our story from the high school //dnf//

XXIV

Și cu multe discuții printre care "te iubesc" era mult prea des întâlnit, la fel ca "și eu", se termină și seara și veni dimineața de a binelea, adică ora 6. Soarele începuse să răsară de o vreme însă atunci era cel mai roșu pe cer. Clay se ridică puțin și trase perdeaua. Nu era prea greu pentru că geamul era doar puțin mai sus decât nivelul patului, acestea fiind situate pe același perete. Dintr-o dată se lăsă o liniște deplină în cameră. Clay mai avea gâtul bandajat deci la un momentdat întrebă:

-Auzi, George?

-Da?

-Când crezi că scap de bandaje.

-Păi azi când le-am înlocuit?

-Pe la 3 cred.

-Păi încă vreo săptămână cred? Nu știu, nu sunt doctor.

-Vedem noi.

Urmă iar o tăcere deplină.

-George? Întrebă Clay. Care e culoarea ta preferată?

-Acuma îți bați gura de pomană, nu?

-Mda... dar totuși?

-Ughh, e mai complicat. Hai să zicem că albastru.

-Interesant... e frumoasă culoare.

-Pe bune?

Clay era confuz.

-Nu ai zis că e culoarea ta preferată?

-Ba chiar cea mai frumoasă culoare pe care o văd.

-Și atunci de ce te miri?

-Culoarea ta? Întrebă George încercând să ocolească subiectul.

-Verde.

-Pun pariu că e frumoasă dacă tu zici că îți place.

-Păi tu ce zici despre ea?

George nu prea știa ce să zică.

-E minunată. Ca răsăritul soarelui.

-Um, poftim? Clay avea un zâmbet ironic pe față. De unde le mai scoți și p-astea?

-Adică era o comparație, nu că au aceeași culoare, încercă George să se scoată.

-Ah, ok atunci. Îmi cam plac toate culorile dar verdele chiar că îmi place.

-Și mie albastrul.

Adevărul era că albastrul era cam singura culoare frumoasă pe care George o putea vedea.

-Animal?

-Nu știu.

-Celebritate?

-Probabil... mnu, nu știu.

-Bine, ce zici să nu mai pierdem vremea?

-Ce să facem?

-Mergem la tine?

-Hai, ok. Zise George zâmbind.

Cei doi ieșiseră din casă o dată ce  Wilbur ieși din a lui. Îi văzuse împreună pe drum și zâmbi. Mersese puțin mai repede să îi ajungă din urmă și spuse:

-Heiii, prietenii meiiii, ce mai faceți?

-Bine, mergem la mine! Spuse George.

-Okk!

-Nu mai e fratele tău cu tine? Întrbă tot George.

-A stat doar două săptămâni, nu știu dacă ți-am zis, de ce? Zise Wilbur făcând ironic ochii mari și părând concentrat încercând totuși să zâmbească larg, complicat de explicat=).