Cândva Regină

Capitolul XXII

Regina

Urletul îi aparținea lui Robin, părinți lor au luat-o în față, pentru ai conduce, dar Dali nu putea alerga încă, tot corpul îi spunea să rămână pe loc. Maxon o ajuta să meargă, o ținea de mână. Glonțurile erau precum o ploaie, fiecare a fost zgâriat câte puțin. El încerca să le ia pe toate. Fata la văzut pe Robin, ieșind după ei.
Familia ei avea și ea întăriri, dar un glonț se îndrepta spre tatăl ei.
-Tată!!!...
Când se întoarse Dali era la pământ. Glonțul o nimerise abdomen.
-Nuuu....strigă Maxon.
A fugit cât de repede a putut, dar până a ajuns el la, încă un glonț a fost trimis, doar că de data asta spre el.
Am văzut cum urma să fie doborât și el, așa că am acționat.
-Tată, fugi, va avea el grijă de mine!
Și l-am împins, apoi când mă aflam în brațe lui, m-a sucit cu intenșie și am luat glonțul adresat iubirii mele în brațul drept.
-Maxon, trebuie să mă duci de aici.
Vederea începea să mi se încețoșeze, dar eram încă acolo.
-De ce ai făcut asta? l-am auzit spunându-mi cât mă ducea spre trăsură. De ce? Acel glonț era pentru mine.
Când zicea aceste vorbe, am simțit o lovitură, dar nu în mine, ci în el. Primise și el un glonț. Nu știu ce a făcut, dar i-am mai zis un singur lucru:
-Pentru că prefer să mor în brațele tale decât să trăiesc fără tine.
Ochii mi s-au închis, dar încă îi auzeam pe ceilalți. Amândoi am urcat în mașină, și toți vorbeau cu mine, în timp ce ne mișcam.
-Nu spune asta Dali! Vei sta de acum doar în brațele mele! Îți promit, da?! Doar mai rezistă un pic, un pic.
Plângea, foarte rar dar o făcea. Îmi luase mână și o ținea în palmele lui, îmi doream să nu fi făcut gestul ăsta, îmi doream să fi avut cealaltă mână, ceea în care nu aveam un glonț. Dar nu am avut putere să zic nimic.
Apoi l-am auzit pe tata, vorbindu-i:
-Fiule, ai făcut tot ce ai putut! Nu am putea fi mai mândri de faptele tale.
-Dar nu am făcut destul, trebuia, trebuia să fii...
Mi-am adunat toată puterea și mi-am deschis ușor ochii, toată lumea plângea, tata, Maxon Lucy, Aspen.
-Nu plânge... am zis fără vlagă. În timp ce îi atingeam ușor fața cu vârful degetelor mele.
Totul va fi bine. Nu mai plângeți.
-Dacă eram mai rapid, nu ai fi primit tu glonțurile. Trebuia să...
Atunci am observat. Sângera și el. Ochii îmi erau gata să se închidă, dar asta m-a preocupat mai mult.
-Sângerezi și tu. și am arătat.
-Nu, nu, trebuia și mai mult, trebuia ca tu să fii bine.
-Sunt bine, doar datorită ție.
Am stat o clipă, ceilalți nu mai putea de plâns, aveau fețele umflate.
-Dali, rezistă, un pic mai avem și ajungem.
-Vrei să mă ei în brațe? l-am întrebat, simțindu-mi sângele cum mi se scurgea din obrazi.
Atunci a venit lângă mine, mi-a luat mână, iar eu mi-am așezat capul pe umărulul lui.
-Câte glonțuri ai încasat?
-Nu destule din moment ce tu ești încă rănită.
Îi vedeam sângele, îi simțeam sângele, dar el încă avea puterea să stea acolo pentru mine. M-a făcut să mă simt ca o lașă pentru că nu eram și eu acolo pentru el, dar în același timp mă simțeam și cea mai norocoasă femeie.
-Mamă, îmi dai te rog un prosop și dezinfectant?
-Cine, eu ? s-a emoționat Lucy.
-Da, mama cine altcineva.
Am luat prosopul din mâna ei, și am început să îi curăț ranile. Am început de ceea care era cea mai aproape de mine, adică rana provocată în mână.
-Ce faci?
-Îți curăț rana, nu te mișca! Cum poți avea răni exact la fel una lângă alta?
-Dali, scumpa mea, aici e doar o rană provocată de glonț.
-Dar, sunt trei…