our story from the high school //dnf//

XXIX

Clay se pregătise și el de somn. Se puse în pat numai gândindu-se la George. Ce urma să facă cu el? Poate din cauză că nu întreba nimic George se supăra pe el. Dacă George o să  ajungă depresiv? Dacă o să vrea să se sinucidă iar?

-George?

-Da?

-Ești ok?

-Nu.

Clay nu știa ce să facă. Dacă era rănit deci nu putea să îi dea o îmbrățișare? Era puțin aiurea să întrebe "vrei o îmbrățișare". Dacă nu îi punea mai multe întrebări, nici el nu știa de ce însă simțea că o lua razna.

-Nu vreau să te chinui sau stresez și îmi pare super rău dacă o fac însă... nu mai pot sincer... ce ți s-a întâmplat, George?

-Nu vreau să îți zic.

-Ok, dar dacă e ceva grav spune-mi. Dacă vrei doar. Dar dacă vrei să îmi zici că eu sunt ok cu asta.

Lui George îi plăcea faptul că Clay era grijuliu însă nu îi putea spune nimic. Și nici lui nu îi plăcea chiestia asta.

-Clay?

-Da, pui?

-Îmbrățișare? Zise el zâmbind.

Clay zâmbea și mai larg și fericit îmbrățișând-ul. Nu tare, ci ușor. Știa că ceva se întâmplase și nu voia să îl rănească mai tare.
   Următoarea zi ambii se treziseră odihniți. Au plecat spre liceu oarecum fericiți însă încă se simțeau nasol. Secretele sunt dureroase. Mare parte din ele. Oamenii care au suferit varsă totul pe tine crezând că se simt mai bine însă în realitate, dacă sunt oameni buni de fel, se adună cât mai mult rău în ei iar răul pe care îl provoacă este tristețea lor și a celor din jur. Așa era și Schlatt.
    Se întâmplase exact la fel și în ziua aceea însă unul din prietenii lui Schlatt îl lovise pe George așa de tare în burtă că certurile copilărești în care se făcea asta chiar și cu picioarele erau nimicuri.
    În seara aceea SapNap și Karl veniseră și ei la George și Clay în cameră pentru că nu se mai văzuseră de mult. Așa avuseseră timp să se cunoască mai bine cu George. Se împrieteniseră.
    După o vreme, George ieșise puțin pe hol cu sensul de a merge afară ca să ia o gură de aer. Coborâse două etaje când auzise pe cineva plângând. Era Schlatt. George îl văzuse și realizând cine este se duse la el și îi dădu o îmbrățișare.

-George?

-Sunt curios de motivul pentru care plângi, însă... știu că onele lucruri nu se spun. Gata, calmează-te. Stai cu prietenii tăi, ei sigur te vor înțelege.

-Eu nu am prieteni. Nu prieteni adevărați și înțelegători care să stea cu mine pentru că mă plac.

-Atunci... atunci voi fi eu prietenul tău.

Schlatt era aproape de șoc.

-George... sigur mă confunzi.

-Nu Schlatt, nu o fac.

-Îmi pare rău, George. Îmi pare extrem de rău pentru anii ăștia.

În final, toți realizau cât de minunat este George de fapt.

-Nu este nimic. Știu că ai vărsat totul pe mine, cu intenție, fără, nu mai contează acum, înțelegi? Mai bine prieteni decât iubiți.

Schlatt îl îmbrățișă înapoi pe George încetișor știind el ce îi făcuse și începu să plângă.
   Se pare că George nu mai trebuia să îl mai sufere un an întreg. De asta zicem că nu ne costă nimic să fim buni, ba chiar se întoarce în favoarea noastră iar chiar dacă Schlatt continua, tot nu îl costase nimic.

-Îmi pare atât de rău... acum realizez de cine m-am luat. Ești o persoană minunată. Îmi pare rău că ai suferit atât din cauza mea și că a trebuit să ții mereu totul în tine și toată durerea și traumele, regret enorm de mult.

-Crede-mă că e ok, însă... acum trebuie să îi mai mergi la cineva ca să explicăm tot.

-La cine?

-Iubitul meu. Cel adevărat.

Schlatt dăduse aprobator din cap. Bătuse la ușa camerei lui George și Clay de cămin cu George în spatele lui.

-Schlatt? Ce vrei? George nu e aici.

-Știu. Venisem cu alt motiv. Eu... eu l-am făcut mult pe George să sufere pentru că sufeream eu. Asta nu este o scuză crede-mă. Îmi pare enorm de rău. Am realizat de cine m-am luat, înțelegi? E un om minunat și... el nu a meritat asta.

-Știu ce simți despre acest om minunat. Fiindcă mi s-a întâmplat la fel. Am realizat exact când era să îl pierd. E ok, Schlatt, dacă el te iartă, atunci și eu sunt ok cu tine.

Schlatt îl îmbrățișă încetul cu încetul strâns pe Clay începând să plângă.

-Vă mulțumesc. Pe bune, nu știți ce înseamnă asta pentru mine.

-Să îți dispară dintr-o dată marea parte din tristețe când ai ajuns la limită datorită unei persoane? Crede-ne că știm mai bine ca oricine. Iar acum, acum știi și tu.