Cândva Regină

Capitolul XX

Regina

Copilul m-a condus la Maxon, la dragul meu. La soțul meu adevărat. Am vrut să îi sar în brațe, însă când eram aproape de el, a apărut Robin de nicăieri. Îmi era teamă ca Maxon să nu facă ceva, dar doar a făcut o reverență.

-Alteță! a zis el.

-Aici erai dragă, credeam că ai dispărut.

-Cum să dispar? și am râs. Ți-am zis că voi duce acest copilaș la părinți lui.

-Puștiule! Unde sunt părinți tăi? l-a întrebat pe copil în timp ce s-a lăsat pe vine, vizibil nervos.

-Chiar în spatele dumneavoastră!

-Lady Corn și Lord Corn! O plăcere întotdeauna!

-Și pentru noi.

-Aici erai Claus! Ne-am făcut griji, nu știam unde ai dispărut. Mulțumim alteță! a zis femeia.

-Nu aveți de ce! Era în datoria mea să îl ajut pe…

Și am căzut în brațele lui Maxon, căzusem pe spate, sau cel puțin așa cred pentru că ultimul lucru pe care mi-l amintesc era fața lui. Am fost trezită de Robin, mă aflam pe podea întinsă, înconjurată de oameni, cu capul în brațele lui Maxon.

-Iubire, iubire… am auzit, în timp ce cineva îmi lua mână.

-Scumpule… am îngâimat iar ochii mi s-au închis la loc.

Când m-am trezit de a binelea de data asta, eram pe un pat imens, cred că în camera lui Robin, aveam un prosopel ud pe fruntea mea. Deodată multe persoane s-au îmbulzit în fața mea.

-Se trezește am auzit eu.

Mi-am deschis ochii, m-am uitat la toți, dar nici unul nu era Maxon, apoi am văzut că eram ținută de mână, eram fel convinsă că era dragul meu, dar de unde? Era Robin.

-Ești bine? m-a întrebat.

-Ce s-a întâmplat? ignorându-i întrebarea.

-Când noi vorbeam, ai leșinat deodată.

M-am uitat la mine, nu mai aveam aceea rochie oribilă, ci o rochie lejeră, exact așa cum îmi plăceau mie.

-Ce s-a întâmplat cu rochia?

-Păi de la lipsa de oxigen ai leșinat, a zis el.

Părea vinovat, și chiar avea de ce, că dacă nu era el, eu aș fi fost cu iubirea mea, nu cu el.

-Toată lumea afară! a strigat el. Regina are nevoie de odihnă. Voi veni mâine dimineață la tine să văd cum te simți, este un gardian la ușă dacă ai nevoie de ceva.

-Mulțumesc. am zis eu.

Mi-a luat mâna și a sărutat-o, la o vreme după ce plecaseră, am decis că e vremea să evadez de aici, trebuia să verific dacă e vreun gardin. M-am ridicat și am deschis ușa. Era chiar Maxon.

-Ești bine?

-Da. am zis.

Dar Robin era în capătul coridorului, îl văzusem, iar el nu știa asta. I-am făcut lui Maxon semn subtil, că era cineva ce ne pândea.

-Cu ce vă pot ajuta? a strigat el încât să îl audă toată lumea.

-Aș dori niște apă, iar în camera nu mai este. Ești drăguț să aduci o carafe cu apă pentru mine?

-Cu cea mai mare plăcere!

Și a plecat, îmi doream să fac atât de multe lucruri, dar nu puteam.

-Voi lăsa ușa deschisă pentru tine, am zis eu.

Am intrat ușor înapoi. M-am băgat în pat, trebuia doar să aștept, apoi l-am văzut pe Robin care trecea pe lângă camera mea, fluierând de parcă nu m-ar fi urmărit.

-Ești trează?

-Îmi era sete! și i-am făcut semn să se așeza. Tu de ce nu dormi?

-Îngrijorat. răspunde sec.

-De ce?

-Cum de ce? Tu tocmai ce ai leșinat!

-Nu știam că îți sunt așa de importantă. am zis surprinsă.

-Cum să nu îmi fi? Mereu te-am iubit, și te iubesc.

-Ești prima persoană care îmi zice asta.

Trebuia să îi câștig încrederea, cumva. Nu?

-Serios?

-Serios! am încuvințat eu, apoi mi-a dat o lacrimă.

-Ei bine a doua, prima a fost mama. și am început să plâng.

-Gata, gata. Sunt aici.

Ce pot spune, jucam bine teatru. În aceea clipă s-a auzit o bătaie în ușă.

-Apa dumneavoastră alteţă.

-O poți pune pe masa, acolo lângă flori, și lasă și tava, să nu strici cumva lemnul.

-Mai aveți nevoie și de altceva?

-Nu, poți să pleci. Aaa.. Și închide ușa la ieșire.

-Noapte bună alteță.

Am stat așa o clipă, până când pe el l-a bufnit râsul.

-Nu știam că poți fi așa de dură!

-Să conduci un regat te schimbă, da păi două.

-Te voi lăsa să dormi atunci, ne vedem dimineață.

Și ma sărutat pe frunte. După ce a plecat m-am tot gândit la Maxon, până am adormit.