Dezgheață-mi inima...

14 - Roua

Cursurile o istoviseră pe Ema. Toată săptămâna fusese de dimineață până seara la cursuri și abia mai avea timp și de altceva.

Era obositor dar era fericită... cât de cât. Pentru că fără el nu era completă...

Aflată de două luni la Paris, abia acum avea un weekend liber, pe care voia să și-l petreacă zăcând în pat. Se pricopsise cu o indigestie de toată frumusețea, asociată stresului, diminețile vărsa și începuse să nu mai suporte mirosul de vanilie. Nu mai suporta să vadă unt în fața ochilor și bea cafea în prostie ca să reziste.

Bătăi ferme în ușă au ridicat-o cu greu din pat.

-Ma cherie, tu est la? se auzi vocea lui Damien, colegul de grupă.

-Viiin... se târî ea să deschidă.

-Ce faci? Nu ești îmbrăcată?

-Pentru ce?

-Cum pentru ce? Mergem să vizităm Gâtinais....

-Nu prea cred... spuse ea ținându-se de stomac. Nu mi-e bine...

-Ema... scumpa mea... Știu că ești obsedată de învățat, de gătit și îmi place ciudățenia asta a ta, dar trebuie să ieși! De când ai venit ne-ai tratat ca pe niște văcari și sincer, m-am săturat! Repejor! Haine pe tine, pantofi și hai!!! îi ordonă el intrând vârtej în șifonierul ei.

Ema i-a aruncat o privire tembelă și a lăsat capul în jos dramatic. Dar s-a supus.

Scosese capul pe fereastra Citroenului retro pe care îl avea Damien și asculta vântul. Pe lângă că era obosită și bolnavă, mai era și deprimată... sau melancolică, cum spuneau francezii.

Îi făcea bine să simtă răcoarea pe chip, de parcă uita cât de mult îi lipsea el. Se hotărâse să îl uite, să încerce să trăiască viața ca și cum el ar fi doar un prieten și atât. În carcasa telefonului își ascunsese însă biletul de la el și îl mai citea din când în când... 

Oftă. Din nou s-a gândit la el.

-Lorraine, explică-i acestei făpturi că tragedia e să uiți să pui unt! Untul e vital! protestă Damien.

-Mais non! se revoltă Lorraine. 

Cei doi aveau o discuție aprinsă legată de un preparat pe care îl tot testau pe diverși prieteni. Ema era fascinată de relația celor doi. El era bisexual iar ea era hetero. O relație deschisă dar în același timp judecată. Cu toate acestea ei doi erau atât de fericiți împreună. 

Ema zâmbi și își aminti atingerile lui Cristian. Închise ochii și tresări. Oare el ce mai face? Oare este bine? Îi simte și el lipsa așa cum ea o simte, dureros? Se gândește la ea sau a decis să uite totul și să rămână fidel... chiar și cu gândul.

Îi venea să urle de frustrare câteodată. Nu înțelegea de ce nu poate trece peste iubirea lui, peste... tot ce ține de el... De ce se tot gândește la Cristian? Este interzis...

Ajunși în parcul Gâtinais, cei trei au luat aleile la perindat, glumind, făcând planuri, discutând posibilitatea unei călătorii îndelungate prin lume.

-Ema, ar trebui să vii cu noi...

-Unde...?

-În călătorie... Serios, ai ieși din starea asta, ai vedea lumea... Nu spune nu!

-Vreau să îmi deschid cafeneaua iar asta cere dedicare... Nu am timp pentru călătorii...

-Of, ești imposibilă, Ema! strigă deodată Lorraine.