our story from the high school //dnf//

XXX

Ok deci în caz că cineva pe care îl cunosc și care știe că sunt eu vede pivestea îmi pare foarte rău, poate să schimbe complet imaginea mea asupra ta/dvs. Scuze, asta-i viața, unele persoane sunt cringe și nici nu știai. Bine gata, povestea:

Schlatt era fericit și cuminte acum însă prietenii săi pe care îi tot pusese pe George nu erau iar aparent nu mai erau nici prietenii lui. Următoarea zi de școală, la finalul orelor  George fusese bineînțes "ìntâmpinat" de foștii prieteni ai lui Schlatt și se întoarse la cămin vânăt de la piept până la picioare, bineînțeles nimic pe față ca să nu se observe. Ajunse la cămin unde se pare că nici Clay nu era. Se întrebă pe unde o fi căci el venise mai devreme, evident. Își verificase telefonul să vadă dacă primise vreun mesaj și într-adevăr avea două apeluri pierdute și un mesaj care arătă cam așa:

"George? Unde ești? Ești ok? Sună-mă imediat cum vezi asta, apropo, eu mă plimb puțin pe aici pe afară  sunt prea stresat și am nevoie de o gură de aer. Sună-mă"

George îl sunase repede pe Clay.

-Alo?

-Alo. Unde erai?

-Făceam niște...chiestii.

-Nu face prostii, ok? Și șrii la ce mă refer.

-Da, normal că nu, mi s-a dus gândul.

-Ok, pui. Hai că mă mai plimb și eu și după urc, ok?

-Da.

-Bine, sigur ești ok? Ești bine singur? Vrei să vin? Mergi să stai la cineva?

-Nu știu, calmează-te.

-Ok...dacă zici tu... ne vedem sus, paa

-Paa...

George se apucase de teme și între timp venise și Clay.

-Hei, George.

-Bună.

Clay se uită trist la George. Vocea lui era palidă și fața la fel. Îl vedea cum se uita în caiet trist având ochii umezi parcă încercând să nu plângă.

-George, ești ok? Spune sincer.

-Nu. Zise el ezitând puțin la început.

Clay oftă. Nu voia să îl streseze cu întrebări sau să îl facă să se simtă prost.

-Să știi că poți să îmi spui orice ar fi chiestia asta fără să crezi că nu vei mai fi la fel în ochii mei. Poți să îmi spui orice te stresează fără să crezi că m-ar afecta, ok?

-Mulțumesc, Clay.

Clay doar zâmbi și plecă. Deși zâmbise era încă trist. Înțelesese că ceva se întâmplă. Se uită pe geamul din bucăărie în jur de o oră încercând să găsească o soluție pentru a descoperi ce se întâmplă fără să îl tragă pe George de limbă sau să stea așa până v-a fi prea târziu. După îi sună pe Karl și SapNap și le spuse ca peste două zile să mai stea puțin cu el lângă ușa clasei bineînțeles afară din clasă iar apoi îl sună pe Schlatt pentru a îi spune același lucru.

-Deci peste două zile?

-Da.

-Adică nu mâine.

-Exact. Mâine mă ocup eu de ceva.

-Bine și de ce să îmi pierd timpul în fața unui perete câteva minute întregi?

-E pentru George.

Schlatt respiră adânc.

-Ok atunci. Dacă e pentru George sunt gata să fac orice. Mă simt vinovat.