Cândva Regină

Capitolul III

Prințul

Habar nu am ce s-a întâmplat. Știu că am adormit după plecarea părinților mei, apoi m-am trezit în fiecare dimineață cu câte o slujnică nouă. Nu am prins ideea de ce erau doar fete, dar nu m-am plâns pentru asta. Prost să fiu să o fac. Fiecare era diferită, nu le-am învățat numele pentru că nu avea sens. În fiecare zi venea câte o fată nouă.

 Unele se topeu din prima la vederea mea și începeau să se bâlbâie, altele intrau de parcă cu speranță. Însă unele plecau înainte să apuce să mă vadă. Alte primeau replica mea:

-Eu sunt prințul, așa că vei face ce îți zic eu. Dacă vreau să stau în picioarea o fac, dacă vreau să merg o fac!

Apoi ele plecau speriate pentru viața lor, am auzit din întâmplare pe coridor că le voi omoră. De parcă eu eram o brută. Grisli direct. Nimeni nu rezista mai mult de câteva ore.

A fost o singură fată care a rezistat aproape o zi întreagă, până în momentul în care a aflat că odată la ceva timp trebuia să îmi facă o perfuzia, iar pe parcursul zilei să îmi curețe rana. Treaba cu perfuzia a mai fost cum a fost, chiar dacă avea o mână grea, dar când a văzut rana a ieșit val vărtej din camera mea.

Într-o seară când mă plimbam, am văzut una din camerele de pe etaj luminată, credeam că se făcea curat, așa că am intrat să văd. Nu știu de ce am făcut asta, dar a fost un impuls. Și iatămă în camera care părea că a fost data cuiva, căci apa se auzea, iar pe pat se afla o cămașă de noapte verde. Binenînțeles că trebuia să aflu ce întâmplă, cine a venit în castelul meu, fără să fiu anunțat, cu siguranță nu era una din slujnicele pentru mine, căci camera lor nu se află la acest etaj, și nici în această aripă. Am stat puțin pe gânduri, fără să știu ce fac, cât timp mă plimbam de colo colo fără o destinație anume, m-am lovit în clanța ușii, exact în rana mea, așa că am fost nevoit să mă așez pe pat. Practic forțat de împrejurări.

Fata care a ieșit din camera de baie era superbă, dar foarte temperamentală. Cu siguranță nu știa cine sunt sau ce putere am. A țipat la mine. Nu îmi venea să cred, era prima fată căreia nu îi păsa cine sunt. Însă mi se părea cunoscută, vag dar cunoscută. Semăna cu o prințesă ce o văzusem în poze, dar nu am dat atenție acestui gând, căci o pernă mă nimerise în cap.

 Am plecat, pentru că cine știe ce avea să mai facă, sau cu ce să mă rănească. Simțisem ceva, ce era complet necuscut, de parcă aveam fluturi. Dar am mers înapoi în camera mea, am făcut o baie destul de lungă, m-am schimbat și somnul deja mă aștepta.