our story from the high school //dnf//

III

Era el... George a răspuns repede fără să își pună întrebări spre exemplu "de ce ai sunat".

-Alo? Clay?

-Alo?

-Clay!Bună!!

-Geoooorgeee!!!<3

George rămăsese mut pentru o secundă. Clay părea așa fericit să îl audă, iar asta îl făcea și pe George fericit.

-Heeeey, ce faci, de ce ai sunat, Clay?

-Meh, voiam să mă scap de obiceiurile proaste și să vorbesc cu tine, știi?

-Ce obiceiuri?

-Obiceiuri. Auzi? Da' tu dormi mult noaptea? Nu prea cred...

-Nu... de unde știi?

-Nu o zic în nume de rău știi, nu îți stă rău, e doar ca semn dar... ar cearcăne, știi, și pare că sunt învinețite, ochii tăi sunt cât de cât roșii...

-A, mda, mai petrec nopțile uitândumă pe telefon pe geam și cântând la chitară și... obiceiurile mele proaste. Spuse George referindu se la fumat și altele...

-Stai ce? Tu cânți la chitară?

-Mda, de ceva vreme.

-Pot să ascult?

-Păi... eu cânt de plăcere, nu mă prea pricep.

-Nu contează, cu vocea cânți?

-Da...

-Hai cântă, te rooooog!!!

-Bine, bine, ok, ce vrei să cânt? Zise George râzând.

-Hmmmm, ce zici deee, hmmm, yellow?

-Mda, ok!

Și George a început să cânte.

Iar apoi și Clay...

George a făcut o mică pauză. A vrut să audă vocea lui Clay singură.

După o vreme Clay a realizat că era singur și a făcut o mică pauză iar George a început să cânte iar.

-And it was all yellow...
Începu George.

-You're skin, ah yeah you're skin and bones...
Continuă Clay.

După ce au terminat melodia Clay spuse:

-Tu chiar ai talent, George. La chitară, ai voce, ai ureche muzicală.

George se mâhni puțin crezând că Clay o spunea doar din respect.

-Și tu ai voce, știi? Te-am lăsat puțin singur să cânți.

-Da, am observat.

Clay și-a dat seama că George nu era sigur și el că are voce și toate talentele menționate de el.

-George?

-Da?

-Știi? Eu chiar cred că ai talent, nu mint, eu nu mint oamenii, crede-mă, am avut mulți oameni în jur care au mințit despre mine sau pe mine și nu s-au ales cu cine știe ce.

George nu știa la ce se refera Clay dar și-a zis să o lase așa.

-Pe bune?

-Da, George!

-Clay, mulțumesc pentru tot, nu știi cât înseamnă pentru mine apelul ăsta!

-Pentru nimic, George!

Cei doi au vorbit aproape toată noaptea și nu se mai săturau însă le-a venit și somnul pentru că sunt oameni și au nevoie de somn deci după aproximativ 3 ore ,ceea ce este mult pentru un apel, au adormit.