şi pentru o clipă nu mai am putere să sper,

Sentimentele se-adună şuvoi

De parcă au fost ploi după ploi.

Şi atunci lacrimile-mi dau pe-afară,

Nu le opresc, nu pot, încep să doară!

Şi mă gândesc la tot ce-a fost,

La cum am fost un prost şi ştiu că n-are rost,

Să mă mai plâng de lucruri ce nu se pot schimba,

Oricât de mult aş vrea, oricât de mult ar durea.

Trebuie să m-obişnuiesc cu gândul,

Că la un moment dat la toţi ne vine rândul!

N-o să mă mai plâng că viaţa-i grea,

Ştiu, că uneori nu se-ntamplă cum am vrea,

Dar, chiar şi aşa ridic privirea si zâmbesc,

Cad, mă lovesc dar continui să trăiesc!

Vreau să mă bucur de fiecare clipă,

Ştiu că, ziua de mâine s-ar putea să nu mai vină,

Dar nu regret nimic din tot ce s-a întâmplat!

Privesc înainte împăcat, încă nu s-a terminat...

...

Iar voi, trăiţi-vă viaţa aşa cum e ea, lungă sau scurtă,

Corectă sau nedreaptă, zâmbeşte, iubeşte, iartă!

Întotdeauna să mulţumiţi pentru ceea ce aveţi,

Să apreciaţi şi să iubiţi ceea ce sunteţi!

Iar atunci când vă simţiţi necăjiţi, plini de nevoi,

Să priviţi măcar un pic la cei ce sunt mai jos ca voi,

La copiii nimănui fără familie, fără casă, fără şansă!

Sau la bătrânii uitaţi, lăsaţi cu nimic pe masă!

Să nu cedaţi ci să luptaţi pentru ceea ce credeţi şi iubiţi,

Să nu încercaţi altcineva să deveniţi!

Trăiţi fiecare clipă intens şi bucuraţi-vă de fiecare zi,

Să rămână numai bucurii după ce noi nu vom mai fi.

✔