our story from the high school //dnf//

XVI

Următoarea zi George se trezise iar aparent asta se datoră faptului că nu murise pe timpul nopții. Clay se trezise și el puțin mai devreme cu vreo cinci minute deci era la baie să se spele pe dinți și față. George se ridică din pat și atunci ieșise și Clay din baie. George i-a zis că merge puțin la el acasă iar când se întoarse era și schimbat.

-Deci acum ce facem?

-Păi stăm, vrei să ne uităm la vreun film sau ceva?

-Da, ok.

După film ei au mai vorbit puțin iar după George a plecat la el acasă.
Exact când George plecase, Clay primise și el un apel de la mama lui, aceasta spunând că are puțină treabă și urma să o aducă pe sora lui la el acasă pentru câteva ore.

-Ok, mama, acum?

-Dar tu când crezi? Eu când te-am sunat?

-Acum...

-Exact.

-Deci ești aici.

-Eu nu, am lăsat-o pe soră-ta la ușă.

-Ok, paa.

-Pa.

Clay a mers să o ia pe sora lui. Câteva ore cu un copil de 10 ani nu aveau cum să fie un chin. Doar îi dădeai la desene și îi făceai mâncare în orele alea.

-Hei, ce faci?

-Bine, Clay, tu?

Cei doi se înțelegeau foarte bine. Le era foarte dor unul de altul de când Clay era în alt oraș. Casa în care locuia era practic un fel de casă de vacanță însă se putea locui în ea, la fel era și în cazul lui George.

-Sunt ok.

-Pot să mă uit la desene?

-Da, în sufragerie pe ce canal vrei.

-Ok dar mami a zis să stai cu mine.

-Bine.

Și astfel, Clay a fost nevoit să se uite la Sofia Întâi cu sora lui mai mică.
Dintr-o dată, sora lui Clay a început să plângă.

-Ce este?

-Mami nu ți-a dat de știre?

Aparent sora lui Clay avea un vocabular dezvoltat pentru 10 ani.

-Ce?

-Tataie e pe cale să moară că a făcut accident de mașină.

-Stai, ce? Clay începuse și el să plângă și continuă:

-Dar el nu are permis de conducere.

-A fost lovit de un dobitoc în condițiile în care el era pe trotuar.

-Dobitoc?

-Așa i-au zis și tata și mama. Dobitoc. Nu e sinonim pentru șofer?

-Nu suri, nu este. E un cuvânt urât, nu îl mai spune.

-Ok.

Bunicul lui Clay a fost unul dintre persoanele care îi lua mereu apărarea lui și surorii sale în fața părinților lor însă și ultima persoană rămasă în viață care o făcea.

-Dar auzi? Ce ai pe mână? Zise el arătând înspre o zgârietură uriață de le mâna ei.

-A păi mama mă tăiase din greșeală cu cuțitul când făcea mâncare și după ce a dezinfectat m-a certat și pe mine mă duruse și mi-am făcut mai multe ca să mă obișnuiesc cu durerea.

-Și mama și tata ce au zis.

-Nu au zis nimic că cică la școală oricum nu se vede de geacă. Dar oricum tu aici acuma ai pisică și dacă vede cineva spun că m-a zgâriat pisica.

Clay începuse să lăcrămeze. Copilul ăla avea doar 10 ani... atunci părinții lui au mai dat dovadă încă o dată de neresponsabilitate totală.

-Aha.

După vreo 5 ore, veni ora prânzului.

-Ce vrei să mănânci?

-Păi ce avem.

-Vrei pizza? Spuse Clay zâmbind.

-Daa!!

-Bine dar să nu îi spui lui mami sau tati, bine?

-Ok.

-Clay comandă și vedea că sora sa mânca foarte încet pentru a avea timp să mestece bine de tot mâncarea.

-Te doare burtica?

-Mda... dar e ok.

-Vrei o banană sau pastile de burtică?

-A, nu e de la asta, mă bătuse mami și mi-a făcut vânătaie.

-Dar ce făcusei?

-Dar eu mai știu?

Trecuseră orele și venise timpul să o vadă pe mama lui care venise după sora sa și totuși parcă nu voia să o dea înapoi dar trebui. Clay suferea. Suferea mult. S-a așezat în pat și după vreo cinci minute văzuse că mama lui îl sună.

-Alo?

-Clay, vezi că socrămiu a murit.

-Buni?

-Spune-i cum vrei. Clay...plângi?

-Îmi pare rău.

-Hai mă fi bărbat că nici taică-tu nu plânge. Îi zice ea neavând scopul de a îl încuraja cu ceva.

-Suri cum e?

-E bine dar ea are voie să plângă că e fată.

-Știu. Zise Clay chiar dacă pe interior era distrus. (sunt fată și da, BĂIEȚII AU VOIE SĂ PLÂNGĂ. nu e nmc greșit în asta)

-Mă rog doar ca să știi.

-Papa.

Dar mama lui închise fără să îl salute înapoi. Clay se uită confuz la jurnal și își îndreptă mâna spre el cu neîncredere. Nu voia să facă asta. I se părea stupid. A făcuto o dată într-un moment de slăbiciune. Nu putea iar.
Clay își făcu duș iar apoi mersese în bucătărie. Se puse pe scaun și își frecă fruntea cu mâinile încercând să se abțină de la plâns. Nu mai voia nimic, voia să se termine totul, simțea că nu mai avea nimic de făcut. Dar nu urma să se sinucidă. Chiar dacă trecuse prin foarte multe lucruri nu ajunsese chiar până acolo.
Deja își pierduse vreo 2 ore acolo. Își auzi telefonul sunând din camera lui și a mers să verifice. Era Wilbur.

-Alo.

-Clay, ești bine, sună de parcă ai plâns.

-Sunt ok. Ce s-a întâmplat?

-Voiam să văd dacă ești bine, știi. Eu pun pariu că ai rămas cel din gimnazială. Psihic. Ești traumatizat sau...

-Wilbur...

-Nu sunt sarcastic. Deci? Nu ai spus niciodată nimic despre asta.

Adevărul a fost că atunci când Clay a plâns în momentul în care îl adunase pe George de pe scări și îl puse în bancă acum câteva luni chiar era pentru că George îi amintea de cineva. Îi amintea de propria persoană. Dar el nu a fost vreodată ajutat de cineva. Și da, și George suferise aceleași lucruri de pe la mijlocul gimnazialei și până atunci nici el nu fusese ajutat de altcineva înafară de Clay. Însă nici Clay nu se simțea mult mai bine în prezent. Erau doi băieți distruși care se exprimau altfel.